SECRETARUL GENERAL AL ONU ÎNCURAJEAZĂ FORMELE ASOCIATIVE COOPERATISTE

Anul acesta, la a 88-a aniversare a zilei internaţionale a cooperaţiilor, ce a avut loc pe 3 iulie, mesajul Alianţei Cooperatiste Internaţionale (ACI) a fost dedicat femeilor. Asta pentru că, peste tot în lume, femeile optează pentru forma cooperatistă de întreprindere, care corespunde nevoilor lor de natură economică şi socială.
În acest context, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, a susţinut că formele asociative sunt capabile să ofere servicii de valoare multor femei. Mai ales celor aflate în comunităţi vulnerabile. Redăm mai jos declaraţia secretarului general al ONU.

“În timp ce economia mondială se confruntă cu multe provocari dificile, cooperativele se dovedesc a fi capabile să ofere servicii valoroase multor femei, in special acelora aflate în comunitaţi vulnerabile, care sunt private de serviciile statului şi de iniţiativele sectoarelor private tradiţionale. Prin deţinerea calităţii de membru cooperator, femeile îşi dezvoltă strategii bazate pe autoajutorare, care generează venituri şi active proprii, învăţând cum să depăşească greutăţile curente şi să evite prejudiciile. Prin acest proces, cooperativele joacă un rol important în îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

Cooperativele readuc în atenţia comunităţii internaţionale faptul că e posibil de a asigura atât viabilitatea economică, cât şi responsabilitatea socială. Adresez chemarea de a adopta politici care să conducă la crearea şi extinderea cooperativelor, în special a acelora care facilitează participarea femeilor.
Continuare aici

SATELE IALOMIŢENE IN TIMPUL LUI MIHAI VITEAZUL (II)

Dar nu doar boierii sunt acuzaţi de a fi încălcat drepturile moşnenilor ci chiar şi voievodul. Dintr-un hrisov emis la 20 martie 1628 de Alexandru Iliaş, aflăm că satul Ciuliniţa fusese cotropit de domnitor cu multe năpăşti şi biruri, le-a luat ocinile cu sila şi i-a cotropit fără voia lor, transformându-1 în sat domnesc. Deşi Radu Mihnea (1611-1616) dăduse slobozire la toate satele domneşti cumpărate de Mihai Viteazul să se răscumpere, totuşi situaţia Ciuliniţei se complicase pentru că între timp fusese dat lui Costache Chihaiaua, ajungând astfel în domeniul boieresc. Datorită faptului că acesta s-a gândit să ierte satul, sătenii s-au putut răscumpăra. Documentul menţionează cinci oameni cnezi cărora li se întăreşte satul cu tot hotarul. Oamenii cnezi desemnând în acest caz, situaţia de oameni liberi şi moşneni.

Demn de remarcat este faptul că imediat după domnia lui Mihai, ţăranii încearcă să se răscumpere, plătind uneori mult mai mult decât au primit atunci când şi-au vândut ocinile. Ba mai mult, unii susţin că au vândut doar ocina dar ei nu ar fi devenit vecini. Insă o parte din ţărani au rămas mai departe în situaţia de vecini. Astfel că Gavriil Movilă întărea în 1618, sept. 21, lui Gherghe armaş, nişte vecini în satul Blagodeşti, care fuseseră cumpăraţi de Miho portarul în timpul lui Mihai Viteazul.

O altă observaţie este aceea că o bună parte dintre aceste sate rumânite în perioada analizată, au dispărut ulterior. Doar acolo unde sătenii au reuşit să se răscumpere, satele au ajuns până în ziua de azi, aşa cum sunt Pierseca, Borduşani şi Ciuliniţa.
Se cuvine să menţionăm că nu se poate vorbi de o zonare a acestor sate. Erau localizate de-a lungul râului Ialomiţa dar şi în apropierea Bălţii, ca Borduşani, Vlădeni, Blagodeşti şi Căscioarele.

Acest proces de înglobare a satelor libere în marele domeniu feudal nu este specific doar teritoriului analizat, ci întregii câmpii a Munteniei. In documentele respective sunt menţionate sate şi din alte judeţe care au fost supuse aceluiaşi regim.

Ceea ce atrage atenţia însă este faptul că spre sfârşitul domniei se observă că hrisoavele menţionează aproape toată averea dregătorului într-o anumită zonă, deşi pentru o parte din sate mai fuseseră întocmite hrisoave doar cu câţiva ani în urmă. Aceste hrisoave, de fapt, întăresc întregul domeniu feudal. Printre astfel de hrisoave care conţin multe detalii şi sunt întărite cu blestem se află unul din 1598, sept. 6, prin care Mihai Viteazul îşi întăreşte lui însuşi 22 de sate din judeţul Romanaţi pe care le cumpărase, aşa cum precizează în document, încă de pe când a fost mare postelnic, mare agă, ban de Craiova, menţionând dealtfel şi sursa veniturilor sale. Aceste hrisoave emise mai ales între 1598- 1599, în cetatea Târgoviştei, scrise de Stan Săvescul, par să dovedească un anume conflict intern cu privire la proprietăţi. Astfel dintr-un document datat în 1599, aug. 17, aflăm de o judecată între ţăranii din Grădiştea de Sus şi Dumitrul Banul Deşi, satul nu este din judeţul Ialomiţa, 1-am menţionat pentru ca situaţia este asemănătoare cu ceea ce găsim mai târziu în hrisoave. Astfel, 29 de ţărani din Grădiştea de Sus se adresează domnitorului pentru lămurirea situaţiei lor sociale:

„ au pârât aceşti oameni mai sus-zişi că ei nu şi-au vândut ocina din luncă şi cu apa şi nu s-au vândut să fie vecini, ci au vândut numai locul Uscat,,.

Voievodul a hotărât ca 12 boieri să se întrunească la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului ( 15 august) şi să jure că ţăranii nu au vândut ocina şi nu s-au vândut vecini şi atunci ,, ei să stăpânească,,. Doar că ţăranii nu au avut câştig de cauză pentru că:
„ ei nicicum nu au putut să aducă legea, pe acei 12 boieri, la zi şi la soroc, ci au rămas de lege din divan dinaintea domniei mele şi dinaintea tuturor cinstiţilor dregători ai domniei mele, ca să stăpânească jupan Dumitru banul toate aceste ocine mai sus- zise…,,

Tot în aceeaşi perioadă se înregistrează şi două cazuri de donaţii către mănăstiri. Astfel în 1598, aug. 21, Udrea vel armaş, dăruieşte satul Mărculeşti mănăstirii Dealul din Târgovişte. In 1599, aug. 28, Mihai Viteazul dăruia mănăstirii Sf. Nicolae din Bucureşti, ctitoria sa închinată mănăstirii Simopetra de la Athos, satele: Despicaţi, Poiana, Spanţov, Cuneşti, Ciocăneşti. Aceleeaşi ctitorii voevodul îi dona în 1594, sept. 24, satul Vlădeni, a şasea parte. Se observă că aceste sate erau în apropierea bălţii lalomiţei. Dealtminteri se ştie că mănăstirile preferau ocini în zonele de baltă pentru aprovizionarea cu peşte.

In cei opt ani de domnie a lui Mihai Viteazul 21 de sate sunt incluse total sau parţial în marele domeniu feudal. Raportat la numărul total de sate din acest judeţ, numărul menţionat este destul de mare. In documentele din secolele XIV-XVI sunt atestate un număr de 76 de sate din care 52 îşi păstrează toponimia până azi chiar dacă vatra satului a suferit unele deplasări.

Având în vedere intervalul cronologic larg analizat nu toate cele 76 de sate au fost contemporane, însă faptul că peste 50 de sate s-au perpetuat dovedeşte că aceasta a fost media de vieţuire în perioada de care ne ocupăm. Intr-un astfel de context un număr de 21 de sate reprezintă aproximativ 40 % din numărul de sate din sec. XIV-XVI, repertoriate de noi . Ori faptul că un procent atât de mare de sate sunt incluse total sau parţial în marele domeniu feudal, este un fapt deosebit de important asupra căruia ar trebui să reflectăm. Aşa înţelegem mai bine de ce domnitorul a trebuit să dea o lege cum a fost aceea a „ legării de glie,,.

Migrarea ţăranilor dintr-un număr atât de mare de sate spre alte zone ar fi creat un adevărat dezechilibru demografic reflectat în primul rând în lipsa mâinii de lucru, necesară cultivării întinselor suprafeţe agricole.
Un simptom târziu al acestei stări de lucruri îl găsim şi în 1614 când lanache Caragea a găsit siliştea satului Vaideei „ pustie, fără oameni, încă din zilele răposatului Mihai Voievod,, şi a adus ruşi şi moldoveni pe care i-a aşezat.. la câşle,,.

O reducere a numărului de sate în Ţara Românească este menţionată şi de un călător străin, Bartolomeo Locadello, care spune că înainte de războaiele lui Mihai ( Viteazul) şi ( Constantin) Şerban, Ţara Românescă era înfloritoare având 14000 de sate44. Autorul spune mai departe că ,, astăzi ( adică la 50 de ani de la evenimente -n.n) e redusă la stăpânirea a 4000 de sate la câte 50 de case în medie,,.

Deşi am crede că Bartolomeo Locadello exagerează, totuşi, dacă vom analiza pertinent contextul perioadei respective aflăm că cel puţin din 1595 dar mai ales în 1596- 1597 asupra ţării s-au abătut două invazii pustiitoare. Astfel Sinan Paşa pentru a răzbuna înfrângerea de la Călugăreni a stat 2 luni în Ţara Românească şi a străbătut ţara, de-a lungul, jefuind totul în cale. Mai mult chiar, 20000 de robi, au fost trimişi direct la Constantinopol, în schimbul turcilor căzuţi în luptă.46 Ce a mai rămas nejefuit de Sinan Paşa a fost călcat în anul următor de tătari. Aceştia după ce şi-au stabilit tabăra la Hârşova au trecut Dunărea şi au pustiit Buzăul, Brăila şi Bucureştiul. Deasemenea cronicile spun că ar fi luat 30000 de robi.

Deşi voievodul a adus în toamna anului 1595 ajutoare constând în grâne şi fân din Transilvania, căci la câmpie toate fuseseră jefuite şi pustiite totuşi impactul invaziilor a fost destul de grav. Acestea s-au abătut şi asupra satelor ialomitene. Din documente mai târzii aflăm că au fost robite satele Vaideei şi Ceratele. Sunt menţionate, deasemenea, persoane ajunse roabe, ca de pildă Cârstina, fata Stancăi din Dobroţei, roabă la tătari. De aceleaşi evenimente nefericite mărturiseşte şi un alt document din 1619, dec. 28, prin care Gavriil Movilă întăreşte lui Nedelco ocina din Bucu a lui Vladul, despre care spune: „In timpul lui Mihai Voevod, Vladul cu fiul său Udrişte şi nepotul Şerbu şi strănepotul Drăgan li s-a întâmplat moarte fără preoţi,,. Ori moarte neaşteptată la patru bărbaţi din aceeaşi familie se putea întâmpla doar în cazul unor conflicte armate.

Dacă dăm crezare cronicilor au fost robite circa 50000 de persoane ceea ce pentru perioada respectivă însemna un număr mare din populaţie. Pustiirea resurselor de hrană şi scăderea demografică au constituit factori favorizanţi ai dezmembrării micilor proprietăţi. Aşa se explică de ce din 1598 hrisoavele menţionează numeroşi ţărani puşi în situaţia de a ceda o parte din ocină în contul dărilor.

