DRAGI PARLAMENTARI: BANII JOS!

Alecsandra Corbu găzduieşte pe blogul ei o campanie împotriva weed-shopurilor, adică pe româneşte a magazinelor de droguri. Nu înţeleg tendinţa de a le evita denumirea reală folosindu-se termeni improprii ca weed-shop, magazine de vise, sau de plante etno-botanice. Sunt, pur şi simplu, magazine de droguri.
Că drogurile uşoare sunt doar o etapă spre cele tari este un fapt demonstrat ştiinţific. Deja spitalele au început să se confrunte cu problema tinerilor drogaţi. Întrebarea pe care mi-o pun este următoarea: cine le plăteşte spitalizarea? Drogaţii nu sunt bolnavi, sunt doar drogaţi. Că pe viitor ei sunt cei care vor înfunda centrele de reabilitare este altă poveste. Că vor deveni nişte legume întreţinute de stat este altă realitate. Sistemul de sănătate şi aşa e şubred. Sute de copii cu boli grele sunt trataţi pe banii strânşi din colectă publică. De aceea e cazul ca parlamentarii care au votat legea cu privire la legalizarea drogurilor în România, în frunte cu Elena Băsescu care a susţinut public proiectul criminal, să îşi asume responsabilitatea până la capăt şi să plătească din banii lor, mai precis din salariile de parlamentar, spitalizarea tinerilor drogaţi precum şi toate programele de reabilitare a drogaţilor din România. Lunar, pe ştat de plată. Nu glumesc! Este singura soluţie cinstită de a rezolva în vremuri de criza şi cu un sistem sanitar sărac una dintre cele mai grave probleme de sănătate pe termen lung care d-abia a început să îşi arate colţii. Trebuie găsită modalitate legală prin care aceşti parlamentari inconştienţi, de-a dreptul duşmani intereselor naţionale, să plătească măcar o parte din daunele morale şi sociale aduse tinerilor din România. Copii aceştia au nevoie de stabilitate, de locuri de muncă, de o şansă în viitor şi nu de droguri. Chiar nu se putea evita?
Emilia Corbu

2 thoughts on “DRAGI PARLAMENTARI: BANII JOS!

  1. Evident că da. Ca toate lucrurile oribile pe care le trăim din ce în ce mai acut: experimente medicale, experimente militare, experimente economice…
    Am devenit o ţară de cobai. Afacerea weed-shopurilor vădeşte clar că, după ce suntem traşi în ţeapă, ni se cere nota de plată pe lemn şi manufacură.
    Oare din cauză că suntem aici, pe graniţă?

Leave a Reply

Your email address will not be published.