Nu îmi place să gătesc dar pentru că trebuie, fac şi mâncare. Şi ies nişte bucate excelente. O iau ca o consecinţă a păcatului originar. Avalanşa de reţete, emisiuni culinare şi oameni care mănâncă diverse, mă deprimă. Mult timp am crezut că gătitul este specific societăţilor sărace care din puţin trebuie să hrănească mult, iar combinaţiile savante de alimente au şi această consecinţă. In varianta modernă însă a devenit o emblemă a consumismului. Pe acelaşi ton nu îmi place să scriu despre situaţia actuală a României. Dar uneori, trebuie.
Multă vreme am încercat să definesc România de azi. De ce suntem în situaţia în care suntem. Şi de fiecare dată găseam răspunsuri mărunte.
Iată că, citind ieri un articol din Curentul, m-am lămurit oarecum asupra situaţiei prezente. Articolul era o tocăniţă încropită după cea mai recentă reţetă. Tăia în fâşii lungi ca de cartofi misterul înşirat de Dan Diaconescu la OTV. Nu vreau să comentez întâmplarea cu pricina pentru că nu este nici mai mare, nici mai mică decât altele similare petrecute în ultimii 20 de ani. Cert este că asemenea fapte pot avea loc doar într-o societate tribală, organizată pe familii, clanuri şi triburi.
De 20 de ani, sub ochii noştri, România a devenit tribală. Din 1990 când comuniştii au ales cea mai proastă variantă economică de reorganizare democratică a ţării, România s-a îndreptat cu paşi repezi spre stadiul tribal. Nu vă neliniştiţi ! Chiar şi în societăţile tribale exista o democraţie. Izvoarele istorice abundă în descrierea acesteia. Nu insist asupra subiectului. Insă democraţia funcţiona doar în cadrul fiecărui trib, nu şi între triburi. Relaţiile dintre triburi erau de concurenţă pe terenuri, ape, munţi. Se uneau doar în faţa pericolului comun.
Triburile erau alcătuite din clanurile din acelaşi teritoriu şi asta datorită caracterului economiei timpului, adică triburi de păstori, de agricultori, de meşteşugari. In varianta contemporană, cu o economie diversificată, întâlnim triburi de presă (o variantă modernă a negustorilor de sulimanuri), tribul oamenilor politici, tribul oamenilor de afaceri, tribul agricultorilor, etc. Cine nu înţelege cum funcţionează societatea tribală riscă să devină o paria.
O consecinţă a fenomenului este slăbirea Statului. Când triburile sunt puternice statul este anemic. Economia este deasemenea firavă. Fiecare trib are propria strategie economică. Ştie că are nevoie de anumite resurse şi luptă pentru ele.
O altă consecinţă la fel de gravă este ascensiunea persoanelor care se disting prin forţă, viclenie, tupeu, inteligenţa malefică de a călca orice lege.
Dar cele mai vizibile rezultate se văd într-o stare conflictuală permanentă între diversele sectoare ale societăţii, între oamenii politici şi popor, între popor şi administraţie, între politic şi presă, între intelectuali şi profesionişti, etc. Şi asta pentru că toţi au obiective diferite. România tribală se înverşunează zilnic împotriva României profunde.
De aceea Băsescu nu va putea lupta niciodată împotriva sistemului ticăloşit, atâta timp cât face parte din el. Nici măcar marele preot nu-l poate ajuta. Ar trebui să reteze croiala economică proastă încropită în anii 90 şi capii fiecărui trib. Din perspectivă istorică pierderile nici nu ar fi prea mari. De pildă, tribul intelectualilor ar pierde câteva bile goale de pseudo-filosofi.
Aşa că, Dan Diaconescu ar trebui să se întrebe mai bine dacă el este victima răfuielii dintre triburi sau a reglării conturilor din propriul trib. Ce dovezi are el că tribul Capetelor de Podişcă a călcat teritoriul Negustorilor de Sulimanuri? Până în prezent, nici una. Dar ce dovezi are el că şeful de trib care l-a făcut pe el şef de clan, vrea să îl lase fără cap? Tot niciuna. Aşadar ne aflăm într-o situaţie specifică României tribale. La adăpostul nopţii, l-au văzut mai mic, mai fraier şi…asta e!
Cel mai mult suferă însă tribul pensionarilor pentru care postul cu pricina era drogul zilnic, heroină şi morfină la un loc. Aşadar acesta este răspunsul la întrebarea hamletiană a micuţului jurnalist. Intrebarea ar trebui reformulată din ,,Cine?,, în ,,De ce?,,. Ştim cu toţii vinovatul. România tribală.
Exceptional articol, sincer sint uimit de claritatea cu care explica situatia mizerabila e triburilor romanesti, din Romaia tribale!
Multumesc. Uitam mereu ca pacate vechi se imbraca in haine noi.
tribalismele prolifereaza pentru ca exista un ceva ocult, malefic si premeditat care gireaza si patroneaza totul pe orizontala vietii romanesti si nu numai romanesti. atata timp cat se ignora asta si gandim totul intr-o retorica a scindarii si autoindreptatirii vom avea o romanie tribala de la tribuna parlamentului si pana in profunzimea ei, distributista sau nu. este in puterea fiecaruia sa comute axa propriei fiintari pe verticala de unde tribul se pierde in sobornicitatea comuniunii euharistice.
Nu-i adevarat, nu-i adevarat! Romania tribala e strict materiala. Romania profunda e spirituala, deci oarecum nealterata.
In rest, de acord cu tine.
este interesant articolul. Am scris si eu unul, pe blogul meu, cu concluzii oarecum similare:)
felicitari!
Tibi
http://tiborhartel.blogspot.com/