In concluzie am putea spune că în timpul lui Mihai Viteazul satele ialomitene au fost afectate direct de invaziile de pedepsire din partea turcilor şi tătarilor şi indirect prin dezvoltarea marelui domeniu feudal în detrimentul satelor de moşneni. Consecinţele imediate au fost dispariţia unor sate şi transformarea unor ţărani moşneni în rumâni sau vecini. Pe termen lung însă această situaţie trebuie să fi dus la o anumită scădere economică datorită modului deficitar de exploatare a marilor domenii.

Acest scurt excurs prin documentele medievale ne arată că politica externa a lui Mihai Viteazul de luptă antiotomană şi consolidare statală au avut un preţ uriaş plătit de ţărani cu pierderea moşiilor sau libertăţii şi de domnitor cu viaţa.

Emilia Corbu, Satele ialomiţene în timpul lui Mihai Viteazul, în Prinos lui Petre Diaconu, Ed. Istros, Brăila, 2004, p. 675-685

MOGOŞOAIA VERSUS VERSAILLES SAU CUM SA TE RIDICI PRIN GRAŢIE

Când ne gândim la conducători de acum trei sute de ani și la reședințele lor, avem in principal viziunea occidentală a unui Versailles luxos cu prințese cu rochii imense si coafuri extravagante și regi considerați semizei. Mai rar, sau chiar deloc, ne gandim si la spatiul românesc, convinși fiind că aici nu prea era mai nimic.

Ce-i drept, da, Bucureștiul era o adunătură de târguri ce se afundau în noroi la prima ploaie, încât Brancoveanu a trebuit să-și facă drum, ,,Podul Mogoșoaiei”(actuala Calea Victoriei), ca să poată ajunge de la reședința sa în oraș.

Constantin Brancoveanu, ultimul domn pământesc, a adus un aport considerabil arhitecturii românești, prin definirea stilului ce îi poartă numele. Stilul brâncovenesc poate fi considerat o adaptare a barocului la spiritul și la zona noastră și este rezultatul unor decantări stilistice a mostenirii primite de la predecesori, Matei Basarab și Șerban Cantacuzino. Dar, în același timp e limitativ să spunem că e o adaptare a barocului, mai ales că acest stil are alte considerente decât cele prezente in spațiul nostru.
continuare la Ilinca Damian

O PRĂVĂLIE COOPERATISTĂ DIN 1929






Am ales cooperativa de consum din comuna M. Kogălniceanu pentru că a fost satul bunicilor mei. In copilaria mea satul era destul de izolat. Avea un magazin mai simpluţ şi o cârciumă foarte frecventată, loc de pus la cale satul. La 1929, aflu însă că exista o cooperativă de consum cu sute de articole (inventarul implică 16 pagini mari de registru A3, scris mărunt), de la unelte la chimicale, de la stofe englezeşti la coloniale, de la cărţi de vizită la rechizite.

Un scurt istoric al acesteia ne propune Bianca Mărmureanu.

COOPERATIVA ,,UNIREA”, COMUNA MIHAIL KOGĂLNICEANU, JUDEŢUL IALOMIŢA

DATA ÎNFIINŢĂRII- iunie 1924
CONDIŢIILE ÎNFIINŢĂRII:
- 27 membri asociaţi, locuitori ai comunei, cu un capital subscris de 65 500 lei şi 28 500 lei capital vărsat;

RAZA DE ACTIVITATE: comuna Mihail Kogălniceanu

SCOPUL:
- de aproviziona pe săteni cu cele necesare gospodăriei şi ocupaţiei lor;
- de a desface produsele în comun ajutând la valorizarea lor;
- de a organiza o secţie de consum;
- de a sădi între membri spiritul de solidaritate şi prevedere precum şi a le da sfaturi pentru îmbunătăţirea muncii pământului, creşterea vitelor şi pentru încurajarea şi dezvoltarea industriei casnice;

ACTIVITATE:
- aprovizionarea locuitorilor din comună cu obiectele şi produsele necesare desfăşurării activităţii;
-creşterea eficienţei în anumite activităţi;

EVOLUŢIE:
- în anul 1926 cooperativa avea 148 asociaţi cu capital subscris şi vărsat de 115 033 lei;
- şi-a inceput activitatea imediat după constituire, mărfurile fiind comercializate într-un magazin;
- în anul 1926 a înfiinţat un depozit de cherestea diversificandu-şi astfel gama de mărfuri puse în vanzare;
- în anul 1927 societatea a construit un local situat în centrul comunei iar la începutul anului 1928 magazinul cooperativei a fost mutat în noua clădire şi depozitul de cherestea în curtea acestuia;
- în anul 1928 cooperativa a deschis un alt magazin situat în altă parte a localităţii;
- membrii cooperativei au intenţionat să deschidă şi un depozit de sare, fapt ce nu s-a concretizat;
- cooperativa a fost înscrisă in Uniunea de Cooperative „Muntenia”;
- activitatea sa a fost afectată de criza economică de la sfarsitul primului deceniu al perioadei interbelice;
- ca urmare a pierderilor suferite, în primul rând datorită deteriorării mărfurilor aflate în stoc Adunarea Generală Extraordinară a cooperativei hotărăşte, la 28 iulie 1929, intrarea în lichidare a societăţii; lichidatoare a fost numită de către Institutul Naţional al Cooperaţiei Banca Populară „Mihail Kogălniceanu”, în decembrie 1938 aceasta fiind înlocuită cu Federala „Borcea” Călăraşi;

Bianca Mărmureanu,
SJAS Ialomiţa

WANTED!




MARIA CIUBOTARU şi AGAVRILOAIEI CATRINEL, profesoare de istorie undeva în România sunt căutate de colegele lor de facultate. Sunt rugate să ia legătura cu prof. gr.I Cristina Marinescu şi dr. Lavinia Dumitraşcu care ne pregătesc o întâlnire.
Chiar nu mai ştim nimic de voi.
Foto: Subsemnata in anii studenţiei, pe şantierele arheologice de la Hârşova(1991), Tomis(1992).

SATELE IALOMIŢENE IN TIMPUL LUI MIHAI VITEAZUL

S-a spus mai mult decât s-a scris că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Oraşul de Floci. De aceea, în urmă cu mai mulţi ani am dorit să văd cum arătau satele ialomiţene în timpul epocii sale.
Studiul, cu aparat critic şi bibliografie, e publicat în volumul ,,Prinos lui Petre Diaconu,, editat de Muzeul Brăilei şi Muzeul Dunării de Jos, la editura Istros, 2004, p.675-685.

Scurta şi glorioasa domnie a voievodului Mihai Viteazul (1593-1601) a avut, prin conflictele antrenate în lupta antiotomană, consecinţe până în straturile cele mai profunde ale societăţii. Numărul mare de documente păstrate din timpul lui Mihai Viteazul ne-au permis să vedem că dincolo de luptele de pe câmpul de bătălie, în cancelariile domneşti de la Bucureşti şi Târgovişte se configura o altă hartă în care domeniul feudal se extindea tot mai mult în detrimentul satelor de moşneni şi aceasta într-o ţară marcată de spectrul unui război antiotoman.

Studiul de faţă analizează situaţia satelor ialomiţene menţionate în documentele emise de marele voievod. O parte din aceste sate sunt atestate încă din secolul XV sau la începutul sec. XVI. Altele apar menţionate doar în timpul lui Mihai Viteazul după care aproape că dispar.

Intr-o serie de hrisoave, două zapise şi o carte de hotărnicie, emise între 1593-1599 sunt menţionate mai multe sate ialomiţene: Sărăţeni, Tătariul, Criva, Ivăneşti, Căscioare, Vlădeni, Poiana, Pierseca, Dobroţei, Urâţi, Stejaru, Blagodeşti, Mărculeşti, Borduşani’, Posmagul, Mierlari, Petreşti, Pietriceşti, Despicaţi.

Că aceste sate sunt din judeţul Ialomiţa am arătat cu altă ocazie când am analizat situaţia habitatului medieval ialomiţean şi am întocmit un repertoriu al acestora. Parte din ele au dispărut de-a lungul timpului, dar amintirea lor e păstrată de unele toponime.

Hrisoavele, fără excepţie, întăresc părţi semnificative din sat sau întreg satul unor mari dregători : Udrişte, pitarul, cumpărase ocină în Căzăneşti; Necula, vătahul, în Tătariul şi Ivăneşti; Miho, banul, în Căscioare şi Blagodeşti; jupaniţa Anca, nepoata lui Dragul Portar, în Poiana; Stoica, al II-lea logofăt, în şase sate ialomiţene; Nica, al II-lea vistier, în Urâţi; fraţii Buzeşti aveau 18 sate printre care şi Stejarul. Mănăstirii Sf. Nicolae din Bucureşti i se întăreau mai multe sate printre care şi Despicaţi şi părţi din Poiana.

Insă nu toate documentele din timpul lui Mihai Viteazul s-au păstrat. Dintr-un document datat în 1632, dec. 6, aflăm că şi satul Ciuliniţa devenise, în timpul lui Mihai Viteazul, sat domnesc. Dregătorii mai sus-menţionaţi deţineau însă proprietăţi şi în alte sate. Din analiza segmentului cronologic în care au fost emise se observă că cele mai mari proprietăţi au fost întărite în anii 1598-1599. Moşiile satelor sunt cumpărate total sau parţial de către un singur dregător. Astfel 26 de moşneni din satul Pierseca vând ocine, diferite ca suprafaţă, cuprinse între 8 şi 72 de stânjeni lui Stoica al Il-lea logofăt.31 In acelaşi fel sunt vândute 9 ocine în Căscioare lui Mihu vel portar.32 Şi exemplele pot continua.

Fenomenul de includere a unor sate de moşneni în domeniul boieresc sau domnesc apăruse încă de la sf. sec. XV şi începutul sec. XVII, însă derularea lui cu o astfel de intensitate era fără precedent în istoria locurilor. Cum s-au petrecut lucrurile aflăm din alte documente emise imediat după încheierea domniei lui Mihai, şi anume în timpul domnitorilor Radu Şerban (1602-1611), Gavrilă Movilă (1618-1620), Alexandru Iliaş (1616-1618), Matei Basarab (1632-1654). Cel puţin din trei documente reiese faptul că ţăranii nu au mai avut bani să-şi plătească dările şi atunci şi-au vândut ocinile unor boieri care au plătit taxele în locul lor.

Cel mai potrivit exemplu, în acest sens, este al vistierului Stoica. Intr-un document emis în 1628, iunie 18, Alexandru Iliaş întăreşte răscumpărarea din rumânie unui număr de 6 sate din Ialomiţa: Bordoşani, Posmagul, Pierseca, Piatra, Petreceşti, Mierlari. Sunt nominalizaţi moşnenii cu ceata lor care s-au răscumpărat în timpul lui Gavrilă Movilă cu 1500 galbeni şi în timpul lui Alexandru Iliaş cu încă 500. Documentul spune că, în timpul lui Mihai Viteazul, Stoica vistierul, răbojar în judeţul Ialomiţa, a cotropit aceste sate punând biruri grele, le-a luat ocinile cu sila sau le-a dat puţini bani şi i-a vecinit fără voia lor.

Din timpul lui Mihai Viteazul se păstrează două documente prin care se întăresc proprietăţi dregătorului Stoica. Primul, datat în 1595, iulie 4, întăreşte lui Stoica al Il-lea logofăt cu jupaniţa lui Dochia, satele Piierseca şi Strâmba.
Pentru satul Pierseca, sunt nominalizaţi 26 de moşneni cu familiile lor care au vândut lui Stoica suprafeţe cuprinse între 7 şi 72 de stânjeni. Majoritatea sunt mici, de 15- 20 stânjeni. In total Stoica avea 704 stânjeni pe care plătise, în total, 20880 aspri35.

Cel de-al doilea document, din 1599, aug. 4, este un hrisov întărit cu blestem care consfinţea lui Stoica, ajuns între timp mare vistier, 6 sate din Ialomiţa, printre care cele menţionate mai sus plus sate în alte judeţe. Pentru fiecare sat întărit sunt nominalizaţi sătenii, banii pe care i-au primit precum şi faptul că au vândut de bună voie. Sunt însă şi date care susţin plângerea de mai târziu a sătenilor, şi anume că, au fost încărcaţi cu taxe prea mari. In primul rând faptul că suprafeţele sunt diferite. Fiecare stânjen a fost evaluat cu 30 de aspri, iar suprafeţele vândute par să ilustreze mai degrabă dările pe care ţăranii le mai aveau de dat. Situaţia satului Pierseca se poate observa şi la celelalte sate cumpărate. Apoi chiar documentul din 1599 este redactat mai cu grijă şi faptul că a fost întărit cu blestem pare să sugereze că se temeau de eventuale judecăţi. Că a fost aşa ne confirmă un alt document, din 1598, feb. 24, prin care fraţilor Buzeşti li se întăreau 18 sate printre care şi Stejarul. In cazul acestui sat sunt menţionaţi 15 moşneni iar la delimitarea ocinilor s-au strâns boieri judecători. Deşi hrisovul nu este prea explicit se pare că satul a fost vândut pe 134 oi, 30 vaci + 12500 bani „ ce au plătit biru dăjdii 2500 bani gata,,.31 Prin urmare avem o confirmare contemporană cu evenimentele a faptului că ţăranii şi-au vândut ocinile în schimbul plăţii dajdiei. (va urma).

SCHIMBAŢI STAREŢA DE LA VĂRATEC!



Apelul adresat de curând de mai multe fundaţii şi organizaţii de a salva casa lui Eminescu de la Văratec ar trebui puţin reformulat în ,,Schimbaţi stareţa de la Văratec,,. E scandalos ce spun. Mulţi mi-ar reproşa că stareţul e înainte de toate duhovnic, că e ales de obşte. Să fie! Insă istoria ne arată că marii duhovnici au fost şi buni administratori cu ceea ce le-a lăsat Dumnezeu, mult sau puţin. Marii stareţi au ridicat mănăstiri. O mănăstire întreagă nu poate ţine o casă pe care o au în proprietate? E ruşinos! Nu se poate să ai în ograda casei o moştenire şi să o laşi de râpă, dacă te numeşti omul lui Dumnezeu. Aşa că, fără comentarii!

ROMÂNIA TRIBALĂ


ROMÂNIA TRIBALĂ

Nu îmi place să gătesc dar pentru că trebuie, fac şi mâncare. Şi ies nişte bucate excelente. O iau ca o consecinţă a păcatului originar. Avalanşa de reţete, emisiuni culinare şi oameni care mănâncă diverse, mă deprimă. Mult timp am crezut că gătitul este specific societăţilor sărace care din puţin trebuie să hrănească mult, iar combinaţiile savante de alimente au şi această consecinţă. In varianta modernă însă a devenit o emblemă a consumismului. Pe acelaşi ton nu îmi place să scriu despre situaţia actuală a României. Dar uneori, trebuie.
Multă vreme am încercat să definesc România de azi. De ce suntem în situaţia în care suntem. Şi de fiecare dată găseam răspunsuri mărunte.

