SATELE IALOMIŢENE IN TIMPUL LUI MIHAI VITEAZUL

S-a spus mai mult decât s-a scris că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Oraşul de Floci. De aceea, în urmă cu mai mulţi ani am dorit să văd cum arătau satele ialomiţene în timpul epocii sale.
Studiul, cu aparat critic şi bibliografie, e publicat în volumul ,,Prinos lui Petre Diaconu,, editat de Muzeul Brăilei şi Muzeul Dunării de Jos, la editura Istros, 2004, p.675-685.

Scurta şi glorioasa domnie a voievodului Mihai Viteazul (1593-1601) a avut, prin conflictele antrenate în lupta antiotomană, consecinţe până în straturile cele mai profunde ale societăţii. Numărul mare de documente păstrate din timpul lui Mihai Viteazul ne-au permis să vedem că dincolo de luptele de pe câmpul de bătălie, în cancelariile domneşti de la Bucureşti şi Târgovişte se configura o altă hartă în care domeniul feudal se extindea tot mai mult în detrimentul satelor de moşneni şi aceasta într-o ţară marcată de spectrul unui război antiotoman.

Studiul de faţă analizează situaţia satelor ialomiţene menţionate în documentele emise de marele voievod. O parte din aceste sate sunt atestate încă din secolul XV sau la începutul sec. XVI. Altele apar menţionate doar în timpul lui Mihai Viteazul după care aproape că dispar.

Intr-o serie de hrisoave, două zapise şi o carte de hotărnicie, emise între 1593-1599 sunt menţionate mai multe sate ialomiţene: Sărăţeni, Tătariul, Criva, Ivăneşti, Căscioare, Vlădeni, Poiana, Pierseca, Dobroţei, Urâţi, Stejaru, Blagodeşti, Mărculeşti, Borduşani’, Posmagul, Mierlari, Petreşti, Pietriceşti, Despicaţi.

Că aceste sate sunt din judeţul Ialomiţa am arătat cu altă ocazie când am analizat situaţia habitatului medieval ialomiţean şi am întocmit un repertoriu al acestora. Parte din ele au dispărut de-a lungul timpului, dar amintirea lor e păstrată de unele toponime.

Hrisoavele, fără excepţie, întăresc părţi semnificative din sat sau întreg satul unor mari dregători : Udrişte, pitarul, cumpărase ocină în Căzăneşti; Necula, vătahul, în Tătariul şi Ivăneşti; Miho, banul, în Căscioare şi Blagodeşti; jupaniţa Anca, nepoata lui Dragul Portar, în Poiana; Stoica, al II-lea logofăt, în şase sate ialomiţene; Nica, al II-lea vistier, în Urâţi; fraţii Buzeşti aveau 18 sate printre care şi Stejarul. Mănăstirii Sf. Nicolae din Bucureşti i se întăreau mai multe sate printre care şi Despicaţi şi părţi din Poiana.

Insă nu toate documentele din timpul lui Mihai Viteazul s-au păstrat. Dintr-un document datat în 1632, dec. 6, aflăm că şi satul Ciuliniţa devenise, în timpul lui Mihai Viteazul, sat domnesc. Dregătorii mai sus-menţionaţi deţineau însă proprietăţi şi în alte sate. Din analiza segmentului cronologic în care au fost emise se observă că cele mai mari proprietăţi au fost întărite în anii 1598-1599. Moşiile satelor sunt cumpărate total sau parţial de către un singur dregător. Astfel 26 de moşneni din satul Pierseca vând ocine, diferite ca suprafaţă, cuprinse între 8 şi 72 de stânjeni lui Stoica al Il-lea logofăt.31 In acelaşi fel sunt vândute 9 ocine în Căscioare lui Mihu vel portar.32 Şi exemplele pot continua.

Fenomenul de includere a unor sate de moşneni în domeniul boieresc sau domnesc apăruse încă de la sf. sec. XV şi începutul sec. XVII, însă derularea lui cu o astfel de intensitate era fără precedent în istoria locurilor. Cum s-au petrecut lucrurile aflăm din alte documente emise imediat după încheierea domniei lui Mihai, şi anume în timpul domnitorilor Radu Şerban (1602-1611), Gavrilă Movilă (1618-1620), Alexandru Iliaş (1616-1618), Matei Basarab (1632-1654). Cel puţin din trei documente reiese faptul că ţăranii nu au mai avut bani să-şi plătească dările şi atunci şi-au vândut ocinile unor boieri care au plătit taxele în locul lor.

Cel mai potrivit exemplu, în acest sens, este al vistierului Stoica. Intr-un document emis în 1628, iunie 18, Alexandru Iliaş întăreşte răscumpărarea din rumânie unui număr de 6 sate din Ialomiţa: Bordoşani, Posmagul, Pierseca, Piatra, Petreceşti, Mierlari. Sunt nominalizaţi moşnenii cu ceata lor care s-au răscumpărat în timpul lui Gavrilă Movilă cu 1500 galbeni şi în timpul lui Alexandru Iliaş cu încă 500. Documentul spune că, în timpul lui Mihai Viteazul, Stoica vistierul, răbojar în judeţul Ialomiţa, a cotropit aceste sate punând biruri grele, le-a luat ocinile cu sila sau le-a dat puţini bani şi i-a vecinit fără voia lor.

Din timpul lui Mihai Viteazul se păstrează două documente prin care se întăresc proprietăţi dregătorului Stoica. Primul, datat în 1595, iulie 4, întăreşte lui Stoica al Il-lea logofăt cu jupaniţa lui Dochia, satele Piierseca şi Strâmba.
Pentru satul Pierseca, sunt nominalizaţi 26 de moşneni cu familiile lor care au vândut lui Stoica suprafeţe cuprinse între 7 şi 72 de stânjeni. Majoritatea sunt mici, de 15- 20 stânjeni. In total Stoica avea 704 stânjeni pe care plătise, în total, 20880 aspri35.

Cel de-al doilea document, din 1599, aug. 4, este un hrisov întărit cu blestem care consfinţea lui Stoica, ajuns între timp mare vistier, 6 sate din Ialomiţa, printre care cele menţionate mai sus plus sate în alte judeţe. Pentru fiecare sat întărit sunt nominalizaţi sătenii, banii pe care i-au primit precum şi faptul că au vândut de bună voie. Sunt însă şi date care susţin plângerea de mai târziu a sătenilor, şi anume că, au fost încărcaţi cu taxe prea mari. In primul rând faptul că suprafeţele sunt diferite. Fiecare stânjen a fost evaluat cu 30 de aspri, iar suprafeţele vândute par să ilustreze mai degrabă dările pe care ţăranii le mai aveau de dat. Situaţia satului Pierseca se poate observa şi la celelalte sate cumpărate. Apoi chiar documentul din 1599 este redactat mai cu grijă şi faptul că a fost întărit cu blestem pare să sugereze că se temeau de eventuale judecăţi. Că a fost aşa ne confirmă un alt document, din 1598, feb. 24, prin care fraţilor Buzeşti li se întăreau 18 sate printre care şi Stejarul. In cazul acestui sat sunt menţionaţi 15 moşneni iar la delimitarea ocinilor s-au strâns boieri judecători. Deşi hrisovul nu este prea explicit se pare că satul a fost vândut pe 134 oi, 30 vaci + 12500 bani „ ce au plătit biru dăjdii 2500 bani gata,,.31 Prin urmare avem o confirmare contemporană cu evenimentele a faptului că ţăranii şi-au vândut ocinile în schimbul plăţii dajdiei. (va urma).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *