Editori: John Chrysostom Médaille şi Ovidiu Hurduzeu
Subtitlu: A treia forţă. Renaşterea României profunde
Rating: Economia libertăţii rating – rating – recenzii carti
Editura: Logos
Anul apariţiei: 2009
352 pagini
ISBN: 978-973-8131-66-8

Motto: “Wall Street-ul şi City of London sunt pline de firme ale căror lucrători au cele mai înalte dimplome universitare şi cele mai înalte calificări în domeniul afacerilor. Puse la un loc, aceste persoane formează însă un grup atât de netot încât nu numai că şi-a dat singur foc la casă, dar era să dărâme şi tot edificiul capitalismului.” (Philip Blond)

Motto: “A gandi în mod serios o alternativă care să contracareze excesele economice de astăzi înseamnă să redefineşti ceea ce înseamnă să fii modern. Nu-i altceva decât să redefineşti ceea ce înseamnă să fii modern. Nu-i altceva decât o bătălie de idei privitoare la viitorul economiei mondiale şi a civilizaţiei umane în general. Poate, printr-o mare ironie, inspiraţia şi terenul fertil pentru o astfel de întreprindere se află în acele teritorii sărace şi “înapoiate”. Ţăranii, consideraţi astăzi fără viitor, ne-ar putea salva de noi înşine.” (Adam K. Webb)

Dau scris (vorba lui Pavel Stratan) că Economia libertăţii a fost mai mult decât o lectură pentru mine. A fost o întâlnire. Am început lectura cu circumspecţie, temându-mă să nu dau peste încă un ism. Fascism, nazism, socialism, capitalism, comunism – cine stă să le mai numere, trucuri ieftine dar atât de sângeroase care trag pe sfoară disponibilităţile înnăscute ale omului pentru comportamentul religios şi-n faţa căruia stăm azi dezvrăjiţi. Însă colecţia de eseuri cuprinsă între coperţile acestui volum nu are nimic în comun cu o tentativă ideologizantă, pot răsufla uşurat. Este teorie, evident, însă în sensul cel mai autentic al vocabulei vechilor greci, adică se situează la un palier superior practicii, totuşi adiacent. Interesant de observat că utopiile sunt şi ele teoretice, însă la modul ficţional, vizând aducerea practicii în acord cu propriile elucubraţii. Citind această culegere de eseuri, ni se oferă un fond ideatic care ne vorbeşte despre trecut, traiectoria cea mai sigură dacă vrem să reînnodăm cu un viitor organic. Utopiile n-au nimic comun cu trecutul, ele fabrică viitorul pur şi simplu. Dar să vedem mai bine despre ce este vorba.

Prin 1987, cineva îmi zicea: “Nimeni nu va mai clinti vreodată regimul comunist.” Fondul discuţiei de atunci e irelevant, nimic subversiv, nici eu nu eram dizident (prea ocupat fiind cu clasa a IX-a de liceu, cred), nici interlocutorul meu nu era nomenclaturist. Nu eram, cu certitudine, singurii care credeam pe atunci că paradigma totalitară comunistă se poate lua la trântă cu veşnicia. Istoria ne-a dovedit, şi nu doar nouă, că ne-am înşelat. Peste noi s-au abătut de atunci: capitalismul, globalizarea, proiectul unional european, val după val, roi după roi. Vremurile s-au dus, alte vremuri s-au aşternut din nou peste români. Nimeni nu va mai clinti vreodată capitalismul/ democraţia/ globalizarea – faceţi un test, să vedeţi că aproape toţi din anturajul vostru, începând cu voi înşivă, credeţi acest lucru. Într-un fel sau altul, viitor ne va dovedi din nou că ne înşelăm. Nefiind veşnice, vor trece şi acestea, cum au trecut cele dinaintea lor. Capitalismul, multiculturalismul, corectitudinea politică, nu sunt decât proiecţiile himerice ale veacului, vedeniile în care credem prea orbeşte.

Dar dacă toate sunt trecătoare, şi suntem prea bătrâni pentru a ne mai lăsa seduşi de utopii, ce-ar trebui să punem în loc? Repet, în niciun caz alte invenţii. Omenirea e bolnavă nu din cauza conservatorismului ei, ci din cauza preaplecării spre progres şi ficţiuni. Atunci când, în Imperiul Roman, apar pentru prima dată persoanele juridice, sub denumirea de universitas, acestea sunt semnul progresului, şi acceptate sub titlul unor ficţiuni utile. Cine putea prevedea că în America sec. XIX-XX aceste construcţii juridice vor deveni de departe cu mult mai puternice şi mai bogate decât orice structură organică, inclusiv statală, şi de departe cu mult mai longevive decât poate permite speranţa de viaţă a unui individ în carne şi oase? Instituţia prezidenţială a înlăturat monarhia în virtutea unei promisiuni: caracterul temporar al funcţiei ar împiedica delirul grandorii. Ne-am temut de regii preaputernici, şi am adus în locul lor preşedinţi de paie, care urcă pe tron datori-vânduţi în urma unor campanii exorbitante. N-am făcut decât să-i alungăm pe cei cărora le putea fi ruşine de posteritate, dând puterea în mâna unor eminenţe cenuşii, deasupra cărora nu se află nicio instanţă vizibilă. Oricum ne învârtim, toate creaţiile filosofice cu care ne împăunăm de la Renaştere încoace ne-au procopsit cu mai multe şi mai profunde dezastre decât riscurile de la care am vrut să ne sustragem.
De ce capitalismul e prost şi păgubos

Un ţăran creşte nişte pui de găină. Când aceştia sunt mari, merge să-i vândă la târg, pentru a-şi face rost de haine de firmă, un carburator pentru caleaşcă şi o plasmă pentru camera din faţă a bordeiului. Orice manual de economie postrevoluţionară ne oferă acest exemplu pentru a ne convinge că există o fatalitate în ordinea capitalistă. Am face, chipurile, ceea ce s-a făcut din toate timpurile (cu pauza de rigoare introdusă de erezia totalitarismului). Am fi, se străduiesc să ne inoculeze convingerea stimabilii manipulatori, în acord cu toate epocile în care oamenii au făcut schimburi libere, pe piaţa liberă. Realitatea este că, dimpotrivă, capitalismul are foarte puţine în comun cu schimburile societăţilor tradiţionale, ba mai mult, ceea ce se petrece azi peste tot în lume are foarte puţine conexiuni cu teoria capitalismului, aşa cum au elucubrat-o cândva un Adam Smith şi un David Hume, ca să nu menţionăm decât doi dintre cei mai cunoscuţi colportori de erori intelectuale.

Pentru cel care studiază capitalismul, aşa cum o face John Chrysostom Médaille în Teoria distributismului, cea mai mare problemă este că acest sistem nu este unul performant şi economic, în ciuda obsesiilor pentru rentabilitate pe care le dezvoltă. Şi cred că nu trebuie să fim economişti ca să avem o percepţie, fie şi sintetică, a amplitudinii si veridicităţii acestei constatări. Utopia capitalistă se naşte cu o profundă lipsă de respect pentru fiinţa umană, pe care o anulează ontologic, reducând-o la o marfă ca oricare alta, inevitabilă în ciclul de produţie. Ca forţă de muncă (cu acelaşi titlu ca şi tractorul, informaţia sau fluxul monetar), omul trebuie să se supună legilor pieţii, devenind din ce în ce mai performant la un preţ din ce în ce mai mic. Împingând rigorile acestor doi vectori undeva spre absurd (pentru că de absolut nici nu poate fi vorba), omul visat de capitalism ar trebui să fie un factotum gratuit.
Mai mult cititi pe bookblog.spot.

O prietena mi-a trimis poemul de mai jos, din folclorul popular romanesc. E inedit. Insa tare as vrea sa ii aflu autorul.

MIORITA VIOLET

Pe-un picior de plai,
La Izvor, pe Splai,
Iată vin la vale
Pentru confruntare,
Două siluete
Mândre, violete.

Unul e Traian,
Baciul constăntean
Mergand pe furiş,
Şi privind cruciş.
Cu engleza “unsă”,
Si şuviţa tunsă.

Iar celălalt e,
Lider PSD.
Familist convins,
Prostănac distins,
Care bea şampanii
Când il bat duşmanii.

Se strânse Băselu’
Şi cu tot cartelu’
Şi se tot vorbiră
Şi se sfatuiră
Pe l-apus de soare
Fix la confruntare
In seara senină
Şi cu lună plină,
Să-i pună lui Geoană,
Sare drept pe rană.
Şi să-i dea incet
Flăcări violet.

Şi cum se gândiră
Indată porniră.
După doar o tură
Pe Geoană-l făcură
Una-cu-pamântu’,
Că s-a dus la Vântu.
Şi cu tot cu Crinu’
El pierdu scrutinu’.

Imbătat cu suc,
Victor Hrebenciuc
Vine si declară
Că atunci, joi seară
S-au aprins încet
Flăcări violet,
Luminând în şoapte
Un mandat de-o noapte

De această dată,
Foarte revoltată,
Mihaela Geoană
Ca o primă-doamnă
Declară că ştie
Că a fost magie
Acuzând frenetic
De-atac energetic.

Căci soţul iubit
Atunci i-a şoptit:
“Au, dragostea mea,
M-a pişcat ceva”.

Şi o tară-ntreagă
Nu poa’ sa-nţeleagă,
Care vrăjitoare
Ar putea fi-n stare
Să facă magie
La preşedinţie.

Băsescu declară
Ca să ştie-o ţară :
“Vinovat mă fac
De acel atac.
Avea Boc la el
Patru Duracell
Şi m-a sfătuit
Ca să le inghit
C-o să-mi dea vigoare,
Pentru confruntare…
Dar era prea mult,
C-am mâncat iaurt.
Şi vrând sa le-ascund
Le-am băgat in fund.
(Şi-acum d-asta par
Şi eu găozar).
Şi-ntr-un plin avânt,
Am scăpat un vânt
Plin de energii,
De la baterii
Ce-a purtat incet
Flăcări violet,
Ce-atarnau cu greu
Prin-prejurul meu.

Si cand a simţit
Geoană s-a oprit,
A oprit cuvântu’
Că îi place …”Vantu’..”.

Din acel moment
N-a mai fost atent
Doar puţin surprins
Fiindcă l-am invins.
Tre’ să spun cinstit
N-aş fi reuşit
Fără-al meu secret:
…..Flăcări violet

….scuzati unele pasaje; rapsodul popular are 8 clase la ff……

V-ati gandit vreodata cum arata un raport arheologic preliminar? Destul de arid, stufos si exact. De aceea arheologia este mai greu de popularizat decat va inchipuiti.

AŞEZAREA MEDIEVAL-TIMPURIE DE LA VLĂDENI-POPINA BLAGODEASCA
(jud. Ialomiţa)Campania din 2009

dr.Emilia Corbu

In baza autorizaţiei de săpătură arheologică sistematică nr. 67/2009, pe situl Vlădeni-,,Popina Blagodeasca” (cod. RAN 94802.03) s-au desfăşurat cercetări arheologice în limitele fondurilor aprobate de Consiliul Judeţean Ialomiţa.
A fost investigata o suprafaţă de 112 m2 corespunzătoare cu casetele A 23- A 29 (de 4 x 4m2) localizate în capătul nordic al secţiunii SA, pe panta vestică a grindului sudic.
Pe această suprafaţă au fost cercetate integral următoarele 14 complexe: două locuinţe semi-adâncite, un cuptor menajer, un segment de palisadă, şase gropi de bucate, două gropi cu funcţionalitate neprecizată, o groapă de cult. Locuirea medieval-timpurie a intersectat şi distrus parţial şi un complex getic.
Inventarul acestor complexe se află în curs de prelucrare şi consta din fragmente ceramice, oase de animale, greutăţi de lut, piese de uz casnic.
Documentaţia elaborată constă în 40 de desene pe hârtie milimetrică la scara de 1/50 reprezentând planuri şi profile, 250 de fotografii, circa 200 de pungi cu material arheologic divers, circa 100 de piese de material arheologic documentar, carnet de şantier.

Bordeiul nr.8 (Cas. A 24, c.1,4 – A26, c.2,3)

A fost distrus parţial de a doua fază de locuire şi acoperit în bună parte
de pământul galben scos din două gropi de bucate aflate în imediata apropiere, una la -0,50 m şi alta la 3 m. Încă de la -0,45 m s-a delimitat o pată dreptunghiulară de 3 x 2 m, de cenuşă, arsură şi pământ galben . A fost evidenţiată podeaua lutuită aflată la -1,13 m şi vatra păstrată parţial (0,80 x 0,50 m). Pe latura NE se afla o treaptă de lut cruţat (L=1,35m, l=0,35 m) corespunzătoare unei intrări.
A avut un plan aproximativ oval cu diametrul maxim de 3,5 m, orientat NV-SE.
Inventarul era compus din fragmente ceramice, paiantă, pietre, oase de animale fragmentate, greutate de lut pentru războiul de ţesut.
Fragmentele ceramice provin de la următoarele categorii: ceramică nisipoasă, ceramică cenuşie, ceramică lucrată cu mâna, importuri. Cele mai multe fragmente s-au găsit la adâncimea cuprinsă între 0,40-0,55 m adică din nivelul corespunzător bordeiului dezafectat.
Cele 361 fragmente ceramice din pastă nisipoasă au descris, în funcţie de compoziţia pastei (cantitatea de nisip şi alţi degresanţi), mai multe variante. De regulă, pasta este de bună calitate, bine omogenizată. O primă variantă conţine nisip fin, abia vizibil. A doua conţine microprundişuri şi cioburi pisate, dar fiind bine omogenizată este doar aspră la pipăit. O altă variantă este doar cu nisip şi cioburi pisate şi predomină în sedimentele din adâncimea bordeiului (-0,80 m ) Arderea este de bună calitate dar neuniformă, cu aspect pătat. De regulă sunt arse reducător. Vasele au fost lucrate la roata de mână. Decorul este foarte variat:
– alveole trasate ,,cu unghia,, pe gât şi corp striat;
– registre de striuri orizontale pe corp;
– registre de valuri alternate cu striuri;
– valuri şi striuri oblice pe striuri orizontale;
– val pe umăr şi corp striat;
– valuri fine în registre începând de pe umăr;
– valuri largi pe umăr şi corp striat;
– striuri late;
– striuri fine;
– valuri largi pe umăr şi corp striat;
– valuri formând ochiuri între ele;
– mănunchiuri de striuri scurte, oblice pe striuri orizontale.
– Un fund de vas poartă o ştampilă de olar, o cruce gamată.
Materialul este în majoritate covârşitoare neîntregibil.

Fragmentele din pastă cenuşie apar în tot detritusul din bordei, de la -0,40 m la -0, 90 m, dar în cantitate foarte mică, doar 26 exemplare. Majoritatea sunt lucrate din pastă cu aspect cimentos, decorată cu linii lustruite în reţea. Un fragment provine de la o oală cu buză puţin rotunjită, gât scurt, decorată cu incizii pe gât şi corp lustruit. Un altul provine de la un fund de castron.

Cele 70 fragmentele ceramice de import, din pastă roşie, cărămizie, uneori gălbui sau portocalii, cu mică în pastă, bine arse provin de la amfore, aşa cum arată două fragmente de toartă, dar pot proveni şi de la ulcioare. De remarcat un fragment de buză de la un vas sferoidal, din pastă galben-portocalie.
De remarcat un fragment pictat cu humă roşie provenind de la un urcior, dar apărut în sedimentul de suprafaţă.

Au apărut şi 18 fragmente lucrate cu mâna dar din sedimentele de suprafaţă (0,40-0,60 m), doar două din adâncime, unele decorate cu brâu alveolat.
Propunem datarea complexului în prima jumătate a secolului al IX-lea pe baza contextului topo-stratigrafic şi inventarului ceramic aflat în special pe podea.

Bordeiul nr.9 (Cas. A25- A27)

Şi acest bordei a făcut parte din prima fază de locuire, fiind ulterior folosit parţial la construirea cuptorului menajer nr.9 şi acoperit de pământul rezultat de amenajarea în apropiere a gropilor de bucate GB 17, GB 19, GB 21. Totuşi o pată mare caracterizată de sediment brun-maroniu, cu cenuşă, pământ galben, arsură, paiantă au apărut încă de la -0,40 m. Ulterior s-a constatat că suprafaţa corespunzătoare gropii era depăşită de detritus pe o bandă lată de 1,50 m, corespunzătoare unei limite a complexului.
Urmele sale se mai păstrează în fragmentele de podea de la -0,92 din cas.
A 25, profilul sudic al casetei A28, cantitatea mare de material ceramic.
Din laturile păstrate în cas. A25 rezultă că a avut o formă patrulateră cu colţurile rotunjite de 3, 70 x 3 m, orientat NV-SE.
Pe suprafaţa casetei A 25 a intersectat un bordei getic.
Situaţia stratigrafică deosebită a făcut ca din suprafaţa păstrată şi atribuită acestui complex să fie descoperite un număr mic de fragmente ceramice (din categoriile nisipoasă, cenuşie, de import şi lucrată cu mâna) şi fragmente de oase de animale.
Au apărut un total de 34 de fragmente din pastă omogenă în amestec fie cu cioburi pisate fin şi arse reducător, fie cu nisip şi scoică. Sunt decorate cu valuri neglijente pe striuri sau cu valuri formând ochiuri între ele.
Din categoria ceramicii cenuşii au apărut doar două fragmente la -0,80 m.
Au fost descoperite şi 10 fragmente lucrate cu mâna concentrate între 0,50-0,60 m, ceea ce nu le atribuie sigur acestui complex.
Totuşi s-au găsit 21 de fragmente ceramice de import din pastă roşie-cărămizie, de bună calitate, cu aspect foarte diversificat provenite de la amfore, ulcioare, oale.
Propunem datarea în prima jumătate a secolului al IX-lea pe baza contextului topo-stratigrafic şi a inventarului ceramic.

Cuptorul menajer nr. 9 (Cas. A27)

Încă de la -0,30 m s-a conturat un complex caracterizat de un sediment brun-maroniu, afânat, cu mult material ceramic. Stratul arabil era plin cu materiale arheologice. La -0,41 m, respectiv -0,46 m s-au conturat două vetre de cuptor în formă de potcoavă cu diametrul de -0,85 m prima şi cea de a doua de 1,50 x 1 m, plasate în colţurile de NV şi NE ale unei gropi de acces. Aceasta fusese amenajată din groapa dezafectată a bordeiului nr. 9. In faţa vetrei nord-estice se afla o gropiţă cenuşar de 1,20 x 1 m.
Inventarul acestui complex, aflat foarte aproape de suprafaţa solului s-a pierdut în stratul arabil. Aceasta este dovedită de faptul că cele mai multe fragmente ceramice au apărut la adâncimea cuprinsă între -0,10-0,30 m.
În sedimentele gropii de acces se aflau doar 83 de fragmente ceramice din pastă nisipoasă. Pasta era de trei categorii. Prima era de foarte bună calitate, omogenă, cu degresant foarte fin, cu angobă cărămizie. A doua conţinea microprundişuri, scoică pisată, mică. A treia conţinea nisip şi cioburi pisate fin, bine omogenizate. Decorul era foarte variat:
-registre de striuri orizontale alternate cu striuri oblice;
-striuri orizontale tăiate de striuri oblice;
-valuri pe umăr;
-striuri neglijente alternate cu striuri orizontale;
– decor striat în registre;
-incizii cu unghia pe umăr şi corpul acoperit striuri orizontale tăiate de striuri oblice;
-striuri orizontale tăiate de striuri verticale şi oblice;
-împunsături pe umăr şi striuri orizontale tăiate de striuri oblice.
Din categoria ceramicii cenuşii s-a găsit un singur fragment din pastă cimentoasă.
Tot foarte puţine, doar 17, au fost găsite din categoria ceramicii de import. Erau lucrate din pastă roşie, cărămizie, fină. Greu de atribuit unor forme anume de vas.
Din categoria ceramicii lucrate cu mâna s-au găsit 23 de fragmente, grupate la adâncimea de 0,60-0,70 m. Erau însă de dimensiuni mici, atipice.
In afara de fragmente ceramice, în sedimentele din groapa de acces a bordeiului se mai aflau paiantă, bucăţi făţuite de lipitură.
Propunem datarea complexului în prima jumătatea a secolului al X-lea.

Groapa de bucate nr. 16 (Cas. A23, c.4)

S-a delimitat la -0,49 m printr-o pată de culoare brună, afânată, cu paiantă şi pigmentată de pământ galben.In partea superioară umplutura era constituită dintr-un sediment brun, tasat, pigmentat, fără material ceramic. De la -1,55 m sedimentul a devenit brun, afânat, cu pigmenţi alburii de cenuşă vegetală.
Avea formă de sac, cu gura în formă de pâlnie şi fundul rotunjit. Diametrul gurii era de 1,20 în partea superioară şi se îngusta la 0,75 m cu treaptă. Diametrul fundului era de 1,50 m. Adâncimea de -2 m. Pe fundul gropii şi în profilul vestic s-a constatat că intersecta o altă groapă.
Inventarul gropii este ca şi în celelalte cazuri, extrem de sărac. Fragmentele ceramice sunt neîntregibile, risipite, amestecate în toată umplutura gropii.
Am luat în discuţie fragmentele aflate în adâncimea gropii între -1,50 – 2 m.
Au fost găsite 19 fragmente din pastă nisipoasă cu compoziţii diferite. Unele au pastă cu nisip şi microprundişuri, altele au pastă omogenă cu nisip fin, altele sunt din pastă cu fragmente de scoică şi unele din pastă caolinoidă.
Sunt decorate cu striuri oblice pe umăr şi corp striat, valuri pe umăr şi striuri pe corp, valuri fine pe striuri fine.
Au fost găsite doar două fragmente din pastă cenuşie, din care unul exfoliat.
Din categoria importurilor însemnând fragmente din pastă roşie de diverse nuanţe, în amestec cu mică, au fost găsite doar nouă exemplare.
Deşi, de dimensiuni mici, fragmentele ceramice lucrate cu mâna sunt nelipsite. Au fost găsite 18, lucrate din pastă cu cioburi pisate, bine omogenizată, cu angobă cărămizie.
Contextul topo-stratigrafic, datele de profil, caracteristicile tipologice ne indică o datare a complexului în secolul al X-lea.

Groapa de bucate nr. 17 (Cas. A24-A25)

S-a conturat la -0,40 m ca o pată brună-negricioasă pigmentată cu galben şi foarte afânată. Umplutura brună, afânată pigmentată cu pigmenţi de cenuşă alburie a fost aceeaşi în toată umplutura. Avea formă de clopot cu fundul puţin rotunjit. Diametrul gurii era de 1 m, diametrul fundului de 1,27 m şi adâncimea de 2,10 m. Aşa cum ne-am obişnuit inventarul gropii era foarte sărac. Raportate la volumul gropii cele 54 de fragmente ceramice sunt nesemnificative dar rămân singurele indicii culturale. Din pastă nisipoasă, bine omogenizată cu nisip fin, angobă cărămizie şi decor striat s-au găsit doar nouă fragmente. Din categoria ceramicii cenuşii, lustruite au apărut doar trei fragmente. Ceva mai numeroase, circa 23, sunt fragmentele din pastă de bună calitate, fină, cărămizie sau roşie, cu mică, provenind de la amfore sau alte categorii de vase.
Nu lipsesc nici fragmentele lucrate cu mâna, din pastă cărămizie, grosieră. Contextul topo-stratigrafic, datele de profil, caracteristicile tipologice ne indică o datare a complexului în secolul al X-lea.

Groapa de bucate nr.18 (Cas. A28, c.1)

A apărut la -0,50 m datorită înclinaţiei pantei. Are formă de butoi cu fundul rotunjit. In plan este puţin ovală cu diametrul gurii de 0,80 x 0,70m, diametrul bazei de 1,40 x 1,30 m şi adâncimea de 1,95 m. Umplutura era asemănătoare cu a celorlalte gropi, adică brună, afânată, cu pigmenţi de cenuşă alburie şi inventar foarte sărac. Doar 15 fragmente ceramice din categoriile nisipoasă, cenuşie (un fragment ars oxidant), din pastă cărămizie (ca de amforă) şi lucrată cu mâna au fost găsite în toată umplutura gropii.
Contextul topo-stratigrafic, datele de profil, caracteristicile tipologice ne indică o datare a complexului în secolul al X-lea.

Groapa de bucate nr. 19 (Cas. A 26, c.1)

La -0,40 m a apărut o pată brună de aproximativ 2 x 2 m sub care la
– 0,70 m s-a delimitat o groapă caracterizată de un sediment cenuşos. Umplutura era brună, negricioasă, cu pigmenţi de cenuşă albicioasă. Avea o formă aproximativă de clopot. Dm. gurii era de 1,10 m, dm. bazei de 1,45 m, ad. =1,70 m. Pe fund se aflau slabe pete de arsură. Pe partea nord-estică se afla o nişă. Pe fundul gropii s-a găsit o oală întreagă, lucrată cu mâna, cu gât înalt şi buza puţin răsfrântă, decorată cu alveole pe umăr. Inventarul era constituit din fragmente ceramice, oase de animale, etc. In tot conţinutul gropii de la -0,50 până la -1,70 m s-au găsit doar 25 de fragmente ceramice din pastă nisipoasă de calitate diferită, atât fină cât şi rugoasă, ardere pătată, decorată cu striuri late, striuri fine, valuri alternate cu striuri. Doar şapte fragmente din pastă cenuşie, din care unul ars oxidant au fost găsite. Din categoria importurilor, adică fragmente lucrate din pastă roşie, cărămizie specifice amforelor şi nu doar, au fost găsite 39 fragmente. Numărul relativ mare de fragmente nu trebuie să ne impresioneze, având în vedere că erau totuşi vase de volum mare.
– Din categoria vaselor lucrate cu mâna s-au găsit doar 16 fragmente din pastă cu cioburi pisate.
Contextul topo-stratigrafic, datele de profil, caracteristicile tipologice ne indică o datare a complexului în secolul al IX-lea.

Groapa de bucate nr.20 (cas. A 18, c. 2)

S-a conturat la -0,35 m de la suprafaţa solului datorită unui capac de pământ galben. Pentru că a apărut exact pe profilul sudic al casetei am extins caseta cu o suprafaţă de 2 x 1 m. Era o groapă în formă de clopot, cu diametrul gurii de 1,10 m, diametrul bazei de 2 m, adâncimea de -2,35 m. Umplutura era la fel ca şi în celelalte gropi, adică brună, negricioasă, cu pigmenţi de cenuşă, afânată. In inventarul gropii între 1,35-1,65 m, am găsit un schelet întreg de cal aşezat cu capul întors spre nord, coada la sud. Pe fundul gropii se aflau doi saci de mei, de culoare cărămizie, în stare foarte bună de conservare. Având în vedere sedimentele din umplutura gropii, volumul mare şi inventarul care constă doar din 12 fragmente ceramice de trei categorii (nisipoasă, cenuşie, lucrată cu mâna), conduc la concluzia că groapa a fost plină în momentul abandonului. Cele nouă fragmente ceramice din pastă nisipoasă cu mică şi nisip fin, cu miezul negru şi angobă cărămizie sunt decorate foarte diferit cu:registre de striuri orizontale; striuri oblice pe orizontale; striuri late; striuri fine.
Contextul topo-stratigrafic, datele de profil, caracteristicile tipologice ne indică o datare a complexului în secolul al X-lea.

Groapa de bucate nr.21 (Cas. A28, c.3)

Groapa s-a delimitat la -0,43 ca o pată maronie, afânată. Are formă de sac. Gura în formă de pâlnie cu diametrul în partea superioară de 2 m şi 1,50 m în partea inferioară. Diametrul bazei era de 1,70 m adâncimea de -2,48 m. Umplutura era brună, negricioasă, cu pigmenţi de cenuşă alburie, tasată în partea superioară şi afânată în jumătatea inferioară. Între 1-1,20 m se afla arsură, pământ ars la roşu, bucăţi de paiantă.
Este lucrată doar pe jumătate, urmând ca anul să golim şi cealaltă parte.

