TEZAURUL DE LA SANNICOLAUL MARE AFLAT LA VIENA









Unul dintre cele mai mari tezaure din Europa datand din secolele VII-IX a fost descoperit in 1799 in Transilvania la Sannicolaul Mare, jud. Timis. Tezaurul era compus din 33 de vase din aur masiv de 21 karate, cantarind peste 10 kg. Fiecare vas este insa o capodopera de arta fiind decorate cu ornamente fitomorfe, zoomorfe sau mitologice. Sunt insa si vase decorate cu crucea bizantina ceea ce denota caacterul de cult al unora. Influenta avara dar si bizantina in care au fost lucrate piesele denota faptul ca tezaurul a fost adunat intr-o perioada mai lunga de timp.

In prezent tezaurul se afla la Muzeul de Istoria Artei din Viena in sala tezaurelor din epoca migratiilor si evul mediu timpuriu. Este inutil sa mai adaug ca este cel mai valoros dintre toate, desi in expozitie se afla cam 12 vase.
Fotografiile facute de mine ieri nu sunt grozave (sala este putin luminata).
Si nu este singurul. In aceeasi sala se afla si tezaurul de la Simleul Silvaniei din secolul V, atribuit artei gepidice. Dar despre el, maine.

CE MAI E PE LA VIENA?







a
Astazi am vizitat una dintre cele mai cunoscute si celebre bijuterii ale artei gotice din Viena. Este vorba de Catedrala Sf. Stefan -Stephansdom aflata aproape de centrul Vienei si trecuta recent prinr-un proces de restaurare. La intrarea in catedrala, pe partea dreapta, la loc de cinste si ingradita de doua cordoane de siguranta se afla o icoana a Maicii Domnului de la Nicula. Nu am reusit sa o fotografiez de la distanta, dar va asigur ca arata minunat.
In Stephanplatz insa traditia era la ea acasa. Sarete frumos colorate cu cate doi cai asteptau clientii pentru plimbari lungi in tot centrul Vienei. Nici un sofer nu era deranjat de caii cu tichiute pe urechi care isi facau loc in pasul lor pe soselele supraaglomerate.

FLORI DE IUNIE








De florile din imagine ma simt legata sentimental. Pe crini i-am plantat acum cinci ani si acum au 1,50 m, trandafirul catarator are d-abia trei ani la fel ca si gardul viu de mana Maicii Domnului. Dau Slava lui Dumnezeu pentru minunile din creatia lui!Si ele ascund grija si generozitatea lui!
Cei mai inalti au crescut crinii de langa troita de piatra pe care am ridicat-o pentru sfintirea locului.

ROMÂNIA, NOUL ISRAEL?

scris de Mircea Platon

Consiliera primului ministru Boc a afirmat recent ca Romania ar trebui sa ia exemplu de la Israel pentru a putea infaptui un “miracol romanesc”. Conform doamnei Andreea Vass, succesul economiei israeliene se datoreaza “antreprenoriatului”: “Un model la care Romania trebuie sa se gandeasca este cel israelian, al antreprenoriatului. De ce au avut succes remarcabil? Au avut un think-tank central orientat catre antreprenoriat. Lectia de baza este ca o tara bine educata ingaduie esecuri si incurajeaza expunerea la risc.” De aceea, continua doamna Vass citata de Agerpres, “populatia” Romaniei “trebuie educata in acest sens”, al orientarii catre risc.

Ceea ce omite sa ne spuna doamna Vass este ca succesul Israelului nu are la baza doar “antreprenoriatul”. Literatura dedicata succesului economic al Israelului vorbeste despre o combinatie de factori printre care cei mai inflluenti sunt dezvoltarea unui robust complex militaro-industrial si un influx de capital motivat politic. Dupa cum arata cercetatoarea Linda Sharaby , “in parte datorita precarei sale pozitii militare, Israelul, sarac in resurse, a atras mari sume de capital strain motivate politic, nu economic. Imprumuturile straine si transferurile de capital venite ca donatii de la comunitatile evreiesti, despagubirile platite de Germania, ajutorul economic si militar venit din SUA, au ajutat la dezvoltarea tarii si la ridicarea nivelului de trai al locuitorilor ei.” Si mai important inca, “nevoile de aparare ale Israelului au dus la dezvoltarea unui complex militaro-industrial care a devenit motorul principal al dezvoltarii, ducand la crestere economica, la progres tehnologic si aducand mari beneficii la export.”

