Pentru că ICR se ocupă de promovarea snobilor şi teribiliştilor, în timp ce tineri talentaţi creează neştiuţi de nimeni, îmi fac datoria morală de acum înainte să îi prezint de câte ori am ocazia.
ATELIER 19. GEORGE MARINCIU
Ilinca Damian
George este, mai presus de toate, spiritual. In lucrarile lui exista o traire a imaginii, a portretului. Acum, el si-a propus sa picteze alb-negru, in mare parte figuri umane, fie portrete, fie scene.
Lucrarea de mai sus este inspirata dintr-o fotografie de la nunta bunicii sale. Deosebita este tratarea personajelor. In timp ce hora, care ar fi trebuit sa fie centrul compozitional, si subiectul lucrarii este realizata intr-un mod… am putea spune apropiat de impresionism sau in termeni moderni “blurry”, atentia este atrasa de cele doua siluate feminine, din coltul imaginii care nu au nici o legatura cu imaginea in sine.
Nu stiu altii cum sunt, dar intotdeauna eu observam in toate fotografiile vechi, intr-un colt 1-2 fetiscane care nu aveau treaba cu ce se intampla acolo, dar se uitau tamp la fotograf, banuiesc. Tinea de mentalitatea lor simpla, atunci cand se intampla ceva nou, ce nu intelegeau, sa se uite fix si tamp. La fel si cand aparea un om
continuare la Pictura cu Bisturiul
Frumoase lucruri se intampla pe blogul Dvs. Am preluat si noi, gratie domnului Alexandru Ciolan care ne-a indrumat incoace.
Va multumesc frumos atat eu cat si cei doi studenti de la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti, care vedeti, se promoveaza singuri.
Noi va multumim ca ne faceti intalnire cu oameni frumosi
Foarte frumos! Cu adevarat niste tineri talentati, care prin eforturi personale incerca sa se promoveze. Din pacate, nu sunt singurii care fac asta.