Groapa de cult nr.1 (Cas. A 29)
Acest complex are datele unei gropi de bucate cu deosebirea că umplutura s-a dovedit diferită sub aspect, consistenţă, stratificare, iar pe fundul ei se afla un schelet uman.
Probabil complexul a fost la origine o groapă de bucate căreia ulterior i s-a dat o altă utilizare. Avea formă de sac, gura în formă de pâlnie cu diametrul în partea superioară de 1,60 m. În partea inferioară se restrângea la 1,10 m. Diametrul bazei era de 2 m. Adâncimea de 2,35 m.
Este cert că pe toată suprafaţa casetei A 29, la -0, 40 m se afla un sediment brun, afânat, cu lentile de pământ galben care proveneau, probabil din groapă şi care dovedea existenţa unui complex de suprafaţă. La -0,45 s-a delimitat şi groapa. Sedimentele din groapă aveau următoarea stratificare vizibilă pe profilul estic:
-0,55-1 m- cenuşă, arsură, multe oase de animale.
-1-1,50 m- sediment maroniu-roşcat cu lentile de pământ ars.
-1,50-2,30 m- pământ negru, afânat, untos.
Pe fundul gropii se afla un schelet uman aşezat în decubit ventral cu faţa în jos. Avea capul la nord, picioarele la sud, gambele puţin flectate spre vest. In creştetul capului avea o perforaţie de 10 x 3 cm. Pe emisfera dreaptă 2-3 plăgi adâncite provocate de un obiect contondent care adâncise osul fără să îl perforeze, probabil un buzdugan. Avea un braţ pe piept şi un altul pe bazin.
Nu avea inventar. Pământul depus în groapă fusese adus din altă parte. Puţinele cioburi amestecate în partea inferioară erau purtate, atipice.
La adâncimea de -1,30 -1,60 m a apărut alături de două fragmente din pastă cenuşie, decorată cu incizii şi o buză de vas din pastă nisipoasă cu microprundişuri, cu buza scurtă taiată oblic, gâtul scurt şi decorată cu mănunchiuri de striuri oblice pe umăr şi valuri. Important este că acest fragment face parte din acelaşi vas cu un fragment descoperit pe suprafaţa casetei A24 la -0,51 cm. Amănuntul acesta este foarte important şi vine să întărească opinia că groapa de cult nr. 1 medieval-timpurie face parte din ultima fază de locuire a popinei. Pe suprafaţa casetei A 24 au fost cercetate bordeiul nr. 8 din prima fază de locuire şi care fusese acoperit de detritusul provenit de la cele două gropi de bucate ulterioare acestuia.
Unicitatea descoperirii conferită de prezenţa unui schelet uman pe fundul gropii va fi tratată într-un studiu de specialitate. În aşezările culturii Dridu, mai ales cele datate în sec. X-XI au apărut schelete umane abandonate atât în locuinţe (Dinogeţia, Târşor), cât şi în gropile de acces ale cuptoarelor (Dridu) dar şi în gropi comune (Capidava) şi au dovedit sfârşitul violent al acestor aşezări atacate probabil de pecenegi. Semnele de violenţă de pe craniul defunctului de pe Popina Blagodeasca arată sfârşitul violent pe care l-a avut. Insă grija cu care a fost depus, poziţia braţelor, stratigrafia specială a sedimentelor din groapă şi compoziţia acestora semnifică depunerea după un anumit ritual. Nu am găsit sedimente care ar fi aparţinut vreunei amenajări de lemn (sicriu, criptă, caseta,etc.) şi nici un alt inventar care să provină de la veşminte (butoni, catarame etc.). Deşi nu a avut inventar, sedimentele specifice ne indică depunerea unor ofrande vegetale si animale.
Datarea complexului corespunde de fapt datării gropii care are toate datele unei gropi de bucate din a doua jumătate a secolului X.

Gropi cu funcţionalitate neprecizată

G1 (Cas. A 27, c.3)
A apărut la -0,30 m ca o pată rotundă de pământ brun, afânat, cu pigmenţi de pământ galben, arsură. Săpată în proporţie de 75%. Restul se află în martor. Avea formă de butoi cu pereţii rotunjiţi şi următoarele dimensiuni: dm. gurii=0,70m, dm. bazei=0,50 m, adâncimea de -0,80 m. Umplutura era brună, negricioasă cu puţin material ceramic. Conţinea un schelet aproape întreg de bovină. Intersecta cuptorul menajer nr. 9.
Umplutura era foarte săracă în material ceramic. Doar patru fragmente lucrate din pastă nisipoasă cu cioburi pisate mărunt, ardere pătată, decorate cu striuri verticale alternate cu registre de striuri orizontale şi valuri pe striuri.
Datat în sec.X-XI.

G2 (Cas. A 27, c.1)
S-a conturat la -0,30 m şi avea dimensiunile de: dm. gurii = 0,50m, dm. bazei=0,50m, ad. =1 m. Avea forma de butoi cu pereţii rotunjiţi.
Umplutura era constituită din cenuşă, pământ galben, paiantă, oase de animale. Conţinea un total de 19 fragmente ceramice de facturi foarte diferite, pastă nisipoasă cu cioburi pisate şi microprundişuri, pastă cenuşie cu aspect cimentos, fragmente atipice de ceramică de import şi nelipsita ceramică lucrată cu mâna.
Datat în sec. X-XI.

Palisadă (Cas. A23)

Segmentul de palisadă cercetat în acest an se află în continuarea segmentului de palisadă nr. 4. Este orientat NV-SE. A fost cercetat pe o lungime de 4,5 m. Avea forma unui şanţ ,,talpa palisadei,, cu pereţii evazaţi, lat de 1 m şi adânc de 0,80 m. Pe fundul şanţului se aflau gropi de pari, rotunde sau patrulatere (cu diametrul de 10 x 8, 15 x10 cm), într-unul sau două şiruri.
S-a delimitat la -0,49 m fiind acoperit parţial de sedimente ale GB 16. Dealtminteri pe suprafaţa casetei la adâncimea de 0,25-0,42 se afla un sediment brun-maroniu, foarte afânat, cu material arheologic divers, aparţinând celei de a două faze de locuire din aşezare. Sedimentul din interiorul ,,tălpii de palisadă,, era brun, tasat, amestecat cu pigmenţi de pământ galben, aproape lipsit de inventar. Au fost găsite 6 fragmente din pastă nisipoasă, de bună calitate, arsă reducător, decor striat; 15 fragmente din pastă cenuşie, din care doar unul cu ardere oxidantă. Au apărut însă 19 fragmente de ceramică de import, pastă roşie de diferite nuanţe, ardere oxidantă etc.
Până în prezent segmentul de palisadă nr. 4 a fost cercetat pe o lungime de 21 m şi aşa cum vedem continuă.
Ca şi în cazul segmentelor de palisadă cercetate în anii precedenţi ne păstrăm opinia datării lor în sec. IX.

Concluzie
Cele 12 complexe medieval-timpurii se adaugă celor peste 40 de complexe cercetate în anii anteriori dovedind încă o dată dimensiunile mari şi importanţa economică a aşezării aflate în vecinătatea locului în care râul Ialomiţa se varsă în Dunăre.
Au fost făcute precizări de ordin stratigrafic mai ales, privind evoluţia aşezării de-a lungul a două faze.

Complexul getic (Cas. A 25- A28)

Este vorba de un complex distrus de bordeiul Dridu nr. 10 care l-a acoperit parţial (pe suprafaţa cas. A25) şi gropile de bucate 17 şi 21. Se observă pe profil ca un sediment gri-cimentos, cu pigmenţi de pământ galben şi paiantă, lentile brune şi material ceramic. In cas. A28 a fost delimitată o singură latură cu lungimea de 4,5 m. Se delimitează la -0,55 m iar în cas. A25, c.2,3 s-au mai păstrat fragmente de podea. A avut orientarea NV-SE. Axul transversal este de 4,5 m.

Inainte de a reda un text referitor la situatia grava in care a ajuns Romania prin aplicarea ,Codex alimentarius,, vreau sa stiu si eu cine a semnat din partea Romaniei participarea la acest experiment. Cum il cheama pe criminalul ala si de ce mai este in libertate.

,,Experimentul “Codex Alimentarius” incepe cu Romania. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat sa inceapa implementarea “Codexului”, alaturi de alte 165 de state semnatare (95% din populatia planetei). “Codex Alimentarius” este un pachet de norme dupa care se vor alimenta populatiile tarilor semnatare. Acesta porneste de la principiul ca Terra nu mai poate hrani pe toata lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificiala, din produse chimice, cea modificata genetic etc. Adeptii Teoriei Conspiratiei sustin ca masura nu este altceva decat una de exterminare, care va reduce populatia globului la cca doua miliarde, o masa mult mai usor de hranit si de controlat de fortele oculte.

Nu a trecut o luna si iata ca apare stirea ca Romania este prima tara din lume care va folosi in agricultura un compus chimic pe baza de initium, un ingredient activ din noua clasa a substantelor chimice impuse de”Codex Alimentarius”. Produsele vor fi furnizate de compania germana BASF si vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, rosii, castraveti si ceapa. Pentru publicul larg se spune ca “beneficiile pe care le-ar aduce aceasta substanta sunt legate in primul rand de combaterea daunatorilor, dar, totodata ea micsoreaza si durata in care se obtine recolta.” Dupa ce acest produs va fi experimentat in Romania, urmeaza sa fie omologata utilizarea lui si in Olanda, Germania, Franta, SUA, Canada si Marea Britanie. Neoficial, conform cercetatorilor care combat “Codex Alimentarius”, folosirea produselor cu initium sporeste cu pana la 65% rata riscului de cancer de colon, substanta, care intra rapid in combinatii chimice, devenind reziduala in organism. De pilda 1 mg de initium intrat in organism o singura data se elimina in aproape un an. Or, daca acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, asa cum initium ajuta la cresterea rapida a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la marirea tumorilor maligne. (S.L.)
D-zeu sa-i ajute pe romani.
Cobaii romani- sunt asteptati sa se mute de la Ministerul Sanatatii la Ministerul Chimiei, pardon, al Agriculturii
Preluat de pe site Iulian Urban

În data de 22.01.2010, Muzeul Judeţean Ialomiţa va fi gazda unei manifestări culturale, organizate în cadrul programului

,,Unirea, naţiunea a facut-o!”, dedicat Unirii Principatelor Române.

Astfel, vineri, 22.01.2010, începând cu orele 9.00, la sediul Muzeului Judeţean Ialomiţa se vor desfăşura: un concurs de istorie, urmat de o sesiune de referate ale elevilor şi de o serie de momente artistice, ce vor evoca etapele Unirii săvârşite la 24 ianuarie 1859 şi personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza .

Manifestarea culturală se va desfăşura în parteneriat cu următoarele unităţi de învăţământ din Slobozia: Colegiul Naţional ,,Mihai Viteazul”, Şcoala de Arte şi Meserii ,,Înălţarea Domnului”, Şcoala de Arte şi Meserii ,,Gheorghe Lazăr”, Şcoala generală nr. 5, Şcoala generală nr. 2 ,,Sfântul Andrei”,Şcoala generală nr. 3, Liceul de Artă ,,Ionel Perlea” şi Palatul Copiilor.

Muzeograf,

Cernea Cătălina

Pentru alte manifestari vedeti si site Institutului de Memorie Culturala

Mogulii şi bubulii

În 1927, T. S. Eliot scria în The Criterion (vol. VI, nr. 1, p. 69-73), referindu-se la The Outline of Sanity a lui G. K. Chesterton şi la The Servile State a lui Hillaire Belloc, că: “Nu poţi să nu simpatizezi din plin cu evanghelia distributistă a lui Belloc şi Chesterton. E o idee fertilă.” Şi totuşi, continua Eliot pe baza lucrărilor economistului J. A. Hobson, soluţia propusă de Chesterton şi de Belloc nu ar fi valabilă pentru că:

„«Relele» capitalismului nu provin în primul rând din concentrarea proprietăţii, şi deci nu pot fi combătute prin sporirea numărului de mici proprietari. Din contra, multiplicarea micilor acţionari dă mai multă putere pe mâna directorilor care au competenţa tehnică necesară; difuzarea proprietăţii atrage după sine difuzarea responsabilităţii. «Capitalistul» e directorul sau managerul; nu contează dacă acţiunile unei bănci sau ale unei mari industrii sunt deţinute de un milion de preoţi pensionari, de băcani sau de văduve.”

Eliot avea perfectă dreptate, doar că ceea ce combătea el nu era distributismul, ci capitalismul financiar şi genul de privatizare a economiei care s-a desfăşurat şi în România, după 1989, prin aşa-zisa „cuponiadă”. Distributismul nu înseamnă distribuirea de acţiuni, ci încurajarea micilor proprietari-producători. Distributiştii se opun tocmai transformării proprietăţii reale în acţiuni a căror unică valoare e preţul şi care au ca rezultat „evaporarea” (Schumpeter) substanţei proprietăţii:

„Formele de proprietate absentă, dematerializată şi defuncţionalizată nu impun şi nu cer angajarea morală pe care o cer formele de proprietate vitală. Ele duc, în cele din urmă, la faptul că nimeni nu se mai simte responsabil pentru nimic – nimeni dinlăuntrul şi nimeni din afara marilor corporaţii” (Joseph A. Schumpeter, Capitalism, Socialism, and Democracy (1942), New York, Harper, 1975, p. 142).

