SATELE IALOMIŢENE IN TIMPUL LUI MIHAI VITEAZUL (II)

Dar nu doar boierii sunt acuzaţi de a fi încălcat drepturile moşnenilor ci chiar şi voievodul. Dintr-un hrisov emis la 20 martie 1628 de Alexandru Iliaş, aflăm că satul Ciuliniţa fusese cotropit de domnitor cu multe năpăşti şi biruri, le-a luat ocinile cu sila şi i-a cotropit fără voia lor, transformându-1 în sat domnesc. Deşi Radu Mihnea (1611-1616) dăduse slobozire la toate satele domneşti cumpărate de Mihai Viteazul să se răscumpere, totuşi situaţia Ciuliniţei se complicase pentru că între timp fusese dat lui Costache Chihaiaua, ajungând astfel în domeniul boieresc. Datorită faptului că acesta s-a gândit să ierte satul, sătenii s-au putut răscumpăra. Documentul menţionează cinci oameni cnezi cărora li se întăreşte satul cu tot hotarul. Oamenii cnezi desemnând în acest caz, situaţia de oameni liberi şi moşneni.

Demn de remarcat este faptul că imediat după domnia lui Mihai, ţăranii încearcă să se răscumpere, plătind uneori mult mai mult decât au primit atunci când şi-au vândut ocinile. Ba mai mult, unii susţin că au vândut doar ocina dar ei nu ar fi devenit vecini. Insă o parte din ţărani au rămas mai departe în situaţia de vecini. Astfel că Gavriil Movilă întărea în 1618, sept. 21, lui Gherghe armaş, nişte vecini în satul Blagodeşti, care fuseseră cumpăraţi de Miho portarul în timpul lui Mihai Viteazul.

O altă observaţie este aceea că o bună parte dintre aceste sate rumânite în perioada analizată, au dispărut ulterior. Doar acolo unde sătenii au reuşit să se răscumpere, satele au ajuns până în ziua de azi, aşa cum sunt Pierseca, Borduşani şi Ciuliniţa.
Se cuvine să menţionăm că nu se poate vorbi de o zonare a acestor sate. Erau localizate de-a lungul râului Ialomiţa dar şi în apropierea Bălţii, ca Borduşani, Vlădeni, Blagodeşti şi Căscioarele.

Acest proces de înglobare a satelor libere în marele domeniu feudal nu este specific doar teritoriului analizat, ci întregii câmpii a Munteniei. In documentele respective sunt menţionate sate şi din alte judeţe care au fost supuse aceluiaşi regim.

Ceea ce atrage atenţia însă este faptul că spre sfârşitul domniei se observă că hrisoavele menţionează aproape toată averea dregătorului într-o anumită zonă, deşi pentru o parte din sate mai fuseseră întocmite hrisoave doar cu câţiva ani în urmă. Aceste hrisoave, de fapt, întăresc întregul domeniu feudal. Printre astfel de hrisoave care conţin multe detalii şi sunt întărite cu blestem se află unul din 1598, sept. 6, prin care Mihai Viteazul îşi întăreşte lui însuşi 22 de sate din judeţul Romanaţi pe care le cumpărase, aşa cum precizează în document, încă de pe când a fost mare postelnic, mare agă, ban de Craiova, menţionând dealtfel şi sursa veniturilor sale. Aceste hrisoave emise mai ales între 1598- 1599, în cetatea Târgoviştei, scrise de Stan Săvescul, par să dovedească un anume conflict intern cu privire la proprietăţi. Astfel dintr-un document datat în 1599, aug. 17, aflăm de o judecată între ţăranii din Grădiştea de Sus şi Dumitrul Banul Deşi, satul nu este din judeţul Ialomiţa, 1-am menţionat pentru ca situaţia este asemănătoare cu ceea ce găsim mai târziu în hrisoave. Astfel, 29 de ţărani din Grădiştea de Sus se adresează domnitorului pentru lămurirea situaţiei lor sociale:

„ au pârât aceşti oameni mai sus-zişi că ei nu şi-au vândut ocina din luncă şi cu apa şi nu s-au vândut să fie vecini, ci au vândut numai locul Uscat,,.

Voievodul a hotărât ca 12 boieri să se întrunească la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului ( 15 august) şi să jure că ţăranii nu au vândut ocina şi nu s-au vândut vecini şi atunci ,, ei să stăpânească,,. Doar că ţăranii nu au avut câştig de cauză pentru că:
„ ei nicicum nu au putut să aducă legea, pe acei 12 boieri, la zi şi la soroc, ci au rămas de lege din divan dinaintea domniei mele şi dinaintea tuturor cinstiţilor dregători ai domniei mele, ca să stăpânească jupan Dumitru banul toate aceste ocine mai sus- zise…,,

Tot în aceeaşi perioadă se înregistrează şi două cazuri de donaţii către mănăstiri. Astfel în 1598, aug. 21, Udrea vel armaş, dăruieşte satul Mărculeşti mănăstirii Dealul din Târgovişte. In 1599, aug. 28, Mihai Viteazul dăruia mănăstirii Sf. Nicolae din Bucureşti, ctitoria sa închinată mănăstirii Simopetra de la Athos, satele: Despicaţi, Poiana, Spanţov, Cuneşti, Ciocăneşti. Aceleeaşi ctitorii voevodul îi dona în 1594, sept. 24, satul Vlădeni, a şasea parte. Se observă că aceste sate erau în apropierea bălţii lalomiţei. Dealtminteri se ştie că mănăstirile preferau ocini în zonele de baltă pentru aprovizionarea cu peşte.

In cei opt ani de domnie a lui Mihai Viteazul 21 de sate sunt incluse total sau parţial în marele domeniu feudal. Raportat la numărul total de sate din acest judeţ, numărul menţionat este destul de mare. In documentele din secolele XIV-XVI sunt atestate un număr de 76 de sate din care 52 îşi păstrează toponimia până azi chiar dacă vatra satului a suferit unele deplasări.

Având în vedere intervalul cronologic larg analizat nu toate cele 76 de sate au fost contemporane, însă faptul că peste 50 de sate s-au perpetuat dovedeşte că aceasta a fost media de vieţuire în perioada de care ne ocupăm. Intr-un astfel de context un număr de 21 de sate reprezintă aproximativ 40 % din numărul de sate din sec. XIV-XVI, repertoriate de noi . Ori faptul că un procent atât de mare de sate sunt incluse total sau parţial în marele domeniu feudal, este un fapt deosebit de important asupra căruia ar trebui să reflectăm. Aşa înţelegem mai bine de ce domnitorul a trebuit să dea o lege cum a fost aceea a „ legării de glie,,.

Migrarea ţăranilor dintr-un număr atât de mare de sate spre alte zone ar fi creat un adevărat dezechilibru demografic reflectat în primul rând în lipsa mâinii de lucru, necesară cultivării întinselor suprafeţe agricole.
Un simptom târziu al acestei stări de lucruri îl găsim şi în 1614 când lanache Caragea a găsit siliştea satului Vaideei „ pustie, fără oameni, încă din zilele răposatului Mihai Voievod,, şi a adus ruşi şi moldoveni pe care i-a aşezat.. la câşle,,.

O reducere a numărului de sate în Ţara Românească este menţionată şi de un călător străin, Bartolomeo Locadello, care spune că înainte de războaiele lui Mihai ( Viteazul) şi ( Constantin) Şerban, Ţara Românescă era înfloritoare având 14000 de sate44. Autorul spune mai departe că ,, astăzi ( adică la 50 de ani de la evenimente -n.n) e redusă la stăpânirea a 4000 de sate la câte 50 de case în medie,,.

Deşi am crede că Bartolomeo Locadello exagerează, totuşi, dacă vom analiza pertinent contextul perioadei respective aflăm că cel puţin din 1595 dar mai ales în 1596- 1597 asupra ţării s-au abătut două invazii pustiitoare. Astfel Sinan Paşa pentru a răzbuna înfrângerea de la Călugăreni a stat 2 luni în Ţara Românească şi a străbătut ţara, de-a lungul, jefuind totul în cale. Mai mult chiar, 20000 de robi, au fost trimişi direct la Constantinopol, în schimbul turcilor căzuţi în luptă.46 Ce a mai rămas nejefuit de Sinan Paşa a fost călcat în anul următor de tătari. Aceştia după ce şi-au stabilit tabăra la Hârşova au trecut Dunărea şi au pustiit Buzăul, Brăila şi Bucureştiul. Deasemenea cronicile spun că ar fi luat 30000 de robi.

Deşi voievodul a adus în toamna anului 1595 ajutoare constând în grâne şi fân din Transilvania, căci la câmpie toate fuseseră jefuite şi pustiite totuşi impactul invaziilor a fost destul de grav. Acestea s-au abătut şi asupra satelor ialomitene. Din documente mai târzii aflăm că au fost robite satele Vaideei şi Ceratele. Sunt menţionate, deasemenea, persoane ajunse roabe, ca de pildă Cârstina, fata Stancăi din Dobroţei, roabă la tătari. De aceleaşi evenimente nefericite mărturiseşte şi un alt document din 1619, dec. 28, prin care Gavriil Movilă întăreşte lui Nedelco ocina din Bucu a lui Vladul, despre care spune: „In timpul lui Mihai Voevod, Vladul cu fiul său Udrişte şi nepotul Şerbu şi strănepotul Drăgan li s-a întâmplat moarte fără preoţi,,. Ori moarte neaşteptată la patru bărbaţi din aceeaşi familie se putea întâmpla doar în cazul unor conflicte armate.

