HRISTOS PRIGONIT LA REALITATEA TV
De două mii de ani împotriva lui Iisus Hristos s-au ridicat iudeii, cultele pagâne răspândite în cele mai diverse locuri, forme şi manifestări, faţa războinică a islamului, ideologiile şi revoluţiile, ereziile din sânul Bisericii, state şi oameni importanţi. La carul prigonitorilor s-a înhămat acum şi mârţoaga Realitatea TV (dacă subiectul nu ar fi fost atât de serios m-ar fi umflat râsul).
Războiul a fost continuu. Dacă Iisus ar fi fost un mit, demult ar fi fost spulberat. Dacă Hristos ar fi fost un simplu om, ar fi rămas doar o poveste. Insă, de prigonitori s-a ales întotdeauna praful, şi asta nu este un mit ci o realitate. Evreii au pribegit aproape 2000 de ani şi statul creat d-abia în 1948 nici acum nu are pace.
Cultele păgâne au supravieţuit doar în forme degenerate şi în locuri izolate. Islamul, după sute de războaie, a reuşit să creeze state sărace, cu mari probleme sociale, focare permanente de război şi mai nou de terorism.
Toate curentele anticreştine de la iluminism la umanism nu au supravieţuit mai mult de două generaţii, fiind nevoite mereu să se reorienteze.
Ideologiile, precum comunismul, de pildă, au sfârşit lamentabil. Ereziile au fost cele mai dureroase şi chiar dacă au dus la războaie fraticide nu au reuşit să creeze biserici viabile şi binecuvântate.
Insă popoarele creştine, atâta timp cât şi-au păstrat credinţa, au fost şi au rămas cele mai stabile şi bogate. Cultura şi civilizaţia Europei creştine a creat state noi pe încă două continente. Cele mai mari descoperiri ştiinţifice au fost făcute de buni creştini, uneori chiar în mănăstiri.
Trecând de la realităţi sociale şi politice la oameni, trebuie să remarcam că cei mai puternici oameni au fost şi au rămas creştinii. Şi aici nu mă refer la personalităţi politice, culturale, oameni de ştiinţă ci, pur şi simplu, la oameni.
Creştinii adevăraţi, cei care îşi practică şi manifestă credinţa, înving întotdeauna, uneori chiar şi prin moarte, dacă este să ne gândim la sfinţi şi mucenici. Nu degeaba de la bun început s-a urmărit spargerea credinţei lor sau eliminarea fizică prin prigoane sau războaie.
Privind retrospectiv la istoria Bisericii înţelegem că celor două tabere adverse le erau adresate cuvintele ,,Cine ridică sabia, de sabie va pieri,, si ,,Indrazniţi, Eu am biruit lumea,,.
Ultimele cuvinte de pe patul de moarte ale împăratului Iulian Apostatul, un alt nebun care s-a ridicat împotriva lui Hristos, au fost ,, M-ai învins, Nazarinene!,, . Rostite de un împărat care avea un Imperiu la picioare şi o mulţime de preoţi păgâni.
Pentru că noi facem mereu greşeala de a-l vedea pe Hristos doar răstignit pe cruce. Uităm că Hristos este Cel Inviat. Este Cel care a omorat moartea. Si asta nu este o idee.
Aşa că, inspirată de Nicolae Steinhardt care prelua cuvintele unei alte mari personalităţi, trebuie să spun că ,,Dacă Iisus Hristos nu e Adevărul, atunci prefer să rămân cu Hristos, decât cu adevărul,,.
Acum, vii cu vii şi morţii cu morţii lor. Ateii, materialistii, liber-cugetatorii si toti care se trag din maimuta si care si-au facut din stiinta o religie se pot uita la Realitatea lor.
Datoria mea este să nu particip sau să asist la ponegrirea Mântuitorului. Aşa că, fără Realitatea Tv ! Pentru totdeauna !
A se vedea si www.roncea.ro
Va felicit pentru acest text. Am vrut sa scriu si eu pe acest subiect, dar e greu sa mai scrii dupa un astfel de text. Ati fost inspirata. Ia inspiratia vine de la Dumnezeu, nu de la mituri.
Asa ca, fratilor ortodocsi, haideti sa boicotam cu totii Realitatea! Daca nu le e rusine, macar sa le fie teama! De pierderea zeului rating, bineinteles.
Multumesc. Esti ingaduitor. Ar mai trebui slefuit dar nu prea am timp de finesuri. Cred ca important e mesajul. In definitiv, trairea!
Felicitari pentru articol .
Aveti dreptate , realitatea lui vantu minte si manipuleaza , la fel ca toate posturile tv din Romania .