Cea mai întinsă necropolă medieval-timpurie datată în secolele VIII-X se află, cum era de aşteptat, tot în judeţul Ialomiţa, la Platoneşti. Necropola are 630 de morminte, dintre care doar 80 sunt morminte de inhumaţie, restul fiind morminte de incineraţie în urnă, în casetă sau în groapă. Până în prezent în sudul României (Oltenia, Muntenia, Dobrogea) au fost cercetate circa 3000 de morminte răspândite în peste 40 de necropole şi morminte izolate. Aceste necropole de incineraţie cu morminte foarte aproape de suprafaţa actuală a solului, la aproximativ -0, 50 m, ridică numeroase întrebări privind etnia dar şi religia celor care, dupa o mie de ani de creştinism, încă mai practicau rituri arhaice. Şi asta doar la un pas de cetăţile bizantine de pe Dunăre. La acea dată mai practicau incineraţia doar slavii albi sau necrestinaţi şi ruşii. Pe linia tradiţiei daco-romane ar mai fi putut păstra un astfel de rit populaţia romanizată de la Dunăre, însă aceasta se consideră a fi fost demult creştinată. Prin definiţie, creştinismul practică inhumaţia.
De-a lungul timpului arheologii au propus cele mai inedite explicaţii. Au mers până acolo încât au considerat că cel puţin, până la acea dată, existau populaţii care, deşi creştine, îşi respectau ritul ancestral. Ipoteza nu este lipsită de temei. Regiunea care formează sudul României de azi, deşi în trecut se afla foarte aproape de Imperiul Bizantin, de cel mai activ focar de creştinism, totuşi nu se afla sub jurisdicţia Bizanţului şi prin urmare scăpau oarecum presiunilor Bisericii oficiale. Nici chiar Europa de Vest aflată sub jurisdicţia Romei nu stătea mai bine. De pildă d-abia în secolul VIII se ajunge la o unificare a liturghiei.
Şi cercetările antropologice au dovedit că existau şi populaţii mediteranoide care, la acea dată, mai practicau incineraţia. De pildă, necropolele de la Guşteriţa şi Ocna Sibiului deşi sunt amândouă de incineraţie şi aflate în apropiere, au aparţinut unor populaţii antropologic diferite. Deoarece incineraţia pe rug nu era completă s-au mai păstrat fragmente de oase care au putut fi analizate. Astfel că, s-a ajuns la concluzia că una aparţinea unei populaţii mediteranoide. In cadrul acesteia mormintele erau simple. Cealaltă aparţinea unei populaţii est-europoide şi mormintele erau duble. Era aşadar confirmat un mare strateg bizantin, Mauricios, care menţionează în opera sa, că femeile slave sunt aşa de cuminţi încât la moartea soţilor preferă să moară, lăsându-se ştrangulate, decât să mai trăiască.
Şi iată cum un izvor literar bizantin este confirmat de o descoperire arheologică şi întărit de o cercetare antropologică. Şi toate trei ne dau dimensiunea umană în evul mediu-timpuriu, credinţe şi practici funerare, relaţii sociale.
Până la publicarea necropolei de la Platoneşti de către Gh. Matei, pe care şi eu o aştept cu nerăbdare, nu ne rămâne decât să ne minunăm de câtă istorie acumulează pământul. Mai multă decât într-o bibliotecă.

Bibliografia problemei in
Emilia Corbu, Sudul Romaniei in evul mediu-timpuriu (sec.VIII-XI). Repere Arheologice, Ed. Istros, 2006, p.46-69