Dacă dăm crezare cronicilor au fost robite circa 50000 de persoane ceea ce pentru perioada respectivă însemna un număr mare din populaţie. Pustiirea resurselor de hrană şi scăderea demografică au constituit factori favorizanţi ai dezmembrării micilor proprietăţi. Aşa se explică de ce din 1598 hrisoavele menţionează numeroşi ţărani puşi în situaţia de a ceda o parte din ocină în contul dărilor.

In concluzie am putea spune că în timpul lui Mihai Viteazul satele ialomitene au fost afectate direct de invaziile de pedepsire din partea turcilor şi tătarilor şi indirect prin dezvoltarea marelui domeniu feudal în detrimentul satelor de moşneni. Consecinţele imediate au fost dispariţia unor sate şi transformarea unor ţărani moşneni în rumâni sau vecini. Pe termen lung însă această situaţie trebuie să fi dus la o anumită scădere economică datorită modului deficitar de exploatare a marilor domenii.

Acest scurt excurs prin documentele medievale ne arată că politica externa a lui Mihai Viteazul de luptă antiotomană şi consolidare statală au avut un preţ uriaş plătit de ţărani cu pierderea moşiilor sau libertăţii şi de domnitor cu viaţa.

Emilia Corbu, Satele ialomiţene în timpul lui Mihai Viteazul, în Prinos lui Petre Diaconu, Ed. Istros, Brăila, 2004, p. 675-685

3 thoughts on “SATELE IALOMIŢENE IN TIMPUL LUI MIHAI VITEAZUL (II)

  1. Stimata Doamna Emilia Corbu,

    In primul rand, vreau sa va felicit pentru articolul despre satele ialomitene in timpul lui Mihai Viteazul: este plin de detalii interesante. Sunt si eu istoric si in prezent pregatesc o teza de doctorat despre mitologiile genealogice ale familiilor boieresti, sub coordonarea Dlui Profesor Lucian Boia (pentru detalii biografice, va invit sa vizitati site-ul Fundatiei Culturale Erbiceanu, http://www.fundatia-erbiceanu.ro, sectiunea "Echipa").
    Istoria satelor ialomitene ma preocupa in cel mai inalt grad, pentru ca descind dintr-un neam de mosneni ialomiteni, Barbulestii din Poiana, a caror genealogie am reusit sa o trasez pana spre 1780. V-as ramane recunoscator daca mi-ati spune in ce masura ati intalnit, in cercetarile Dvs. pe documente medievale, spite de neam ale mosnenilor din Poiana. As dori foarte mult sa aflu din cine se trageau acesti Barbulesti din Poiana.

    Cu multumiri si urari de spor in cercetare,
    Filip-Lucian Iorga

  2. Stimata Doamna Emilia Corbu,

    In primul rand, vreau sa va felicit pentru foarte interesantul articol despre satele ialomitene in timpul lui Mihai Viteazul.
    Sunt si eu istoric si pregatesc o teza de doctorat despre mitologiile genealogice ale familiilor boieresti din Moldova si Tara Romaneasca, sub coordonarea Dlui Profesor Lucian Boia (pentru mai multe detalii biografice, va invit sa vizitati site-ul Fundatiei Culturale "Erbiceanu", http://www.fundatia-erbiceanu.ro, sectiunea "Echipa").
    Istoria satului ialomitean Poiana ma intereseaza in cel mai inalt grad, pentru ca descind, prin mama mea, dintr-un neam de mosneni din Poiana, familia Barbulescu (care a dat multi invatatori la sfarsitul secolului al XIX-lea si care s-a inrudit prin alianta cu multe familii ilustre). Cateva informatii despre aceasta familie, a carei genealogie am reusit sa o trasez pana pe la 1780, puteti gasi in "Jurnalul de duminica", in articolul meu "Festin genealogic cu… Radu Anton Roman".
    V-as ramane recunoscator daca mi-ati putea spune in ce masura ati intalnit, in cursul cercetarilor Dvs., spite de neam ale mosnenilor din Poiana-Ialomita. As dori foarte tare sa aflu din cine se trageau Barbulestii din Poiana si sa descopar noi increngaturi ale genealogiei lor.

    Cu multumiri si cele mai bune ganduri,
    Filip-Lucian Iorga

Leave a Reply to filipiorga Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *