NESIMŢIRE ROMÂNEASCA

Rezervaţia arheologică de prioritate naţională ,,Oraşul de Floci,, reprezintă singurul oraş medieval din România ale cărei vestigii pot fi cercetate pe toată suprafaţa, datorită fericitei situaţii de a nu fi suprapus de nici o aşezare contemporană. Intr-o zonă de peste 80 de ha, arheologii au cercetat de-a lungul a 35 de ani, sute de complexe:locuinţe, ateliere, edificii, biserici, cimitire.

Fericita situatie are si un revers, orasul se afla in plin camp deschis. Prin efortul Consiliului Judetean Ialomita acolo s-a amenajat una dintre cele mai moderne baze arheologice si de cercetare muzeala din România.Condiţiile pe care le au arheologii acolo sunt de la cinci stele în sus. Rezervaţia este marcata de panouri semnalizatoare mari, de steaguri, un monument reprezentându-l pe Mihai Viteazul, spaţii verzi îngrijite.

Aflat ca si in trecut la drumul mare, oraşul este străbătut de şoseaua naţională Bucureşti-Constanţa. Frecvenţa autoturismelor, camioanelor, tirurilor este copleşitoare. O parte opresc sa viziteze rezervaţia. O altă bună parte opresc să bea o cafea sau să ia un sandviş de la un mic birt aflat de partea cealaltă a şoselei. De ce preferă să oprească aici când doar la cinci km se află Popasul Chirana cu două restaurante, spaţii de parcare, toalete curate etc., nu ştiu. Poate ii atrage mirajul orasului, aerul curat de câmpie, pustietatea locului.Vadul oraşului se pare că atrage şi peste veacuri.

Insă, o bună parte opresc să îşi facă nevoile de-a dreptul în rezervaţie, în plină zi, la doar 10 m de o toaletă publică aflată de cealaltă parte a şoselei. Chiar şi această binecuvîntată zi mi-a fost stricată de un bou încălţat care la opt dimineaţa a coborât dintr-o maşină roşie inscripţionată ,,ROdBun,, şi a făcut pipi in faţa a şapte steaguri din faţa bazei de cercetare. Eu îmi beam cafeaua pe terasa bazei la 20 m de el şi i-am urat să i se usuce şi să îi pice.Cât mai grabnic! Scena se repetă zilnic. Protagoniştii sunt doar bărbaţi.

Este inutil să vă mai spun de grămada de ambalaje, tampoane, hârtii igienice pe care vitele coborâtoare din maşini mari le lasă de-a lungul drumului şi în spatele monumentului lui Mihai Viteazul, unde dacă ar fi oameni ar vedea un izvor cu apă termală sulfuroasă izbucnind cu 40 grade în plin Bărăgan. Lângă bază ar vedea şi o masă acoperită cu folie de cort pentru picnic şi coşuri de gunoi. Nefolosite, fireşte! Mutanţii stau lipiţi de maşină, mănâncă lângă şosea, se uită la steaguri şi aruncă gunoaie. Dacă ar face cinci metri în câmp ar sesiza vestigiile arheologice semnalizate prin panouri mari. Ar sesiza că acel câmp e locuit. Sunt gardieni, arheologi, păstori, angajaţii micului fast-food, etc. O întreagă comunitate.

Şi chiar dacă nu ar fi aşa, nu poţi ucide frumuseţea dimineţii dându-ţi drumul ca o vită pe unde îţi vine. Ca să nu mai spun de zecile de tiruri care în loc să prefere parcarea generoasă de la Chirana, se îngrămădesc ore în şir pe refugiul de la Oraş, blocând drumul celor care chiar vor să viziteze rezervaţia.

Dar, în fine, oraşul tot oraş rămâne.

6 thoughts on “NESIMŢIRE ROMÂNEASCA

  1. In ceea ce priveste rezervatziile naturale din RO situatzia este similara. De asemenea cu valorile architecturale (locuiesc in Sighisoara…). Se face "pipi" pe tot, la toate nivelele. Si pe oameni. As crede ca RO se poate identifica, cu un pp uriash. Fiecare pe ce poate si de unde poate. Numai vantul sa nu bata…Dar totusi nu as fi asa rau: e bine ca exista si oameni normali la cap, plus, RO este in acelasi oala cu Europa de Est si Balcanul.

  2. ca in ferma animalelor! am devenit animale conduse de ANIMALE! fara pretentie de a ne mai civiliza vreodata-ne-am afundat prea tare in mocirla

  3. Daca ati sti ce campanii sustinute ducem prin scoli pentru curatenie, pentru grija fata de mediu, pentru aruncarea gunoaielor la cos, nu in alta parte. Cred ca toti acesti indivizi murdari au servitori pe la casele lor.
    Oare vizitele prin Occident nu le-au format reflexul pentru curatenie, pentru amabilitate, pentru gesturi frumoase, pentru zambet si politete reciproca? Oare chiar isi urasc romanii tara si vor sa o faca urata?
    Bine ca ati luat atitudine si DVS; poate ca o vor mai face si altii…speram.

  4. Multumesc pentru comentarii. Din pacate sunt pe teren si am acces la net doar la sfarsitul saptaminii. De aceea le-am afisat cu intarziere.

  5. Daca rezervatia ar fi fost a jidanilor sa vezi atunci urlete în toata presa româneasca si internationala. Cred ca rezervatia ar fi fost dotata cu câini si sa vezi atunci disciplina… toti nemernicii nu si-ar mai fi permis sa-si bata joc de pamântul creat de Bunul Dumnezeu…
    ci ar fi înteles ca trebuie sa se supuna regulilor de bun simt………

Leave a Reply to monica Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *