CUVÂNTUL UNUI PSIHIATRU ORTODOX


Sinuciderea — păcat de moarte

Suicidul este curmarea de bunăvoie a propriei vieţi. Întristătoarea statistică a sinuciderilor a fost multă vreme secretă în ţara noastră. La începutul 1989. pentru prima oară în ultimii 60 ele ani, fost publicate cifre uluitoare, în spatele fiecăreia dintre ele stând deznădejdea fără ieşire, pierderea sensului vieţii.
in fiecare an se sinucid mai mult de 60.000 de ruşi: un oraş întreg de sinucigaşi. Şi – ceea ce este osebit de tragic – în primul rând (de 2, 9 ori) a crescut numărul de sinucideri la tinerii între 20 şi 24 de ani.

Pentru celelalte grupe de vârstă ale populaţiei adulte această creştere a fost de l,6 -1.8 ori. Iată încă un fapt elocvent: nivelul sinucideri¬lor în Rusia pe anul 1915 era de 3, 4 la suta de mii de locuitori, pe anul 1985 de 24, 5. în 1991 de 31, iar în 1993 deja de 38, 7. Anul 1999 a fost marcat de indicatori suicidali şi mai ridicaţi: 39, 3 sinuci¬deri la suta de mii de locuitori. 20% din numărul total al tuturor sinuciderilor sunt reprezentate de copii şi adolescenţi. Iată statistica pe anul 1996: pentru perioada ele vârstă 5-14 ani au fost comise 2756 sinucideri; pentru perioada cie vârstă 14-19 ani – 2358, adică 5114 copii şi tineri au săvârşit acest act cumplit, ireparabil – şi acestea sunt doar cazurile înregistrate oficial, în 92% clin cazuri sinu¬ciderile au fost comise de copii din familii dezechi¬librate, în ce constau cauzele sinuciderii ? Punctul ele vedere al medicilor este următorul: majoritatea covârşitoare a sinucigaşilor sunt sănătoşi din punct de vedere psihic. Suicidul este o criză a persona¬lităţii. Factorii sociali nu au aici vreo semnificaţie hotărâtoare – este vorba de o problemă duhovnicească.

Cunoscutul psiholog şi psihoterapeut occiden¬tal Viktor Frankl, făcând o anchetă între 60 de studenţi ce comiseseră în trecut tentative ele sinu¬cidere, a descoperit că 85% dintre ei nu mai văzu¬seră nici un sens în viaţa lor; 93% erau sănătoşi din punct de vedere fizic şi psihic, trăiau în con¬diţii materiale bune şi luau parte activă la viaţa socială.

……………………………………………………………………………………….

Omul nu face altceva decât să încuviinţeze fără voinţă, să ia asupra sa, în chip nevăzut de proprii ochi, păcatul diavolului, să se unească cu păcatul şi cu diavolul… Un singur cuvânt de rugăciune întru pocăinţă, un singur semn al mântuitoarei Cruci făcut fie şi în gând şi însoţit de privirea cu credinţă către ea – şi acest păienjeniş al răului este sfâşiat, omul este mântuit de la pieire prin puterea lui Dumnezeu… Doar o mică scânteie de credinţă vie şi de încredinţare în voia lui Dumnezeu, şi omul este mântuit! Dar înţeleg oare toţi oamenii care au fost scăpaţi de la uciderea de sine sau de vreun alt păcat că în jurul lor stătea (şi poate că stă încă sau se apropie uneori de el) respingătorul duh rău, fiinţă dată în vileag doar de o anumită sensibilitate duhovnicească şi de o ascuţită luare-aminte duhovnicească ?

Nicidecum nu îşi dau seama toţi oamenii (fie ei şi creştini) de lucrările şi manifestările duhurilor rele, despre care vorbeşte cu o asemenea putere şi limpezime uimitoare cuvântul lui Dumnezeu. 90% dintre sinucigaşi fac ultimul lor pas sub în¬râurirea nemijlocită a duhurilor ucigaşe de oameni dintru început (In. 8, 44). Şi, la drept vorbind, aproape orice sinucidere este ucidere a omului de către demon cu propriile mâini ale omului”.