Iată că, citind ieri un articol din Curentul, m-am lămurit oarecum asupra situaţiei prezente. Articolul era o tocăniţă încropită după cea mai recentă reţetă. Tăia în fâşii lungi ca de cartofi misterul înşirat de Dan Diaconescu la OTV. Nu vreau să comentez întâmplarea cu pricina pentru că nu este nici mai mare, nici mai mică decât altele similare petrecute în ultimii 20 de ani. Cert este că asemenea fapte pot avea loc doar într-o societate tribală, organizată pe familii, clanuri şi triburi.

De 20 de ani, sub ochii noştri, România a devenit tribală. Din 1990 când comuniştii au ales cea mai proastă variantă economică de reorganizare democratică a ţării, România s-a îndreptat cu paşi repezi spre stadiul tribal. Nu vă neliniştiţi ! Chiar şi în societăţile tribale exista o democraţie. Izvoarele istorice abundă în descrierea acesteia. Nu insist asupra subiectului. Insă democraţia funcţiona doar în cadrul fiecărui trib, nu şi între triburi. Relaţiile dintre triburi erau de concurenţă pe terenuri, ape, munţi. Se uneau doar în faţa pericolului comun.

Triburile erau alcătuite din clanurile din acelaşi teritoriu şi asta datorită caracterului economiei timpului, adică triburi de păstori, de agricultori, de meşteşugari. In varianta contemporană, cu o economie diversificată, întâlnim triburi de presă (o variantă modernă a negustorilor de sulimanuri), tribul oamenilor politici, tribul oamenilor de afaceri, tribul agricultorilor, etc. Cine nu înţelege cum funcţionează societatea tribală riscă să devină o paria.

O consecinţă a fenomenului este slăbirea Statului. Când triburile sunt puternice statul este anemic. Economia este deasemenea firavă. Fiecare trib are propria strategie economică. Ştie că are nevoie de anumite resurse şi luptă pentru ele.
O altă consecinţă la fel de gravă este ascensiunea persoanelor care se disting prin forţă, viclenie, tupeu, inteligenţa malefică de a călca orice lege.

Dar cele mai vizibile rezultate se văd într-o stare conflictuală permanentă între diversele sectoare ale societăţii, între oamenii politici şi popor, între popor şi administraţie, între politic şi presă, între intelectuali şi profesionişti, etc. Şi asta pentru că toţi au obiective diferite. România tribală se înverşunează zilnic împotriva României profunde.

De aceea Băsescu nu va putea lupta niciodată împotriva sistemului ticăloşit, atâta timp cât face parte din el. Nici măcar marele preot nu-l poate ajuta. Ar trebui să reteze croiala economică proastă încropită în anii 90 şi capii fiecărui trib. Din perspectivă istorică pierderile nici nu ar fi prea mari. De pildă, tribul intelectualilor ar pierde câteva bile goale de pseudo-filosofi.

Aşa că, Dan Diaconescu ar trebui să se întrebe mai bine dacă el este victima răfuielii dintre triburi sau a reglării conturilor din propriul trib. Ce dovezi are el că tribul Capetelor de Podişcă a călcat teritoriul Negustorilor de Sulimanuri? Până în prezent, nici una. Dar ce dovezi are el că şeful de trib care l-a făcut pe el şef de clan, vrea să îl lase fără cap? Tot niciuna. Aşadar ne aflăm într-o situaţie specifică României tribale. La adăpostul nopţii, l-au văzut mai mic, mai fraier şi…asta e!

Cel mai mult suferă însă tribul pensionarilor pentru care postul cu pricina era drogul zilnic, heroină şi morfină la un loc. Aşadar acesta este răspunsul la întrebarea hamletiană a micuţului jurnalist. Intrebarea ar trebui reformulată din ,,Cine?,, în ,,De ce?,,. Ştim cu toţii vinovatul. România tribală.