Povestea lui Chrysos

Ca să termin cu mentalitatea secolului XII aş mai adăuga ceva. Judecând după isprava sătenilor din Epivata, care au impus comunităţii creştine una dintre cele mai importante sfinte din Balcani, ai zice că bizantinii erau toţi uşă de biserică. Nu era chiar aşa. Păcatele sunt aceleaşi în toate timpurile, doar că ei erau mai responsabili chiar şi în lucruri cărora azi nu le mai dăm nici o importanţă. Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit în lucrările arhiepiscopului Ohridei, un anume Demetrios Chomatianos (a trăit pe la 1217), povestea olarului Chrysos. Este şi aceasta o pagină de mentalitate bizantină. Întâmplarea se petrecea cam în aceeaşi vreme în care era descoperită sfânta Paraschiva.
Povestea în sine nu e mare lucru, dar felul în care a fost abordată şi rezolvată şi mai ales că a ajuns până la noi prin filiera bisericească, relevă o cu totul altă gândire creştină. Ce se întâmplase? Un olar pe nume Chrysos, originar din Castoria (Grecia) a plecat pe timpul unei foamete de la începutul secolului al XIII-lea să-şi caute de lucru în altă parte. Cam aşa cum se pleacă acum din România. Buuun! Omul şi-a găsit de lucru la Ohrida, în Bulgaria. Acolo însă şi-a găsit şi o iubită. O chema Ciola şi era de origine vlahă. Arhiepiscopul vorbeşte despre Ciola foarte urât. Nu vă spun cum. In fine, cei doi trăiesc câţiva ani în concubinaj şi aşa ar fi trăit toată viaţa, dacă soţia olarului nu ar fi pornit în căutarea lui. După ce l-a găsit în Ohrida, cu ajutorul legii dar şi al ,,ocârmuirii creştine,, (să înţeleg că arhiepiscopul Demetrios a dat o mână de ajutor), femeia şi-a recuperat soţul. Dar nici Ciola nu a stat cu mâinile în sân şi şi-a cerut partea de avere pe care o muncise împreună cu Chrysos care şi el recunoaştea că femeia are dreptate. Şi aşa a primit nişte bunuri pe care arhiepiscopul întregii Bulgarii le consemnează întocmai. Adică, o vacă cu un viţel de doi ani, doi porci, o măgăriţă cu puiul ei, un stup, 30 de coţi de pânză de in, o pătură din păr de capră (cergă). Ba mai mult chiar, Ciolei i se interzice să îl mai vadă pe Chrysos sub ameninţarea pierderii bunurilor mai sus menţionate şi a biciuirii. Şi aşa s-a încheiat aventura olarului în Bulgaria.
Ceea ce frapează este însă importanţa pe care atât protagoniştii dar şi autorităţile religioase o acordă căsătoriei. Soţia care îşi caută soţul plecat de ani de zile. Implicarea autorităţilor laice şi bisericeşti. Insuşi arhiepiscopul Bulgariei scrie ,, Despre cei ce au soţii şi sunt desfrânaţi,, lăsând eternităţii povestea care, culmea, s- a păstrat în timp ce alte arhive întregi au pierit de-a lungul timpului. Soţul pocăit se reîntoarce în Grecia nu înainte de a lăsa o parte din bunuri femeii cu care trăise câţiva ani.
Nimic din toate acestea nu s-ar mai petrece azi, deşi şi noi suntem creştini. Câte soţii mai ajung la arhiepiscopul unei ţări pentru a-şi recupera soţul? Biserica aproape că nici nu se mai interesează de lucruri de genul acesta, darămite să mai încerce să le rezolve nominal ca în cazul mai sus arătat.
Din aceste întâmplări mărunte vedem însă cum mergeau lucrurile într-o societate, precum şi locul Bisericii în comunitate.

Emilia Corbu