Azi-noapte am fost la Inviere in biserica unde merg de obicei.Fericită de sărbătoare. Purtam o fustă şic, parfum franţuzesc, cât se poate de dichisită. M-am aşezat în aglomeraţia de la uşa bisericii şi aşteptam să iasă preotul cu lumina. Părintele nu se lasă aşteptat. Incepe slujba afară. Deodată începe să mă ciupească ceva de picioare! Asta e acum! Cum să-ţi ridici fusta să vezi ce e? Şi ce putea să fie la miezul nopţii de Inviere, în curtea bisericii. Toate insectele serioase dorm. Aşa că rabd. Şi ,,te-ai mai aşezat şi în coasta popii,,comentează copilul.Deodată, în liniştea slujbei, un cocoş alb sare şi cotcodăceşte pe sub poalele mele. Impulsivă, strig cu zăduf,, Trebuia să vii cu el în cutie, doamnă! Ne rupe ciorapii,,. Şi mă opresc când tocmai era să zic încă o acritură ,,Şi mai are şi păduchi de găină,,. Tot farmecul slujbei se duse. Cucoana blonda, cu pălărie neagra era clar nedusa la biserica. Cercetează şi zice ,,Hai, doamnă, că nu vi i-a rupt,,. Să îmi vină rău! Îşi trage cocoşul mai încolo, un mutant mare cât toate zilele, şi pune un băiat să îi lege mai strâns picioarele. Pasărea speriată cârâie, bate din aripile largi. Cum se poate să iei cocoşul din coteţ şi să vii cu el la biserică, în plină mulţime, aşa ca la piaţă, atârnat de picioare!
In tradiţia locului se păstrează un obicei. Pentru cei care mor fără lumânare se dă de pomană un cocoş alb în noaptea de Inviere. Ani de-a rândul un sfert de biserică era ocupat de păsări.Trebuiau musai să asiste la slujbă. Legaţi, ambalaţi, băgaţi pe sub strane sau pe sub masa cu prinoase, cocoşii îşi făceau cu sârg datoria. Pe la trei dimineaţa începeau să cânte. Unul după altul sau mai mulţi odată. Părintele se cam supăra. Babele se amuzau.De la un timp cocoşii s-au mai rărit. Iar azi-noapte nu s-a mai auzit nici unul. Cocoşul zburatăcit pe sub fusta mea n-a mai intrat în biserică.
Am început să am regrete. După ce, ani la rând, acest obicei păgân îmi crea o anumită revoltă interioară, la gândul că mai sunt oameni care cred că drumul de dincolo ne poate fi arătat de o pasăre, acum când nu s-a mai auzit nici un cotcodăcit, mi-a părut rău. Nu ştiu după ce. Poate, obişnuinţa. Insa mi-am dat seama că aşa au supravieţuit multe păgânisme. Prin automatism, obişnuinţă, inedit, exotic sau primind altă interpretare. Toate grefate pe grija pentru cel care a plecat dincolo. Să ştie lumea de cutărică mort fără lumânare şi care n- a primit cocoşul…nu se cade.
Dacă am fi buni creştini am zice că morţii sunt adormiţi întru Domnul. Şi această realitate ne-ar scuti de multe obiceiuri şi superstiţii bune doar pentru cercetat culturile străvechi.Dar, totuşi, când începeau să cânte cocoşii în biserică era o chestie, aşa….
Doamne ajuta!
Hristos a Inviat!
Adevarat a inviat!
E pe bune?!…E prima oara cand aud asa ceva!
Oricum, a fost cel mai amuzant articol pe care l-am citit de Pasti!
Ca spectacol, cred ca e destul de interesant!
Sa nu inceapa televiziunile sa dea tarcoale pe-acolo, de la anu'…
Dar la mântuirea lor contribuie un pic, acolo, şi pomenile alea socotite drept "superstiţii". Fie şi cocoşi…
Pt. Marius,
E chiar pe bune! Obiceiul e raspandit in Baragan, atat la sate cat si in orasele mici, adica targuri.
