O MIE ŞI UNA DE ZILE (V)

PUTEREA CREDINŢEI

Când mai aveam vreo 10 m până la moaşte am intrat în panică. Mi-am dat seama că în cele câteva secunde cât va fi trecerea mea, va trebui să mă rog cu mare credinţă. Ori credinţa, pentru epoca noastră este poate cuvântul cel mai uzitat, demonetizat şi prost înţeles. Multi cred că credinţa e o idee. Că e de ajuns să zici ,,cred,, şi gata. Alţii consideră credinţa ca o stare naturală. Că toţi au credinţă, în definitiv.
Foarte puţini ştiu ce este cu adevărat credinţa. De pildă, Mântuitorul ne spune că dacă vom avea credinţa, cât o sămânţă de muştar, vom putea mişca şi munţii. Acel ,,dacă,, sugerează de fapt că credinţa e o condiţie. Unii o au, alţii nu o au. Iar comparaţia cantitativă a credinţei cu cea mai mică sămânţă din lume, cea de muştar, ne duce cu gândul că este ceva măsurabil. Prin urmare nu este nici idee şi nici stare naturală.
Un răspuns aproximativ corect îl dau cercetătorii care au descoperit că pe scoarţa cerebrală, în regiunea cea mai importantă a creierului, lângă zonele responsabile de respiraţie şi digestie se află o ,, zonă a credinţei,,. Lucrul este covârşitor de important. Prin urmare aşa cum există zone ale cititului, scrisului, mersului, digestiei există şi o zonă a credinţei. Aceste zone sunt însă posibilităţile noastre fiziologice de a face acele lucruri, de a scrie, de a merge, de a digera. Doar că, pentru a fi funcţionale omul trebuie să înveţe să meargă, să înveţe să scrie, să înveţe să mănânce. Altfel ele sunt nefuncţionale, posibilităţi nefructificate.
Problema generaţiilor noastre este aceea că noi nu ne-am activat această zonă a credinţei, nu am cultivat-o cu credinţa în Dumnezeu. Doar în această viziune ştiinţifică înţelegem de ce sfinţii părinţi puneau accentul pe învăţarea, practicarea şi trăirea credinţei. Cele şapte rugăciuni pe zi, normele morale, posturile alimentare erau cele care cultivau credinţa, o creşteau, o făceau funcţională. Doar aşa se explică importanţa dată creşterii duhovniceşti. De aceea, când cerem unui om să aibă credinţă, îi cerem de fapt să reacţioneze într-un anumit mod. Dacă îi cerem unui analfabet să scrie o frază, oare va putea? Nici un om fără un minim alfabet al credinţei, nu va putea să aibă credinţă. Dar nu e de ajuns un simplu alfabet, e nevoie de o întreagă şcoală. Ori aceasta există. Este Biserica.
Vrăjmaşul ştie si reversul, că pe această zonă poţi cultiva orice credinţă, inclusiv într-o ideologie. De aceea prima poruncă era ca să iubeşti pe Dumnezeu din toată fiinţa ta (suflet, inimă, cuget). Iubind pe cineva ai credinţă în el. Iubirea este cheia care activează credinţa. Odată activată zona credinţei va influenţa şi celelalte zone din jur. Bolnavii credincioşi trec mai uşor peste boli. E o realitate!
Prin urmare povestea credinţei e mai complicată decât credem noi. Ea poate deveni o componentă a firii noastre atunci când e cultivată din pruncie. Devenim credincioşi aşa cum ştim să mergem, să ne hrănim, să lucrăm. De aceea ,,experimentul Piteşti,, a fost atât de dramatic pentru tinerii care s-au confruntat cu el. Scoaterea credinţei în Dumnezeu din sufletul lor era sinonimă cu un traumatism cerebral. De aceea drăcovenia de comunism infesta ideologic generaţii de copii încă de la grădiniţă, spre a le cultiva ideologic zona credinţei.
Doar că nu e de ajuns să ai credinţă, trebuie să faci ca ea să rodească, să devină sămânţă. Cam greu, nu? Dar nu imposibil. Hristos da o importanta covarsitoare credintei, mentionand-o in cele mai diferite situatii, pana la ,,Credinta ta te-a mantuit,,.
Sper data viitoare sa va spun si ce s-a intamplat la moaste.

3 thoughts on “O MIE ŞI UNA DE ZILE (V)

  1. Da, în mare parte sunt de acord că e nevoie de un "alfabet" al credinţei (rugăciune, post) pentru ca ea să poată fi cultivată, sporită. Dar nu trebuie înţeleasă tehnicist experienţa credinţei. Sunt oameni care au trăit revelaţii bruşte, fără ca până atunci să-L fi cunoscut pe Dumnezeu. Credinţa e un dar, spune cineva, şi doar cine nu-l cere, nu-l are.

  2. Toata viata noastra este un dar. Insa multi bagatelizeaza credinta crezand ca este un lucru foarte simplu. Nu am vrut sa tehnicizez credinta, doar am vrut sa atrag atentia ca aceasta trebuie cultivata. Toti avem acest dar, insa avem si datoria de a-l spori precum talantii. Fireste ca exista si cazuri exceptionale de primire a credintei, dar sunt…exceptionale. Majoritatea ramanem la stadiul de lucratori.

Leave a Reply to Theodora Cancel reply

Your email address will not be published.