Conform cartii Start-Up Nation: The Story of Israel’s Economic Miracle (Twelve, 2009), de Dan Senor si Saul Singer, pe langa comercializarea inovatiilor militare (Idden, PillCam etc.), complexul militaro-industrial a contribuit la succesul economiei israeliene si datorita militarizarii societatii israeliene. Senor si Singer afirma ca ceea ce distinge antreprenorii israelieni de cei americani sau europeni e experienta serviciului militar obligatoriu in conditii de tensiune si chiar de conflict militar permanent care ii silesc pe tinerii ofiteri israelieni sa ia decizii care depasesc litera instructiunilor militare si regulile conventionale. Odata intorsi in viata civila, antreprenorii bine educati in tactici de lupta non-conventionale sunt capabili sa functioneze in cadrele unui stat care, dupa cum precizeaza Sharaby, e “construit pe secole de trecut religios si national comun care ajuta la mentinarea devotamentului multor israelieni fata de succesul statului lor. Acest tip de capital social le permite israelienilor sa isi rezolve problemele colective mai usor si sa construiasca o solida baza civica pentru a sustine dezvoltarea economica”.

Exact despre acest capital social nu vor sa ne vorbeasca doamna Vass si sistemul in numele caruia vorbeste domnia-sa. “Cultura riscului”, asa cum o prezinta domnia-sa, e o simpla componenta ideologica a neoliberalismului. Dar “riscul” asumat de israelieni nu are de a face cu neoliberalismul, ci cu nationalismul. Nu e un risc antrenat la bursa, ci pe front, in apararea patriei, a Tarii Fagaduite, si a Bibliei (Alon Tal, Pollution in a Promised Land. An Environmental History of Israel, University of California Press, 2002, pp. 20-21). E un risc antrenat in exercitiul apararii unui mod de viata si unor valori fundamentale.
Continuarea aici

PLAGIAT ŞI IMPOSTURĂ ÎN ARHEOLOGIA MEDIEVALĂ (III)

,,CORECTITUDINEA POLITICĂ (1),,

Şi acum să trecem la acuzaţia de naţionalism adusă grosso-modo cercetătorilor care studiază epoca de acum o mie de ani (p. 159). Adică exact perioada în care s-au afirmat în istorie popoarele actuale. Studierea unei astfel de perioade istorice implică o documentaţie vastă. Este o epocă dinamică. Cercetările arheologice nu sunt de ajuns. Nu poţi veni cu două cioburi amărâte şi pe baza lor să pretinzi că acolo a fost poporul cutare. Trebuie să cunoşti bine contextul istoric, geografie istorică, migraţii, antropologie fizică şi culturală, istorie militară, tehnici de război, şi abia apoi să vorbeşti de etnogeneză şi state medievale. Şi asta nu doar pe teritoriul României, ci de la Volga până la Dunăre. Două popoare din Europa Centrală de azi au rădăcini în acele regiuni. Alte trei migraţii târzii au pornit de acolo.

Dacă Ciupercă ar fi scos nasul din Ploieşti şi ar fi participat la sesiuni internaţionale şi ar fi discutat cu colegii ruşi, ucrainieni, unguri, bulgari ar fi constatat că în Asia, Eurasia dar şi Europa Centrală, culturile arheologice sunt definite în termeni etnici. Se vorbeşte despre cultura proto-bulgară, alană, varegă, rusă-veche etc.
Ar fi constatat că în tot acest vast areal se utilizează în continuare denumiri eponime pentru diverse aspecte locale ale unor culturi arheologice. Se studiază culturi definite pe baza statelor existente la un moment dat: de pildă cultura Primului Ţarat Bulgar, perioada Imperiului Kazar, cultura bizantină etc.Triburi întregi purtătoare ale acelor culturi au ajuns în Europa şi trebuie analizat ce au adus şi ce au găsit.
Prin urmare studierea etniei face parte din obiectivele cercetării arheologice medieval-timpurii şi nu este un moft naţionalist aşa cum delirează Ciupercă.

