de Ilinca Damian

Vorbeam cu un amic, Octav, despre spatiul public, el fiind pasionat de grafitti si street art. La un moment dat pune problema astfel: Ce ai prefera sa vezi: imaginea unui tip plin de muschi, in chiloti care te pune sa cumperi un produs (de care nici macar nu ai nevoie reala) sau un grafitti/o forma de street art, care nu iti cere nimic, decat sa o vezi. Nu iti creeaza complexe, idealuri sau nevoi inutile. Doar o vezi. Poate zambesti, cine stie. Hai sa redefinim spatiul public, sa il personalizam, sa il coloram fara sa cerem nimic in schimb. Sa facem arta adresata tuturor.

A fost cel mai solid argument primit vreodata in apararea street-art-ului. Am fost total si pe deplin de acord cu el.

Mai tarziu, ii pun aceeasi problema altcuiva, un profund Gica-contra. Si imi zice ca poate el nu vrea sa vada grafitti-ul respectiv. Poate el nu accepta un stencil pe blocul in care sta. Poate nu ii place. Mai ales ca grafferul nu i-a cerut acordul. In cazul reclamelor se cere acordul locatarilor, care primesc si o suma de bani pentru afisul de pe blocul lor. Grafferul face mai mult noaptea si fara nici un acord din partea nimanui.
continuare la Pictura cu bisturiul