Dr. Dmitri Aleksandrovici Avdeev, Nervozitatea, cauze, manifestari, remedii dohovnicesti, Sofia, Bucuresti, 2006, p.76-79

P.S. Multumesc d-nei Cristina Poponete, cititoare a blogului care mi-a reamintit de aceasta carte pe care o aveam in biblioteca. Evident, necitita!

MINUNI ALE PREOTULUI MARTIR ILIE LĂCĂTUŞU

Parintele Ilie s-a nascut pe 6 decembrie 1909 in satul Crapaturile, judetul Valcea, din parinti binecredinciosi. Isi doreste de mic copil sa-i slujeasca lui Dumnezeu si astfel, in 1934, termina Facultatea de Teologie din Bucuresti, si la putin timp dupa aceea este hirotonit. Slujirea preoteasca i-a adus multe satisfactii duhovnicesti. Pentru marturisirea lui Hristos, a fost ca un ghimpe pentru regimul ateu al veacului trecut si, din acest motiv, a avut mult de suferit. Aceasta nu l-a impiedicat deloc in propovaduirea Cuvantului Adevarului, caci el mai mult se temea de Dumnezeu decat de oameni.

A suferit pentru biserica si neamul sau, pe care l-a iubit, ducandu-si crucea grea prin inchisori, asemenea parintelui Dumitru Staniloaie, a ieroschimonahului Daniil (Sandu) Tudor mort la inchisoarea Aiud, a preotului Dimitrie Bejan, a protosingherilor Nicodim Mandita, Arsenie Boca, Benedict Ghius, tanarului Constantin Oprisan mort la inchisoarea Pitesti, Valeriu Gafencu si a multor altora. A fost arestat in anul 1952 pentru apartenenta la Miscarea Legionara si dus in judetul Constanta, la coloniile Gales si Peninsula. In 1954 este eliberat, iar din 1959 pana in 1964,este arestat si condamnat la munca silnica in Delta, la Periprava, unde-l intalneste pe parintele Iustin Parvu. Acolo s-au petrecut fapte demne de vietile sfintilor.

Dupa ce a fost eliberat, se stabileste fortat la Bolintin, unde lucreaza ca zidar. Intre anii 1965-1970, parintele Ilie a slujit intr-o parohie din judetul Teleorman, iar in 1970, este transferat in judetul Ilfov la Cucuruz, unde, in Ianuarie 1978, este pensionat.
Suferintele din timpul vietii I-au afectat foarte mult sanatatea si din acest motiv isi petrece sfarsitul vietii in spital, unde a spus ca, daca nu va muri pana la 22 Iulie, va mai trai inca 2 ani. Dupa cum a spus, parintele Ilie trece la cele vesnice exact la 22 Iulie, acelasi an (1983).Tot atunci, a mai spus ca, daca sotia sa va inceta din viata peste 15 ani, sa fie ingropata langa el, ceea ce s-a implinit.
Continuare aici

PAGINI RUPTE DE CULTURĂ ROMÂNEASCĂ. BISERICI ABANDONATE

In Oltenia, dar şi în alte colţuri din ţară, se află multe biserici de lemn vechi de câteva sute de ani. Despre starea deplorabilă în care se află acestea se ştie. Un proiect mai larg în care se lucrează şi pe bază de voluntariat încearcă să mai recupereze şi eventual să întocmească documentaţiile necesare. Dar oare ce au făcut, în 20 de ani, Direcţiile pentru Cultură?
Despre starea în care se află unele din ele, citiţi mai jos.

Biserica era pe un drum blocat și, deși coordonatorul a insistat să fie deblocat (avea pe toată lungimea movile de nisip ce trebuiau intinse) ca să putem ajunge cu mașina, nu s-a putut și a trebuit să urcam pe jos. Am ajuns la o biserică mică și tare frumoasă, dar cam părăsită. Undeva prins de grinzile acoperișului era un cuib imens de viespi foarte mari, iar locul era plin de soareci, după urmele lăsate. A trebuit să ne facem treaba in cat mai multă liniște pentru a nu trezi viespile și posibilii lilieci din pod. La un moment dat când notam scenele reprezentate (iconografia) am văzut o rozătoare ce semăna a veveriță doar că era gri și avea ochii mai rotunzi, umblând pe crucea de la iconostas (iconostas care nu mai avea nici o icoană rămasă). De remarcat aici era că pictura se menținea foarte bine, Continuare la Ilinca Damian

Parintele Profesor Mihai Valica versus “serafimul” undelor – in apararea “Duhovnicului Neamului”, Parintele Justin Parvu

Catre Ierodiacon Serafim Pantea, referitor la scrisoarea deschisa adresata

Inaltpreasfintitului Mitropolit Teofan din18 iulie 2010, Mănăstirea Golia

Stimate Serafim Pantea,

Jignirile Dv. aduse Parintelui Justin sunt de-a dreptul blasfemiatoare si arata un infantilism teologic, nici macar de taliban ci de bazar haotic si micime spirituala.

Unde spune sau fagaduieste Iisus Hristos pacatosilor intregii lumi “că va fi cu noi, prin Duhul Sfânt, până la sfârșitul lumii și că nu ne va părăsi niciodată” daca gresim, cum afirmati in scrisoare? O spune doar Sfintilor Apostoli (Matei 19, 20) pe care-i investeste cu puteri speciale cand ii trimite la propovaduire. Pe noi nu ne lasa orfani, dar putem deveni orfani cand il alungam pe Duhul Sfant prin pacatele noastre.

Noi cand ne abatem de la voia Domnului intra Satana in inima noastra si atunci Duhul ne paraseste (Rom. 5, 3; Luca 13, 16; Luca 22, 3; Ioan 13, 27, etc.)

S-au indepartat si ingerii de Iisus Hristos: „atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau” (Matei 4, 11) cand l-a ispitit satana cu toate ca l-a dus „Duhul –Πνεύματος- in pustie, ca sa fie ispitit de catre satana” (Matei 4, 1) tocmai ca sa ne arate ca nu poate fi o impreuna vietuire ontologica/fiintiala a ingerilor cu diavolii sau un „tandem” a lui Dumnezeu cu satana. De aceea il si izgoneste atat de categoric: „ mergi inapoia mea satano…” (Matei 4, 10). Oricum Iisus Hristos fiind Fiul lui Dumnezeu nu putea fi parasit de Duhul Sfant cu care era in comuniune deplina chiar cand s-a apropiat diavolul.

Dupa teoria Dv. inseamna ca dupa ce a intrat Satana in Iuda („si după îmbucătură a intrat satana în el” Ioan 13, 27) era si Duhul Sfant in inima lui, care nu stiu dupa ce scriptura a Dv. a fagaduit ca Duhul nu ne va parasi niciodata, chiar daca il vindem pe Hristos! Daca o astfel de teologie ati invatat la Iasi sau la Golia, atunci il rog pe IPS Teofan sa va trimita la reciclare sau la canon cateva luni, sa invatati ce inseamna teologia traita in Manastire in varf de munte, nu in oras si Manastire de 5 stele si nu doar o teologie traita si invatata pe sticla (TV) sau pe undele radio, copiata dupa standardele seculare.
Continuare la Apologeticum

BUCURĂ-TE, SF. ILIE! LA MULŢI ANI, ILIE ! LA MULŢI ANI, ILINCA!


Cea mai frumoasă predică despre Sf. Ilie am citit-o în cartea lui Nicolae Steinhardt ,,Dăruind vei dobândi,,. Şi tot acolo am înţeles, dincolo de fapte, caracterul şi tăria acestui mare profet care, asemeni lui Enoh a fost înălţat la cer, fără a cunoaşte moartea.

Proloagele consemnează hagiografia sa minunată.

Puţini români îi mai poartă numele. Iar varianta feminină, Ilinca, e uneori din greşeală sărbătorită de Sf. Elena.

Ilinca la fel ca şi Anca, Stanca, Bianca, Marinca s-au format dintr-un nume de bază Ilie, Ana, Stan, Brian, Marin la care a fost adăugată terminaţia ,,ca,, pentru a consemna apartenenţa.

In limba română veche exista obiceiul de a preciza apartenenţa la o familie sau proprietatea folosind terminaţia ,,ca,,. De pildă moşia satului Blagodeşti se numea Blagodeasca, denumire care s-a păstrat până în ziua de azi ca toponim.

IŢELE ÎNCURCATE DIN RĂZBOIUL ORTODOXIEI

În războiul ortodoxiei se ţes suflete. Cei mai buni ţesători sunt monahii. Insă,
mulţi monahi şi-au greşit cariera. Şi nu glumesc! Monahismul este ,,profesia,, de a păstra nealterată, de a transmite şi apăra învăţătura creştină cu preţul vieţii. Poate este cea mai grea profesie dar şi cea mai nobilă. Cine crede că este poezie sau un mod de viaţă visător se înşală. Călugăria e haină grea. Trebuie să fii puternic să o porţi. Are greutatea pământului din tine.

Apărut la aproape 400 de ani de la venirea Mântuitorului, monahismul se defineşte astfel ca un prim răspuns al Bisericii primare la pervertirea lumească a învăţăturii, proces survenit după recunoaşterea oficială de la înc. sec.IV şi preluarea ei în cadrul politicii de stat.

Nu este o profesie oarecare ci una vocaţională. Astfel că, dacă toţi suntem creştini, doar unii dintre noi au tăria să se separe complet de lume pentru a trăi doar cu Dumnezeu. In funcţie de această trăire vor fi judecaţi. Ca în orice domeniu, există călugări buni şi călugări slabi dar şi unii care şi-au greşit cariera. Mântuirea e de la Dumnezeu dar călugărilor rataţi le va fi mult mai greu decât multora din lume. Şi rataţi în călugărie au fost de la bun început şi în toate vremurile Nu e nici o ruşine. Viaţa ne înşală, de multe ori. Cădem, dar ne ridicăm. Doar că devin un pericol şi pentru ei şi pentru ceilalţi. Sunt ca nişte indicatoare plasate spre un drum înfundat.

O faptă concretă

Un astfel de om este bietul Serafim. In loc să steie în lume, să-şi ia nevastă, să aibă copii, să se pocăiască sincer şi să fie un bun creştin, Pantea stă la mănăstire cu gândul la lume şi mâinile pe calculator. Şi barem de ar sta cu folos, dar nu găsim nimic duhovnicesc în el. Pe blogul lui poţi afla cura de slăbire cu pâine, asigurarile de locuinţe şi alte nimicuri lumeşti. Prea puţină învăţătură. Şi dacă s-ar fi oprit aici, mai era cum era. Ziceam că-i sărac dar are voinţă. Dar, în urmă cu vreo două săptămâni l-a atacat pe părintele Iustin în privinţa actelor biometrice. Am aflat d-abia acum. Nu are mulţi cititori. Şi eu am văzut afişul de la Mănăstirea Petru-Vodă. Nu era nimic scandalos in el, chiar dacă am auzit că au fost date jos. Oamenii trebuie să înţeleagă că au o responsabilitate. Nu pot accepta, aşa ca o vită, tot ce li se impune. Călugării de acolo au dreptul să îşi susţină opinia cu privire la actele cu cip. Bătrânul are dreptate! Serafim nu are. Dar este foarte vehement.

Şi parcă asta nu ar fi fost de ajuns. In acelaşi timp pe net a apărut şi ,,Şarpele de la Petru-Vodă,, o sabie boantă împotriva lui Victor Roncea. Mesajul era că părintele trebuie avertizat cu privire la nu ştiu ce infiltraţi securişti…Şi autorul e tot Serafim.

Cu toată sinceritatea vă spun. Imi e milă de el. Articolul este o insultă ordinară la adresa părintelui. Apoi, atacul la adresa lui Roncea e absolut gratuit şi inutil. Toţi au o părere proastă despre Roncea. Nimeni nu are încredere în el. Că a făcut site-ul România-Nato. Mare brânză! Cine scrie în el? Nimeni! Dar dacă făcea site-ul ,,Felinarul Roşu,,? Era mai bine? Că face parte din Sistem. Oare? Aşa cum Biserica e trădată şi Sistemul poate fi trădat.

Şi nu e o noutate pentru nimeni că mănăstirea e supravegheată de securişti. Şi cu el şi fără el, SRI tot va avea pe agenda de lucru, culegerea de informaţii despre tot, deci şi despre mişcările de extremă dreaptă, identificate cam forţat cu legionarismul. Iscoadele sunt ascunse, nu trâmbiţate.

Dar nu poate fi acuzat că el a zădărnicit proiectul mănăstirii de la Aiud. Dacă părintele Iustin ar fi pus acolo temelia, mănăstirea se făcea. Dar, decât să iasă un nou Memorial Sighet, mai bine lipsă. La fel cum nu poţi acuza pe cineva de păcatele inerente profesiei sale.
Şi cu toate păcatele lui, V.R. chiar a făcut ceva în privinţa actelor biometrice. Că s-a împotmolit la mal, în faţa lui Băsescu, ţine doar de înălţime. Data viitoare să ne orientăm şi noi spre unul mai înalt ca preşedintele.

Nodul problemei

Nodul iţei încurcate stă în actele biometrice. Acesta este suportul real al articolului anti-iustin şi videoclipului. Nu ştiu dacă Serafim este fascinat de tehnică sau fascinat de alţii, dar nu are un mod creştin de a-şi apăra opinia. Spune că pe el nu îl deranjează sâmburele de siliciu din cip. Nici pe mine nu mă deranjează. Nu piatra e în discuţie, ci codul de siguranţă prin care este activat cipul. Cod care ne-a fost dezvăluit în urmă cu 2000 de ani în Apocalipsă. Nici măcar atâta lucru nu ştie?

Serafim vicleneşte. In primul rând că nu ne spune pe faţă ce doreşte sau ce gândeşte. In al doilea rând că atacă persoane, când e vorba doar de idei. Ideile sunt cele care pot fi susţinute sau refuzate şi nu oamenii. Jacques Monod, un laureat al Premiului Nobel pentru fizică arăta că ideile se comportă ca o structură organică. Se nasc, evoluează, se combină în sisteme, dau naştere altor idei, mor etc. Dar, cert este că pot trăi de-a lungul mai multor generaţii de oameni.

Oamenii deştepţi atacă doar ideile. Doar proştii se luptă între ei.

Să ne ajute Dumnezeu să vedem adevărul din spatele vorbelor şi oamenii din faptele lor. Şi să ne rugăm şi pentru Serafim.

INVITAŢIE LA DEZBATERE

Un cititor al blogului mi-a trimis comentariul de mai jos referitor la sistemul economic cooperatist. Cred ca o astfel de iniţiativa ar fi binevenită, cu condiţia respectării principiilor cooperatiste. Adică cei care investesc să lucreze efectiv in astfel de cooperative.

D-na Emilia Corbu,

Ma gandesc ca daca ar exista un proiect, bine pus la punct si in detaliu, de creare a unei zone rezidentiale cu organizare si sustinere in mare parte autonoma, avand ca model sistemul de cooperative sau/si comunitatile rurale din occident, atunci multi dintre noi, cei emigrati in strainatate, am dori sa investim din economiile noastre intr-o astfel de comunitate si am putea sa ne reintoarcem in tara; caci aceasta este dorinta si visul multora dintre noi.
Planuind si realizand o oaza de liniste, siguranta si normalitate ne va fi mult mai usor sa luam aceasta dificila hotarare.
Va multumesc si sper sa puteti initia dumneavoastra sau unii din prietenii dumneavoastra, specialisti in acest domeniu, o actiune de acest gen.

Cu respect si admiratie pentru ceea ce faceti,
Adrian Ion Jipescu

Fac trimitere la câteva dintre postarile anterioare referitoare la cooperaţie:
expozitia despre miscarea cooperatista
rezultatele cooperatiei
publicatii cooperatiste
cooperatia in productie
cooperatia in sistemul bancar
cooperatia in desfacere
cooperatia in agricultura
organizarea cooperatiei
ce este cooperatia

CE E DEPRESIA?

După vestea tragică aflată azi am intrat pe internet să văd ce e depresia. Am găsit o grămadă de informaţii, care erau într-adevăr… grămadă. Adică se dădeau o mulţime de date privind aşa-zisele cauze, factorii favorizanţi, simptomele şi tratamentul care era doar medicamentos, foarte medicamentos.

Te puteai diagnostica chiar singur. După ce se dădea lista de simptome erai informat că toţi cei care au cel puţin cinci simptome au depresie severă şi trebuie să se adreseze unui specialist.