O altă chestiune este documentarea. Dacă specialiştii în Grecia Antică merg să se documenteze în Grecia sau în metropole şi coloniile greceşti din toată Europa, arheologii de pe epoca romană merg spre Italia şi provincii, arheologii din epoca migraţiilor şi evul mediu se documentează în regiuni aflate acum în Rusia sau Ucraina. Drumurile lor trec prin Moscova, fie doar să schimbe trenul sau avionul spre Samara, Kazan sau alte destinaţii.

Unde pofteşte Ciupercă să fie studiată cultura hunilor, avarilor, protobulgarilor? La Viena? In Moscova există trei librării de arheologie. Câte există în România? Doar unul dintre Institutele de arheologie din Moscova este un bloc cu şapte etaje, cu sute de birouri. Se compară cu cele câteva birouri din casa Maca a Institutului de Arheologie din Bucureşti şi cu alte câteva dintr-o anexă a Academiei? Arheologia Evului mediu-timpuriu din Rusia înseamnă o armată de cercetători. Câţi specialişti pe secolele VIII-XI sunt în România? Până în 10. Şi dacă scoatem ,, naţionaliştii,, rămâne doar o ciupercă.
Un regiment de cercetători au şi bulgarii şi ungurii. Dacă Ciupercă crede că nu sunt de ajuns să pună şi el umărul. O parte din ei se documentează luni în şir la Moscova şi nu se găseşte nici unul să-i scuipe că sunt comunişti. Cercetarea unei epoci istorice nu are nimic in comun cu vânturile politice din ziua de azi şi din ultima sută de ani. In fine, nu mai este cazul să mai dezvolt problema.

Articolul semnat de Bogdan Ciupercă în Istros ridică întrebarea dacă Institutul de Arheologie din Bucureşti are capacitatea de a pregăti doctoranzi în evul mediu-timpuriu. Produsul ciupercă pare mai degrabă un boxer corect politic capabil să miroasă de la distanţă orice urmă de avari, onoguri, bulgari vechi, dar incapabil să înţeleagă că e posibil să fi existat, cât ar părea de prozaic şi o populaţie autohtonă, căreia trebuie să-i dăm un nume, chiar şi un nume de cercetare. Nimeni nu a negat vreodată migraţiile şi efectele lor şi nici capacitatea noilor-veniţi în Europa de a crea state şi culturi. Este un fapt istoric real, dar trebuie analizat în contextul geografic, cultural, istoric al epocii.

Cât de documentat e Ciupercă în această chestiune? Mă tem că nici mentorul lui nu este. In toamna anului 2008 am adus de la Institutul de Arheologie din Moscova un teanc uriaş de cărţi însemnând ultimele publicaţii ruseşti pe epoca migraţiilor, cercetări din Siberia până la Marea Caspică şi de la Prut până în China. Mai aveam şi o adresă cu mine. Colegii ruşi cereau Institutului de Arheologie din Bucureşti reluarea schimbului de publicaţii întrerupt de multe zeci de ani. Prin urmare arheologii din Bucureşti nu făceau nici măcar schimb de publicaţii cu Moscova şi Ciupercă face spume la gură pe 30 de pagini privind implicaţiile politice comuniste, perioada sovietică, bla…bla…bla.

După articolul semnat de Bogdan Ciupercă, mă îndoiesc că domnul Radu Harhoiu, specialist deatfel într-o altă perioadă istorică, poate coordona teze de doctorat având ca temă cultura arheologică a secolelor VIII-XI.

Ce se poate face? In primul rând prezenţa ciupercii la Ploieşti, ca secretar al unei sesiuni, e un factor de risc. Acolo vor fi lăsate spre publicare articole inedite. Cine ne garantează că nu vor ajunge în teza lui Ciupercă? Voi refuza invitaţia la Sesiunea organizată de Muzeul de Istorie din Ploieşti. Imi pare rău de prietenii de acolo pe care îi stimez.

In al doilea rând aş dori ca teza de doctorat a domnului Bogdan Ciupercă să fie publică înainte de susţinere şi anunţată tuturor specialiştilor, aşa cum este normal, pentru a se evita acuzaţiile de plagiat apărute ulterior.

