SINDROMUL BUCURESTI

de Mircea Platon,
Romania e plina de oameni care cer “solutia” si de oameni care ofera “solutia”. E plina, adica, de oameni neputinciosi si de smecheri. Unii au ajuns neputinciosi tocmai pentru ca s-au crezut smecheri. Altii se dau smecheri tocmai pentru ca sunt, in sinea lor, niste neputinciosi. |n esenta, slabiciunea Romaniei se datoreaza minciunii care ii uneste pe victime si pe calai. Expresia cea mai clara a acestei complicitati intre elita pradatoare si poporul haituit, a sindromului Bucuresti, ne-au oferit-o ministrii guvernului Boc. Astfel, ministrul Berceanu a recunoscut ca guvernul practica “minciuna prin omisiune”, iar ministrul Sebastian Vladescu a declarat, pentru a sustine masurile de austeritate bugetara, ca: “Era foarte usor sa mintim in continuare.” Daca ar fi fost usor, ne-ar fi mintit in continuare. Asta e sigur. Ceea ce i-a determinat sa recunoasca faptul ca ne-au mintit nu e onestitatea lor, ci starea de fapt, realitatea. Din pacate, in Romania, starea de fapt poate coroda minciunile celor de la putere, dar nu poate da nastere la adevaruri. Elita de dumping recunoaste ca a mintit doar pentru a putea trece la o noua minciuna. Ca si “condamnarea regimului comunist”, marturisirea minciunii nu este preludiul adevarului, ci parte a unei noi minciuni. A unei minciuni mai mari, mai elaborate. A unei metaminciuni.

Dar aceste metaminciuni, aceste “solutii” care ni se tot ofera, sunt posibile datorita faptului ca cerem mereu “solutii”. Raspunsul e determinat de intrebare. Si apoi determina urmatoarea intrebare. Exista o prejudecata, ieftina dar la moda in mediile intelectualilor minimi moral si esoterici politic, conform careia “intrebarea deschide si raspunsul inchide”. Nimic mai fals. Exista intrebari care inchid si raspunsuri care deschid. |nchiderea si deschiderea nu au de a face cu natura enuntului (afirmativ sau interogativ), ci cu adevarul lui. |ntrebarile Securitatii incuiau. |ntrebarile secretarului de partid intimidau, dupa cum arata scriitorul rus Vladimir Makanin : “Nu poti raspunde la aceasta intrebare pentru ca de fapt nu e o intrebare adevarata” (Masa acoperita cu postav si cu carafa la mijloc). Doar intreband si raspunzand in duhul adevarului poti desclesta falcile intrebarilor si raspunsurilor care inchid, care mutileaza.

Din pacate, dupa cum e clar din raspunsul ministrului Vladescu, conducatorilor nostri le e usor sa ne minta. Si asta si pentru ca noi le punem intrebari mincinoase. Care (ne) inchid. Nu intrebam: “Ce as putea/Ce ar trebui sa fac?” (ecou al patericalului: “Ce-ar trebui sa fac ca sa ma mantuiesc?”). Pentru ca asta ne-ar implica. Si cum “problema” e sistemica, si raspunsul trebuie sa fie sistemic, impersonal, sa nu ne oblige la nimic. “Care e solutia?” intrebam noi, transformand o problema de viata intr-o chestiune epistemica. “Uite solutia!” ne raspund ei. De douazeci de ani. De douazeci de ani Romania e plimbata dintr-un buzunar in altul al fostei si actualei “oligarhii coloniale”, dupa cum o numeste Ion Varlam (http://constiinte.ro/romania-lui-ion-varlam-pseudo-romania-conspirarea-deconspirarii).

Din pacate, acest fenomen nu e specific doar Romaniei. Desi nu la fel de neobrazata ca in Romania, erodarea statului reprezentativ e in curs de desfasurare si in Occident, mai ales in Uniunea Europeana. Pierderea atributelor suveranitatii statale (cum ar fi moneda, ori articulatii ale puterii judecatoresti si legislative) in favoarea UE, eviscerarea corect-politica a spatiului public, sifonarea neoliberala a vietii economice, invadarea spatiului domestic de catre agenti ai statului-dadaca neoliberal (vezi lucrarile lui Paul Gottfried si Christopher Lasch), cultul tehnocratului, care submineaza viata democratica prin reformularea chestiunilor de bun-simt, rezolvabile in termeni traditionali, in termenii unui limbaj specializat si ai unor tehnici esoterice, toate contribuie la crearea unei stari de dependenta fata de un sistem paternalist in care “tatal” e un computer sau un comitet de clone.

|n plus, dupa cum au aratat studii recente publicate in presa britanica, partidele politice ascund electoratului cam jumatate din agenda lor reala. Departe de a fi un timp al dezbaterilor oneste, campaniile electorale se desfasoara dupa regulile cele mai manipulative ale marketingului . Ni se vand partide, programe si solutii asa cum ni se vinde un nou tip de detergent: printr-un clip “dragut” si o fata celebra care apare in cadru aratand ca si el foloseste produsul respectiv. Combinata cu prezenta redusa la vot, aceasta situatie are ca rezultat ca puterea e exercitata de oameni despre ale caror intentii nu stim de fapt nimic. Nu spun ceea ce fac, nu fac ceea ce spun, “lupta din interior”. Toti iti cer sa fii complice cu ei. Ca si comentator politic, asta inseamna sa nu faci analiza, ci propaganda unei factiuni sau alteia. Pentru ca, in conditiile multiplicarii metastazice a limbajului fara acoperire in adevar, nu poti cunoaste nimic decat din “interior”. Si nu poti ajunge “in interior” decat lasand adevarul la usa. Trebuie sa devii un maestru al intrebarilor si al raspunsurilor mincinoase, care inchid. Un manipulator de scule.

Cum nu simpatizez cu niciuna din actualele forte politice, si cum nu am incredere nici in fortele politice care mijesc la orizont, cum nu am nimic de a face cu acea “Romanie profunda” care aud ca umbla prin tara “oferind solutii” pe tava, ca un serbet cu apa rece, ca tot e caldura mare, cum nici nu vand nimic, nici nu cumpar nimic intr-un sistem care are ambitia de a fixa tuturor un pret, ma opresc aici cu interventiile mele publice pe tema politicii din Romania. Le multumesc colegilor – nevazuti! – de la ziuaveche.ro, care au avut generozitatea si onestitatea de a-mi gazdui opiniile, diferite de multe ori de ale lor. Le multumesc si celor care m-au citit. Punct.
Preluat de la ziua veche

3 thoughts on “SINDROMUL BUCURESTI

  1. Ma intreb oare la ce anume se refera dl Platon in paragraful despre ''acea "Romania profunda" care [...] umbla prin tara "oferind solutii"''. Nu inteleg despre care demers este vorba, si cui apartine.

  2. Poate ne va raspunde chiar el. Vad insa ca termenul de ,,Romania profunda,, a inceput sa fie folosit din ce in ce mai mult si fara acoperire. Adrian Cioroianu vorbea de curand despre un copac din ,,Romania profunda,,. Asa ca nu mai stiu la ce s-a referit Mircea. Si nu vreau sa cad in pacatul banuielii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>