CUM NE PREGĂTIM PENTRU SF. PASTE ( I )

Pe lângă cele prevăzute de sfintele canoane cred că cel mai simplu şi necesar lucru este să citim albumul ,, Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor comuniste,, ed. îngrijită de Matei Marin, Ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2008. Redau medalionul dedicat parintelui profesor Dumitru Staniloaie.

Preot Profesor Dumitru Stăniloae

Dumnezeu 1-a ales pentru a fi cel mai mare teolog român al secolului nostru şi, după părerea multora, cel mai mare teolog al Ortodoxiei veacului XX. A trecut prin catacombele închisorilor comuniste între anii 1957-1963, dăruind cuvântul lui Dumnezeu celor din suferinţă şi luând cununa mărturisirii. A lăsat o operă teologică unică prin vastitate, adâncime şi originalitate.

Crăciun la Aiud cu Părintele Stăniloae

Frigul era crâncen. Din mulţimea de peste o sută ne-au separat pe câţiva ne-au băgat într-o încăpere în care erau îngrămădite saltele vechi din care, prin spărturi, mai ieşeau şomoioage de paie putrede. Pe seară “au uitat” să ne mai dea de mâncare. Ne-au încuiat. Geamurile erau sparte şi viscolul trimitea trâmbe de zăpadă ce ne pudrau din belşug. După miezul nopţii eram ca lemnul.
Lângă mine se nimerise un bătrânel slab, deosebit de sfios. Părea că-şi cere iertare pentru vreo stângăcie involuntară.
Zilele Crăciunului au trecut, pot spune, plăcut. Bătrânelul, despre care am aflat curând că este părintele Stăniloae, marele teolog, ne vorbea în fiecare seară. Era slăbit, glasul i se auzea greu şi de aceea se lăsa o linişte deosebită. Mai putea fi vorba de foame sau de frig? De suferinţă sau de neîncredere în puterea credinţei? Toate se topeau sub glasul blând al celui mai strălucit reprezentant al Ortodoxiei, care-şi ducea şi el crucea pentru slava lui Hristos. Era ca un sfânt bizantin rătăcit printre alţi osândiţi, şi ei apărători ai neamului şi ai Bisericii sale. în condiţiile acelea vorba lui era balsam, un neaşteptat dar ceresc pentru mulţimea de martiri ce aveau să umple cimitirul fără cruci de la Aiud. Dragostea ce se revărsa din cuvintele sale ne încălzea şi ne ţinea de foame.
Puteam eu oare – şi nu numai eu – să-1 las să spele pe jos cimentul îngheţat sau să ducă tineta?…
Am încercat să-i dau cojocelul pe care-1 aveam să-1 pună sub dânsul şi l refuzat cu o hotărâtă ridicare a mâinii:
– Nu, dragul meu! Ai pedeapsă mare, nu te voinici! Eu… voia Domnului! îSte câteva zile ne vom întoarce în celular. Acolo nu e aşa de frig, suntem mai : apăraţi.
Am insistat, dar nu 1-am putut convinge. Noaptea ne apăram reciproc. Ba-1 mai înveleam, ba-1 simţeam cum încearcă să mă ocrotească.
La întoarcerea în celular, părintele Stăniloae a nimerit trei celule ‘dincolo de noi. Prin Morse ne comunica cu competenţă şi dragoste însemnătatea Evangheliei din duminica viitoare, un sfat, o maximă, o încurajare. Era un izvor de înţelepciune. Era lumina din întunericul ce ne înconjura, hrană sufletească, sprijinul harului dumnezeiesc ce se revărsa peste noi prin robul Său, preotul, martirul Dumitru Stăniloae.

(Din amintirile lui llie Tudor)

Bibliografie. Fericiti cei prigoniti. Martiri ai temniţelor comuniste, Ediţie îngrijită de Matei Marin, Editura Bonifaciu, 2008, p. 50-51

Leave a Reply

Your email address will not be published.