P.S. Sper ca tabăra lichenilor să nu se întindă prea mult la discuţii. Nu vreau să îmi stric concediul cu aberaţiile lor.

(1)Politically corectness,, este un amplu program cultural care implică printre altele şi promovarea minorităţilor în defavoarea naţiunilor. Au fost publicate în ultimii ani chiar şi cărţi, cum ar fi ,, Mitul Naţiunilor ,, care acuză istoricii din secolul XIX de crearea naţiunilor moderne. Nu exagerez. Ei consideră că naţiunile şi popoarele nu există. Deci dacă în timpul comunismului se insista pe aspectul naţional, acum se doreşte renunţarea la acest reper.

PLAGIAT ŞI IMPOSTURĂ ÎN ARHEOLOGIA MEDIEVALĂ (II)

IMPOSTURA

Pentru un nespecialist, articolul semnat de Bogdan Ciupercă pare mai degrabă o răfuială între arheologi din generaţii diferite. Pentru un specialist însă lucrurile stau cu totul altfel. Fondul articolului, destul de dezlânat şi împrăştiat, tratează de fapt teoria continuităţii poporului român pe aceste meleaguri. Mai bine zis, o pune în discuţie din perspectiva contestatorului.
Dacă românii consideră că ideea continuităţii este undeva bătută în cuie se înşală. Este o temă de cercetare, aflată sau nu pe agenda unor istorici sau arheologi. Sinceră să fiu, eu am atins-o doar secvenţial în cercetările mele, deşi sunt o susţinătoare a ei. Am discutat-o mai mult cu unii arheologi bulgari care o contestă. Chiar şi anul trecut la Sesiunea Internaţională de la Pliska (Bulgaria) am prezentat o comunicare cu un subiect de geografie istorică, care contesta colateral stăpânirea Primului Ţarat Bulgar la nordul Dunării Inferioare. Asta după ce în 2008, regretatului Raşo Rasev i se publica postum o uriaşă monografie arheologică în care harta primului ţarat ajungea până la Carpaţi. Asta nu mă împiedică să am cu arheologii bulgari cele mai bune şi prietenoase relaţii. In documentările mele au avut un comportament exemplar punându-mi la dispoziţie materiale arheologice, acces în depozite, documentaţie.
Am făcut această digresiune pentru a arăta că sunt oarecum familiarizată cu contestarea continuităţii, dar la un nivel ştiinţific. Ceea ce a scris Bogdan Ciupercă ratează nivelul ştiinţific, rămâne undeva în underground cu opţiunea de a fi exploatat din perspectiva corectitudinii politice.
B.C. contestă teoria continuităţii într-un mod în care nici un străin nu ar făcut-o. Nu atinge nimic din argumentele ştiinţifice. Însă face un lucru de-a dreptul mizerabil. Preia teoria continuităţii din sfera ştiinţifică şi o plasează în sfera politică, realizând astfel o periculoasă glisare de planuri. Plasată într-un context impropriu teoria e compromisă definitiv.
Mijloacele prin care B.C. prezintă teoria continuităţii ca fiind o teorie politică sunt interpretarea forţată, calomnia, încadrarea evoluţiei cercetării ştiinţifice într-un cadru politic meşterit de el, afirmaţii gratuite nesusţinute de cercetarea reală.

Să le luăm pe rând.
1)B.C. spune că ,,pentru istoriografia românească cunoaşterea istoriei mileniului I a îmbrăcat forma unei ,,datorii patriotice,, mai ales după apariţia teoriei lui Roesler în 1871,,.(p. 135)
2) Critică stadiul actual al cercetării arheologice şi mai ales monografia aşezării de la Şirna, unde autorii consideră că a existat o continuitate de locuire din secolul II până în secolul X. (p. 135- p. 136)
3) Consideră că cercetarea arheologică românească a secolelor VIII-X a fost tributară concepţiilor ideologice ale perioadei comuniste (p. 139). In consecinţă agaţă fiecărei perioade din evoluţia cercetării arheologice câte o interpretare politică din istoria PCR.
4) Atacă vehement arheologi precum Ion Nestor, Maria Comşa, Ştefan Olteanu mai ales. Adică exact pe cei care au susţinut existenţa unei populaţii locale străromâne şi implicit, continuitatea. Argumentele pe care le aduce sunt de la interpretări personale marca ciupercă până la vânturarea citatelor din documentele de partid pe care aceştia erau nevoiţi uneori să le strecoare în prefaţă.
5) O singură lucrare este demnă de a fi luată în seamă şi chiar o laudă pentru o teză interesantă din cap. IV (p. 144). Despre ce lucrare este vorba? Aproape incredibil, dar lucrarea pe placul ciupercii este chiar Tratatul oficial de istorie a RPR publicat în 1960, adică exact o carte scrisă în timpul ocupaţiei sovietice care s-a prelungit până în 1958. B. C. prezintă pe larg ideile luminoase găsite acolo. Nu e cazul să le redau aici, doar menţionez teoria stăpânirii bulgare a Munteniei, Olteniei, Sudului Moldovei, stăpânire care era în viziunea lor ,, fără caracter militar,, (p. 143). In timp ce laudă tratatul din 1960, Bogdan Ciupercă face praf Tratatul de Istorie a României publicat sub egida Academiei în 2001, lucrare scrisă în deplină libertate şi care susţine continuitatea, pe motiv că la el a lucrat prof. dr. Ştefan Olteanu. Dar plagiază fără ruşine dintr-o teză coordonată de acelaşi profesor.
6. Ignoră sau minimalizează rezultatele ultimilor 20 de ani. De pildă, spune la pag. 135 că nu îşi propune să inventarieze toate săpăturile şi studiile referitoare la cultura Dridu. Nici nu ar avea de ce. Un repertoriu complet pe tot sudul României poate găsi în cartea mea.

Ar mai fi multe maţe încurcate dar ne oprim aici şi încerc să dau un răspuns telegrafic celor cinci menţiuni de mai sus:
1) Secolul XIX a fost ,,al naţionalităţilor,, şi prin urmare datoria patriotică de care ne acuză B.C. a existat pentru toate popoarele din Europa. Nu ştiu de ce doar românii sunt culpabili in viziunea lui Ciupercă.
2) Continuitatea este dovedită de un cumul de date istorice, arheologice, etc. şi nu doar de arheologie. Prin urmare datele arheologice sunt plasate într-un anumit context .Dacă Ciupercă preferă să privească cerul cu un singur ochi printr-o ţeavă, îl priveşte. Dar să nu vină cu teoria că cerul e o pată rotundă cu raza de 3 cm.
3) Eu nu neg faptul că PCR a avut un interes deosebit în a-şi subsuma cercetarea istorică în general, dar nu cred că arheologii şi istoricii perioadei au fost nişte slugi de partid aşa cum reiese din articol. Dacă ne luăm după citatele vânturate de belicoasa ciupercă atunci şi Radu Harhoiu, mentorul lui, este în aceeaşi oală, fiind angajat tot de comunişti.
4) Particip la sesiuni ştiinţifice de aproape 20 de ani, mai precis de când aveam 23 de ani. Am asistat la controverse mari, la dispute adânci. Am cunoscut personal o parte dintre oamenii scuipaţi în articol. Am văzut la ei o ţinută deosebită. Am învăţat de la ei bazele cercetării ştiinţifice. Nu cred că acei oameni erau aşa, nişte marionete comuniste aşa cum susţine Ciupercă. Ciudat sau nu, pe domnul Radu Harhoiu, coordonatorul tezei de doctorat al lui B.C. nu l-am prea întâlnit. Era probabil la secţiunea pentru epoca migraţiilor. Atunci cum coordonează o lucrare pentru secolele VIII-X?
5) Preluarea ideilor din tratatul din 1960 relevă o prostie groasă. Cum poţi imagina în condiţiile evului mediu, o stăpânire ,,fără armată,,? Cine a mai pomenit aşa ceva? Cu ce a determinat bulgarii populaţia locală să plătească dări? Cu ce? Cu drepturile omului? In condiţiile medievale nu exista stăpânire străină fără armată. Dacă nu aveau armată, colonizau, aşa cum au făcut ungurii. Stăpânirea fără armată este doar stăpânirea ,,primului venit,,. Aşa că, formularea din tratat este doar o fantezie de exprimare pentru a contesta continuitatea.