Asa ne-am pomenit. Dar, dupa cum vezi, fie obiceiul se stinge, fie oamenii s-au ingrijit sa moara cu lumanare. Spectaculos nu prea era. Cocosii trebuie sa nu faca galagie si nici sa nu stea la vedere. Oricum ei cantau pe la miezul noptii si pe la trei dimineata, cu toate riscurile, chiar si cu ciocurile legate.
Bietii cocosi, ei isi faceau datoria. Daca ne-am ruga si noi cu seriozitatea cu care canta cocosii – chiar si cu ciocul legat – poate ca s-ar lumina de ziua.
Nu am auzit de obiceiul acesta,dar pare destul de deranjant..in noaptea de Pasti trebuie sa vii cu sufletul tau si o lumanare,ca sa poti canta din toata inima Hristos a inviat!
Ceea ce nu am inteles este cum de D-voastra mergeti la Biserica dandu-va cu parfum,nu credeti ca nu e bun acest lucru?! In Biserica trebuie sa mirosim altfel de parfum,cel al lumanarilor si a tamaiei…
Eu cred ca un parfum lumesc atrage atentia si deranjeaza de la rugaciune pe cei din jurul tau..
Hristos a înviat!
Multe mi-a fost dat să aud, dar ce am citit aici a fost ceva de necatalogat şi nu mă refer aici doar la tradiţia cu sărmana pasăre ci şi la(citez):"Purtam o fustă şic, parfum franţuzesc, cât se poate de dichisită. M-am aşezat în aglomeraţia de la uşa bisericii şi aşteptam să iasă preotul cu lumina."
Felicitări, titlul a fost sugestiv,"CE OBICEI! CE LUME!"
Pt. Daniel si Anonim,
Cata fatarnicie?!
Anonimule, daca fusta mea te-a socat ti-o fac cadou. Costa 50 de lei si are o croiala clasica, de secoluil XIX. D-asta era sic. E lunga pana la jumatea gambei, din velura.
As fi fatarnica daca in rest mi-as da cu parfum si la biserica, nu. Cu ce ai vrea sa imi dau, cu tamiie?
Decenta in biserica nu inseamna sa arati ca o baba ramolita. Traim in lume. Decenta poate fi si eleganta in limitele bunului simt. Nu ma machiez, nu imi vopsesc parul, nu…nu…nu..
Dar nici cu parfum? Habotnicilor! Babe moraliste!
Nu este fatarnicie daca va dati cu parfum in lume si la Biserica nu.Si sa va explic de ce:
Normal crestinul trebuie sa evite parfumurile.Insa nu pot considera acesta ca un pacat,ci doar poate duce la o anumita desfatate a simturilor,atat a propriei persoane cat poate fi ispititoare si pentru cei din jur.Dar daca in lume nu vad un rau atat de mare sa te parfumezi,in Biserica e altceva.
Deci da ,consider ca in Biserica nu trebuie sa venim parfumati,ci doar curati,fara nici un parfum ca adaos.
In rest,am postat acest lucru cu simpatie,m-am amuzat ,asa ca nu mi-o luati in nume de rau…
D-na Emilia,
Observ ca ati avut ceva feed-back la acest articol, chiar daca un pic neplacut pe alocuri!
Ce ma uimeste pe mine este ca unii sunt atat de preocupati de un detaliu din articol, legat de vestimentatie, scapandu-le esenta.
In treacat, le ofer acestor baieti o alta perspectiva:
Ganditi-va ca un om, fie el barbat sau femeie, din dragoste si condescendenta fata de Dumnezeu, incearca sa se imbrace cat mai elegant si ceremonios, atunci cand merge in casa Lui! E si asta un mod (exterior) de a-ti arata cumva respectul pt. casa lui Dumnezeu! Cunosc barbati, de exemplu, care se imbraca la costum si cravata DOAR atunci cand merg la biserica! Desigur, la femei e putin mai complicat, dar in principiu e valabil si pt.ele ca pot fi frumoase si elegante, impecabile, cinstindu-L in felul acesta pe Dumnezeu, fara duh de slava desarta, si respectand normele de conduita in biserica!
Acum, sa trecem la lucruri serioase. Am revenit la chestiunea asta legata de cocosi, pt.ca fenomenul poate fi analizat intr-un cadru mai larg, acela al crestinismului popular. Sigur, unii nu vad in aceasta poveste decat inca o dovada de proasta educatie civica la noi, romanii! Altii, mai profunzi, vad insusi sufletul acestui neam, dorinta intima si exprimata a romanului de a-si pastra traditiile, si cu asta, identitatea! Eu unul, nu cred ca nu mai sunt morti fara lumanare, nici ca au inteles oamenii ca asemenea ofranda nu le aduce mare folos mortilor, ci mai degraba cred ca li s-a sugerat oamenilor intr-un fel sau altul, ca a trecut vremea cocosilor…ca nu putem intra in Europa cu astfel de apucaturi primitive…Sau poate ca ei insisi, oamenii, au simtit duhul schimbarii, si s-au conformat!
Va inteleg tristetea, d-na Emilia, legata de acest subiect. Si eu am trait o experienta asemanatoare acum cativa ani! Deocamdata, insa, ma opresc aici! E tarziu si sunt obosit…Ideea mea este ca ar fi interesanta o dezbatere pe tema crestinismului popular, cu toate implicatiile sale asupra vietii religioase si a vietii romanului, in general.
Emilia,
îmi este greu sa afirm că totul este bun în comportamentul meu, în gandurile şi cuvintele mele faţă de ceilalţi; că le-am dat celorlalti destulă atenţie pentru a nu le lăsa o impresie de indiferenţă faţă de ei. Toţi păcătuim mult împotriva tuturor.
Dar este bine să privim mai atenţi mersul la Biserică, cel putin la Sfânta Liturghie,deorece el reprezinta o reîntâlnire periodică cu Dumnezeu.Psalmistul spune: “Gustati si vedeti că bun este Dumnezeu”, alături de psalmistul David, Biserica spune de două mii de ani “Veniti, gustati si vedeti ce bun este Dumnezeu”.
Pregătirea pentru participarea la Sfânta Liturghie constă în "haina curăţiei". Dacă gândul nostru se va axa pe ţinuta şic şi parfum e pentru că aşa ne simţim noi bine "în pielea noastră", dar sfidăm smerenia Mântuitorului.
Crezi oare că pe vremea existenţei sale istorice, nu existau veşminte pe care ei le-ar fi putut considera cu uşurinţă şic?
Şi totuşi, Mântuitorul era îmbrăcat modest, era smerit şi blând, iar cei ce-L căutau aveau cu totul alt gând decât ţinuta vestimentară.
Noi Îl căutăm cam din aceeaşi necestitate, de vindecare trupească sau sufletească, din dorinţa de a primi iertare, năzuind spre mântuire.
In aceasta familie vie, apar in orice moment rele, dar ele sunt depăşite, spălate în oceanul iubirii sale, al iubirii reciproce a membrilor săi.
Nu haina ci felul în care ne apropiem de El a fost aici sesizat şi implicit relaţia cu semenii, care ne pot deranja printr-un anume gest(,, Trebuia să vii cu el în cutie, doamnă! Ne rupe ciorapii,,).
"Una din puterile Bisericii de a se curati, de a se innoi, de a reface continuu unitatea si legaturile sale interioare, pentru a fi ca o simfonie in Hristos se manifesta in incapacitatea sufletelor crestine de a suporta pacatul si raul facut de ceilalti, nevoia de a cere si de a darui iertare. In aceasta se manifesta taina permenenţei ei si a perpetuei sale tinereţi" spunea părintele Stăniloae.
"It is easier to make a saint out of a libertine than out of a prig".
Pt. Cami
Te rog, data viitoare sa scrii in limba romana din respect pentru ceilalti.
Inteleg ca ,,este mai usor sa faci un sfant dintr-un libertin decat dintr-un infatuat,, dar opinia ta nu se potriveste nici persoanei mele si nici postarii in cauza.