Când ne gândim la conducători de acum trei sute de ani și la reședințele lor, avem in principal viziunea occidentală a unui Versailles luxos cu prințese cu rochii imense si coafuri extravagante și regi considerați semizei. Mai rar, sau chiar deloc, ne gandim si la spatiul românesc, convinși fiind că aici nu prea era mai nimic.

Ce-i drept, da, Bucureștiul era o adunătură de târguri ce se afundau în noroi la prima ploaie, încât Brancoveanu a trebuit să-și facă drum, ,,Podul Mogoșoaiei”(actuala Calea Victoriei), ca să poată ajunge de la reședința sa în oraș.

Constantin Brancoveanu, ultimul domn pământesc, a adus un aport considerabil arhitecturii românești, prin definirea stilului ce îi poartă numele. Stilul brâncovenesc poate fi considerat o adaptare a barocului la spiritul și la zona noastră și este rezultatul unor decantări stilistice a mostenirii primite de la predecesori, Matei Basarab și Șerban Cantacuzino. Dar, în același timp e limitativ să spunem că e o adaptare a barocului, mai ales că acest stil are alte considerente decât cele prezente in spațiul nostru.
continuare la Ilinca Damian