CUM NE PREGĂTIM PENTRU SF. PASTE ( V)


Pe lângă cele prevăzute de sfintele canoane cred că cel mai simplu şi necesar lucru este să citim albumul ,, Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor comuniste,, ed. îngrijită de Matei Marin, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008.

INVIEREA SUB PĂMÂNT. BAIA SPRIEI, 1954

,,In 1954 noi am sărbătorit învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ, într-o mină de plumb. A fost o mare îndrăzneală din partea noastră să sărbătorim acele le Paşti în mina de la Baia Sprie.
Din sfredele am făcut clopote, unii au stat de pază, alţii ne-am adunat şi am oficiat slujba. Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Lovite toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii, făceau un zgomot minunat. Acela a fost momentul când anunţam începerea slujbei. Atunci am intrat în ascensor şi am coborât în locul unde se aranjase un altar şi cinci cruci din bârne. Noi, preoţii, am cântat tot ceea ce ştiam, tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol – era atunci ori niciodată. Cu toţii eram într-un gând.
Cred că niciodată n-a răsunat mai bine “Hristos a înviat!”. Cred că niciodată o Liturghie n-a fost mai bine primită de Dumnezeu. Gardienii s-au ascuns speriaţi, dar n-au îndrăznit să sune pe securişti, n-au suflat o vorbă.
(Pr. Iustin Pârvu)

Am cerut tuturor să stingă lămpile. Apoi s-a aprins lampa părintelui Antal, care a strigat: “Veniţi de luaţi lumină!”. Toţi şi-au aprins lămpile. Slujba a continuat cu un avânt de sfinţenie. Din toate piepturile răsuna cântecul de slavă: “Hristos a înviat!”. Slujba era ascultată în genunchi. Memoria excepţională a diaconului Bej ne-a înlesnit să cântăm mai toate cântările atât de frumoase ale Utreniei învierii.
Pe la mijlocul slujbei a venit spre noi şeful informatorilor, căpitanul de jandarmi Petrescu, deţinut ca şi noi. A fost puţină tresărire când 1-am văzut că vine. Colegii de slujire m-au întrebat:
- Ce facem?
- Continuăm! am răspuns.
Şi Petrescu, văzând liniştea noastră, nu a îndrăznit să zică nimic şi s-a aşezat în linişte printre ceilalţi, ascultând până la capăt sfânta slujbă. Apoi toţi s-au retras la locurile lor de muncă.
A fost ceva fantastic. Atmosfera de taină a minei, sub pământ, cu lămpile de carbid în mână, a dat slujbei o notă atât de intimă, atât de profundă şi de sfântă, încât toţi am fost mişcaţi. Am trăit câteva clipe uitând de condiţia noastră de deţinuţi.
Candor, maistrul ungur care era cu noi în mină, fost şef comunist peste întreg Ardealul în timpul când comuniştii erau în prigoană şi luptau subversiv, am aflat mai târziu că s-a retras la mică distanţă, să nu fie văzut şi a ascultat slujba în genunchi.
(Pr. Nicolae Grebenea, Amintiri din întuneric)

Inchisoarea noastră cea de toate zilele…
Am întâlnit în închisoare oameni din toate categoriile sociale şi de diferite credinţe religioase sau convingeri politice. Unii dintre ei, datorită ţinutei lor morale, tăriei de caracter şi comportării faţă de organele MAI-ului, m-au făcut să mă simt mai mărunt şi mai netrebnic.
Le-am rămas recunoscător că mi-au servit de model şi mi-au dat tăria să-mi înfrâng orgoliul şi să mă strădui să-i imit. în toate categoriile pe care le-am pomenit mai sus am găsit astfel de oameni admirabili, în preajma cărora zidurile şi gratiile nu puteau să-ţi mai îngrădească mişcările şi nici să-ţi înăbuşe speranţa.
Alături de ei nu mai simţeai nici frigul, nici foamea, nici răceala lanţului pe fluierul piciorului…
(loan loanid, închisoarea noastră cea de toate zilele)

Bibliografie
Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor comuniste,, ed. îngrijită de Matei Marin, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008, p. 150

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>