(VA URMA)

PLAGIAT ŞI IMPOSTURĂ ÎN ARHEOLOGIA MEDIEVALĂ (I)

PLAGIAT ŞI IMPOSTURĂ ÎN ARHEOLOGIA MEDIEVALĂ (I)

Rostogolindu-se încet printre participanţii la Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice Bogdan Ciupercă de la Muzeul de Istorie Ploieşti dăruia extrase cu ultimul său articol publicat în Istros, XV. La mine n-a îndrăznit să vină şi văzându-i creaţia am înţeles că individul e orice, dar nu sinucigaş.
Pe scurt! In cel mai jegos articol pe care l-am citit în viaţa mea, Bogdan Ciupercă reuşeşte să atingă trei ţinte ale carierei sale:
1) Plagiatul;
2) Impostura;
3) Racordarea cercetării arheologice medieval-timpurii la ,,political correctness,,.

Să le luăm pe rând.

BOGDAN CIUPERCĂ PLAGIAZĂ

Plagiatul este definit ca fiind preluarea unor ideii, opinii, concepte şi prezentarea lor drept creaţie personală.
In articolul ,,Conceptul de cultură Dridu în arheologia medievală. Apariţie. Evoluţie şi Controverse,, publicat în Istros, XV, 2009, p. 133-162, Bogdan Ciuperca plagiază idei şi sinteze publicate de mine în cartea ,, Sudul României în Evul Mediu-Timpuriu (sec. VIII-XI). Repere Arheologice,,., Ed. Istros, 2006.
Incă din 1997 am sintetizat apariţia şi evoluţia structurilor teoretice cu privire la cultura medieval-timpurie pe care arheologii le-au stabilit de-a lungul ultimei jumătăţi de secol. Pentru simplificarea terminologiei le-am numit concepte culturale. Până atunci se folosea termenul de cultură. Utilizarea termenului de concept cultural m-a ajutat în analiza comparativă a ,,culturilor,, formulate până atunci. Informaţia destul de vastă despre această temă am sintetizat-o în teza de doctorat publicată mult mai târziu, în 2006.
Ciupercă plagiază:

1) Opinia mea cu privire la stadiul cercetărilor după cel de-al doilea război mondial, în care vorbesc despre o ,,explozie,, de date şi informaţii (Emilia Corbu, 2006, p.4) e preluată de Ciupercă la pag. 134.
2) Critica adusă de mine stadiului actual al cercetărilor evului mediu timpuriu, în care arăt disproporţia dintre numărul mare de săpături de salvare şi numărul mic de cercetări sistematice, critică argumentată de repertoriul pe care îl publicam în aceeaşi carte (E. Corbu, 2006, p.4) e preluată de B. Ciupercă la p. 135.
3) Preluarea sintezei cu privire la apariţia, evoluţia şi conţinutul culturii Dridu publicată de mine la pag. 5, e preluată de el la pag. 148-149.
4) Sinteza scrisă de mine pentru cultura balcano-dunăreană (E. Corbu, 2006, p.6) e puţin cosmetizată de Ciupercă la pag. 147.
5) Sinteza efectuată de mine culturii vechi-româneşti (E. Corbu, p.8) e preluată secvenţial de Ciupercă la pag. 150-151.
6) Preluarea formulării de ,,concept cultural,,.
Deşi Bogdan Ciupercă utilizează note bibliografice în text, niciunde în articolul său nu sunt menţionate paginile arătate de mine mai sus şi din care s-a inspirat direct.
Cartea mea este menţionată doar în bibliografia generală dar fără nici o trimitere la pagini.
Prin urmare ne aflăm în faţa unui plagiat. Supărarea mea este cu atât mai mare cu cât ideile şi sintezele menţionate de mine sunt preluate într-un articol care prin obiective şi mesaj iese din sfera ştiinţifică. (VA URMA)

O COOPERATIVĂ SĂTEASCĂ


Comuna Vlădeni localizată pe malul stâng al Braţului Borcea, aflată la 20 km de Ţăndărei şi 30 km de Feteşti nu oferă azi nici o perspectivă în privinţa locurilor de muncă. Bălţile şi iezerele de odinioară au fost îndiguite de comunişti. Aşa cum prevăzuseră inginerii perioadei interbelice recoltele de cereale nu amortizează nici măcar investiţiile de îndiguire efectuate haotic în trecut. Bogăţia de peşte a zonei a rămas o amintire. Dunărea este concesionată şi pescuitul liber interzis.
Despre situaţia din trecut aflăm însă dintr-un istoric al Cooperativei ,,Plugarul,, întocmit de Bianca Mărmureanu.

