scris de Mircea Platon

Consiliera primului ministru Boc a afirmat recent ca Romania ar trebui sa ia exemplu de la Israel pentru a putea infaptui un “miracol romanesc”. Conform doamnei Andreea Vass, succesul economiei israeliene se datoreaza “antreprenoriatului”: “Un model la care Romania trebuie sa se gandeasca este cel israelian, al antreprenoriatului. De ce au avut succes remarcabil? Au avut un think-tank central orientat catre antreprenoriat. Lectia de baza este ca o tara bine educata ingaduie esecuri si incurajeaza expunerea la risc.” De aceea, continua doamna Vass citata de Agerpres, “populatia” Romaniei “trebuie educata in acest sens”, al orientarii catre risc.

Ceea ce omite sa ne spuna doamna Vass este ca succesul Israelului nu are la baza doar “antreprenoriatul”. Literatura dedicata succesului economic al Israelului vorbeste despre o combinatie de factori printre care cei mai inflluenti sunt dezvoltarea unui robust complex militaro-industrial si un influx de capital motivat politic. Dupa cum arata cercetatoarea Linda Sharaby , “in parte datorita precarei sale pozitii militare, Israelul, sarac in resurse, a atras mari sume de capital strain motivate politic, nu economic. Imprumuturile straine si transferurile de capital venite ca donatii de la comunitatile evreiesti, despagubirile platite de Germania, ajutorul economic si militar venit din SUA, au ajutat la dezvoltarea tarii si la ridicarea nivelului de trai al locuitorilor ei.” Si mai important inca, “nevoile de aparare ale Israelului au dus la dezvoltarea unui complex militaro-industrial care a devenit motorul principal al dezvoltarii, ducand la crestere economica, la progres tehnologic si aducand mari beneficii la export.”

Conform cartii Start-Up Nation: The Story of Israel’s Economic Miracle (Twelve, 2009), de Dan Senor si Saul Singer, pe langa comercializarea inovatiilor militare (Idden, PillCam etc.), complexul militaro-industrial a contribuit la succesul economiei israeliene si datorita militarizarii societatii israeliene. Senor si Singer afirma ca ceea ce distinge antreprenorii israelieni de cei americani sau europeni e experienta serviciului militar obligatoriu in conditii de tensiune si chiar de conflict militar permanent care ii silesc pe tinerii ofiteri israelieni sa ia decizii care depasesc litera instructiunilor militare si regulile conventionale. Odata intorsi in viata civila, antreprenorii bine educati in tactici de lupta non-conventionale sunt capabili sa functioneze in cadrele unui stat care, dupa cum precizeaza Sharaby, e “construit pe secole de trecut religios si national comun care ajuta la mentinarea devotamentului multor israelieni fata de succesul statului lor. Acest tip de capital social le permite israelienilor sa isi rezolve problemele colective mai usor si sa construiasca o solida baza civica pentru a sustine dezvoltarea economica”.

Exact despre acest capital social nu vor sa ne vorbeasca doamna Vass si sistemul in numele caruia vorbeste domnia-sa. “Cultura riscului”, asa cum o prezinta domnia-sa, e o simpla componenta ideologica a neoliberalismului. Dar “riscul” asumat de israelieni nu are de a face cu neoliberalismul, ci cu nationalismul. Nu e un risc antrenat la bursa, ci pe front, in apararea patriei, a Tarii Fagaduite, si a Bibliei (Alon Tal, Pollution in a Promised Land. An Environmental History of Israel, University of California Press, 2002, pp. 20-21). E un risc antrenat in exercitiul apararii unui mod de viata si unor valori fundamentale.
Continuarea aici