Ei bine, eu aveam peste cinci. Carevasăzică şi femeile zbanţ pot face depresie. Aşadar e simptom de depresie dacă mănânci mult, la fel şi dacă mănânci puţin. Dacă dormi prea mult sau dacă dormi puţin, etc. Deci datorită depresiei mă trezesc dimineaţa cu dictonul ,,Garda moare, dar mănâncă,, şi îmi pun masa de prânz, de parcă aş pleca pe front. Cei drept, uneori nu mai mănânc toată ziua.

Trecând peste aspectul hilar al unor astfel de diagnosticări, am remarcat că niciunde nu se preciza aspectul duhovnicesc al bolii.
Depresia este, la fel ca multe altele, o boală duhovnicească. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, adică treime. In învăţătura Sf. Părinţi, omul este trup, suflet şi Duh Sfânt. Şi toate cele trei trebuie să crească şi să se dezvolte în acelaşi timp, armonios. Aşa cum vedem un om fizic, există şi un om sufletesc şi un om duhovnicesc. Omul fizic se hrăneşte cu pâine şi apă, omul sufletesc cu cunoaştere şi ştiinţă şi omul duhovnicesc cu Duhul Sfânt prin Hristos.

Depresivii sunt oamenii care au, de pildă, 40 de ani ca om trupesc, 15 ani ca om sufletesc şi trei ani ca om duhovnicesc. Fireşte că în ei va exista mereu un dezechilibru, un handicap nevăzut. Aşa cum o inimă subdezvoltată ca a unui copil de trei ani nu poate ţine o femeie de 40, tot aşa un suflet nedezvoltat duhovniceşte nu poate rezista furtunilor unei vieţi mature.

Doar că viaţa noastră nu stă într-un trup matur sau într-un suflet instruit, ci în fărâma de Duh Sfânt. Iar omul sufletesc deşi de multe ori e confundat cu omul duhovnicesc, datorită capacităţii de cunoaştere, totuşi nu are decât rolul de a creşte omul duhovnicesc.

Când această misiune nu e îndeplinită apare tristeţea şi de aici depresia. Sufletul ştie că are de dat o socoteală dar nu ştie pentru ce. Ei bine, pentru omul duhovnicesc căruia nu i-a făcut loc în inima lui.

Şi nu e de ajuns să zici: Gata, L-am primit pe Hristos, ci trebuie să îl şi hrăneşti, să-l îmbraci, să înveţi să îl Vezi, să-l asculţi, să-l cauţi în temniţa în care noi singuri îl închidem. Acesta este jugul uşor. Această părtăşie şi împreună lucrare zideşte omul duhovnicesc care răzbate în faţa lui Dumnezeu. Restul se pierd pe cale.
Omul desăvârşit este o treime. Slavă Domnului că mi-am făcut temele când i-am citit pe Sf. Părinţi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Emilia Corbu

CARDUL BANCAR




In urmă cu circa trei luni, am fost invitată de bancă sa-mi reîînoiesc cardul. In adresă se specifica faptul că noile carduri cu microcip vor fi mai sigure. Cum eu am altă părere am mers şi am renunţat la card. In căutarea unei alte banci la care să îmi fac un card simplu am trecut şi pe la Banca la care mai aveam un card pe care doar îl schimbasem. Acolo însă mi s-a spus că din 2010 ei emit doar carduri cu microcip. Nu mi-a venit să cred. Atunci am întrebat dacă şi cardul pe care mi-l dăduseră era tot cu cip. Am primit un răspuns mai bâjbâit şi neclar. Aşa că am cerut închiderea contului şi renunţarea la card. A fost o acţiune de durată. Chiar şi după două luni m-au mai găsit datoare un leu şi cincizeci de bani. Odată cardul anulat am pus cutterul pe el să văd ce conţine, dacă are sau nu cip. Sub pătrăţelul auriu am găsit un CD de dimensiuni minuscule care avea în centru un pătrat. In pătrat era un alt pătrat cu latura de 2 mm. Când l-am secţionat am văzut că pătrăţelul minuscul era metalic. Cred că asta era cipul.
Oricum, atâta tehnologie ca să înregistreze cei trei lei ai mei, m-a copleşit.
Nelămurirea mea este dacă acest card bancar cu microcip are aceeaşi situaţie cu paşapoartele biometrice.