COOPERATIVA ,,PLUGARUL” COMUNA VLĂDENI, SATUL GĂIŢA, JUDEŢUL IALOMIŢA

DATA ÎNFIINŢĂRII – 15 octombrie 1923

CONDIŢIILE ÎNFIINŢĂRII:
- 77 membri asociaţi, locuitori ai comunei cu un capital subscris şi vărsat de 43 710 lei

RAZA DE ACTIVITATE: comuna Vlădeni

SCOPUL :
• potrivit statutului din anul 1923:
- de a contribui la dezvoltarea şi intensificarea producţiei agricole prin mijloace de cultură raţionale;
- de a valorifica la maxim produsele sătenilor prin desfacerea lor în comun;
- de a înlesni aprovizionarea sătenilor cu maşinile, instrumentele şi alte mijloace necesare agriculturii;
- de a contribui şi ajuta la educaţia profesională a sătenilor în privinţa agriculturii şi a altor ocupaţii;
- de a lua în arendă terenurile rămase ca rezervă după împroprietărire precum şi cele rămase disponibile pentru noi împrorietăriri sau pentru colonizări;
- de a contribui la răspândirea culturii generale între săteni prin toate mijloacele potrivite acestui scop;
● în statutul adoptat în anul 1930 se regăsesc aceleaşi prevederi privitoare la scopul cooperativei, cu menţiunea că se avea în vedere aprovizionarea asociaţilor cu cele necesare ocupaţiei şi gospodăriei lor şi se dorea organizarea unei secţiuni pentru prelucrarea şi vânzarea produselor locale;

ACTIVITATE:
- exploatarea bălţii Ezerul Vlădeni în vederea pescuitului;
- exploatarea stufului, papurii din balta arendată;
- aprovizionarea membrilor asociaţi cu unelte necesare desfăşurării activităţii;
- exploatarea terenului arabil şi a păşunilor luate în arendă de către membrii cooperativei;

EVOLUŢIE:
- după înfiinţare cooperativa a luat în arendă teren din moşiile Vlădeni-Găiţa, Chioara şi balta Ezerul Vlădeni;
- cooperativa avea o gheţărie proprie situată în comuna Vlădeni;
- pentru exploatarea bălţii cooperativa dispunea de 20 de pescari, 1 contabil, 1 casier şi 2 gardieni;
- începând cu anul 1932 nu a mai deţinut în arendă balta Ezerul Vlădeni;
- cooperativa a intrat în lichidare în anul 1938, lichidatoare fiind numită de către Institutul Naţional al Cooperaţiei, mai întâi, Cooperativa Agricolă „Tăndărei”, şi mai apoi, Federala „Borcea” Călăraşi, în anul 1939.

LIPSA DE REACŢIE

Este de-a dreptul curios dacă nu chiar ciudat cum o expoziţie de economie deschisă într-o perioadă de acutizare a crizei economice, nu trezeşte nici o reacţie. Cu atât mai mult cu cât este vorba de un sistem viu aplicat în ţări din Europa şi America Latină şi nu cum s-ar crede, de un sistem îngropat de milenii. Este ca şi cum ai arăta unui om însetat un izvor şi acesta ar rămâne în continuare indiferent şi ar zbiera mai departe de sete. Dacă la nivelul oamenilor simpli, obişnuiţi doar să-şi facă programul de lucru şi să-şi ceară dreptul, reacţia poate fi explicată prin conceptul de ,,sclavi fericiţi,, (Ovidiu Hurduzeu) la nivelul celor care trebuie să găsească soluţii la criză, indiferenţa nu mai are scuză. Ea poate fi explicată doar prin interesul de a promova un sistemul economic capitalist. O altă explicaţie, deşi minoră ar fi aceea că sistemul economic cooperatist este totuşi necunoscut în România.

DE CE ESTE NECUNOSCUT?

In primul rând că este un sistem economic în sine, diferit, atât de distemul capitalist, comunist , socialist sau corporatist. Şi după cum ştim sistemele economice sunt exclusiviste. Doar în anumite condiţii şi acorduri reciproce pot coabita.

In al doilea rând că teoretic există opinia că fiecare sistem economic trebuie să se potrivească unui anumit context social şi politic. Aşa că pentru el nu s-a găsit niciodată timp. Comuniştii l-au naţionalizat şi nu s-a mai spus nimic despre el. Nu este studiat nici măcar în facultăţile de istorie. In 1990 s-a optat pentru sistemul capitalist şi atunci iarăşi nu a fost loc pentru el. Aceasta este în teorie. Practica istorică ne dovedeşte că un sistem economic poate fi aplicat oricând şi oriunde. Era timpul sistemului comunist în 1947? Nu era şi totuşi s-a aplicat. Prin urmare sistemele pot creea condiţii şi nu invers. Ati zice că sistemele economice mor odată cu epoca lor. Oricând pot fi reluate şi aplicate sub o altă haină. Sistemele economice ca şi formulele chimice ca şi organismele vii au o existenţă în sine.

CÂTEVA DATE ISTORICE DESPRE SISTEMUL COOPERATIST

Intre România modernă şi sistemul cooperatist a existat încă de la început o anumită empatie. D-abia în 1877 Regatul României şi-a câştigat independenţa şi se poate vorbi de o anumită politică economică. Dar ţara nu avea capital şi nici credibilitate. Avea însă resurse şi oameni. Aveau de ales între un sistem capitalist clasic şi în aşteptarea investitorilor jumătate din populaţia ţării ar fi emigrat, cum se întâmplă acum, sau de a aborda alt sistem. Cooperaţia se dezvoltase în Europa acelui timp mai ales pentru sectorul de desfacere şi consum. Elita românească a acelui timp care studiase în Europa a adus sistemul în ţară, dar l-a adaptat realităţilor româneşti orientându-l astfel spre agricultură şi sistemul bancar. Asta pentru că acolo erau cele mai grave probleme. Nu a fost uitat nici sectorul de producţie. Dimitrie Butculescu, istoric şi arheolog, fondatorul cooperaţiei româneşti s-a orientat mai ales spre organizarea meseriaşilor în societăţi şi cooperative, precum şi pentru dezvoltarea învăţământului profesional românesc, de administraţie şi contabilitate.
In foarte scurt timp sistemul a evoluat şi s-au înregistrat progrese şi rezultate spectaculoase. In 1938 in cooperatie lucrau peste un milion de oameni în aproape 9000 de cooperative. Acestea coexistau cu intreprinderile capitaliste deoarece principiile de bază erau asemănătoare. Se bazau pe iniţiativa particulară, pe libera concurenţă, pe neamestecul statului în organizarea lor dar aveau o metodă specifică de repartizare a productului social cu eliminarea oricărui venit obţinut fără muncă.

ROCHII ŞI NĂFRAME DE DOMNIŢE


Eu aşa aş fi numit superba expoziţie deschisă la Complexul Muzeal Bucovina şi intitulată cuminte : Textile arheologice din Bucovina.
Expoziţia cuprinde piese de vestimentaţie (rochii, năframe, gulere, bonete, acoperăminte de cap, un conteş, papuci) din secolele XV-XVII descoperite în morminte din bisericile şi mănăstirile bucovinene.
Astfel de descoperiri sunt rare pentru că vorbim totuşi de haine care au o vechime cuprinsă între 600 şi 400 de ani şi doar calitatea excepţională a ţesăturii, de regulă mătase originală sau somptuozitatea broderiilor din fir de argint sau argint aurit le-au făcut să înfrunte timpul.
Intotdeauna mi-au placut hainele medievale care fac să pălească orice creaţie vestimentară de top din zilele noastre. Decoruri fine, florale sau geometrice, brodate pe stofe somptuoase croite amplu, culori blănde armonizate ca in rochia de secol XVII pe care o vedeţi în imagine.