Dacă prin capitalism înţelegem piaţa liberă a muncii şi a produselor, atunci distributismul e capitalist. Dacă prin capitalism înţelegem cultura consumului, oligopolurile, proliferarea unei economii bazate pe speculaţii financiare şi pe tranzacţii de acţiuni, pe proprietatea teleghidată bursier, pe privatizarea profiturilor şi socializarea pierderilor operate de marile corporaţii trăind în simbioză cu statul, atunci distributismul nu e capitalist. Dar în societatea capitalismului global-financiar de azi primul tip de capitalism, ideal, nu există decât pentru a învălui manevrele oligarhiilor care profită de pe urma celui de al doilea tip de „capitalism”, real.
În esenţă: conivenţa vinovată dintre corporaţii şi stat e acoperită ideologic de un discurs care prevede minimalizarea rolului statului în economie. Ceea ce se întâmplă în realitate nu e dispariţia statului, ci doar blocarea discursivă a posibilităţii intervenţiei statului în scopul apărării justiţiei sociale. Departe de a dispărea, statul rămâne să acţioneze doar în interesul corporaţiilor, nu şi în cel al cetăţeanului. Eliminat la nivel discursiv-teoretic de „economia politică” neoliberală, statul supravieţuieşte însă la nivel concret-pragmatic, ţâşnind în apărarea marilor corporaţii şi a marilor mafii ori de câte ori e nevoie. Ca şi dracul, statul (post)modern a prosperat prefăcându-se că, în teorie, nu există.
Dar dacă neoliberalismul are la bază, după cum pretind neoconservatorii, o anumită antropologie bazată pe „păcatul originar”, atunci trebuie să admită şi necesitatea existenţei, şi deci legitimitatea, statului. Dacă, din cauza păcatului, oamenii „nu sunt îngeri”, atunci au nevoie, pentru a funcţiona, de un anumit sistem regulator. Cel puţin aşa a funcţionat, istoric, paradigma creştină (neo)augustiniană şi (neo)patristică. Epocile care au luat în serios păcatul originar/strămoşesc au luat în serios şi autoritatea statul reprezentativ. Creştinul îi dă Cezarului ce e al Cezarului, şi lui Dumnezeu, ce e al lui Dumnezeu.
Radicalismul libertarian împotriva statului e cu atât mai greu de explicat cu cât maximalismul politic („statul e furt”) merge în acest caz, în general, mână în mână cu „moderaţia” teologică. Cu alte cuvinte, tributul economic refuzat statului e compensat de tributul teologic adus „secolului”, de acomodaţionismul teologic al intelectualilor neoliberali obsedaţi de economism şi de „utilitatea socială” a creştinismului. Spre deosebire de creştin, care dă fiecăruia ce i se cuvine, neoliberalul îi refuză Cezarului dreptul său pentru a-i da în schimb ce e al lui Dumnezeu, îi refuză “secolului” impozitele pentru a-i da în schimb iubirea care i se cuvine doar lui Dumnezeu. Acest tip de iubire, alimentat de economia globală a creşterii continue şi infinite, se exprimă prin consumism, prin „cuminecarea” cu întreaga lume închisă într-o carte de credit.
Toate aceste lucruri, şi multe altele, sunt clarificate, expuse, dezbătute şi argumentate în lucrarea Economia libertăţii: Renaşterea României profunde (Bucureşti, 2009, Ed. Logos), o antologie de studii şi articole dedicate unei economii la scară umană editată de teologul catolic şi economistul american John C. Medaille şi de criticul cultural Ovidiu Hurduzeu. Ca autor antologat în această carte, nu pot decât să mă recuz de la a scrie o recenzie. Dar pentru că, în afară de Ovidiu Hurduzeu şi de mine, autorii prezenţi în acest volum sunt străini, şi deci nu pot urmări îndeaproape modul în care a fost primită antologia lor în România, simt că trebuie să fac unele observaţii legate de receptarea românească a cărţii.
Mai întâi, trebuie să observ că această carte are menirea de a legitima un discurs, nu doar economic, concurent actualului discurs neoliberal/neoconservator care prevede că singura şansă a României e de a se „integra” reţelelor instituţionale şi practicii economice a capitalismului financiar occidental. De aceea, nu pot fi acceptate obiecţiunile neoliberale referitoare la faptul că autorii antologaţi în Economia libertăţii nu ar fi români şi că nu ar cunoaşte situaţia din România. Nici comisarii globalişti care monitorizează, exploatează şi îndoctrinează România de două decenii încoace nu sunt români şi nu cunosc situaţia din România. Mai mult încă, nu le pasă de România. Şi de aceea ne propun sau ne forţează să copiem modelele lor. Ne scriu ei programul.
Neoliberalii români nu au recunoscut şi deci nu au lăsat niciodată loc vreunui „specific românesc” în programele lor. Ba chiar au căutat să demonizeze ca „fascistă” şi să ridiculizeze sau să distrugă ca „arhaică” orice specificitate românească, atunci când nu au redus-o, surprinzător la nişte anti-păşunişti fervenţi, la nivel de „pitoresc” minor-local cu potenţial turistic, de „mireasmă” comună Ortodoxiei şi cârnaţilor de Pleşcoi. Contrar acestor neoliberali, autorii distributişti din Economia libertăţii nu ne propun o soluţie universală, ci vin cu experienţa lor pentru a ne îndemna să fim noi înşine şi să reuşim prin noi înşine.
Spre deosebire de versiunea verticală, autoritară, a globalizării care ne-a fost impusă până acum de tot felul de „comisari” şi de „raportori” trimişi să ne „monitorizeze”, participanţii la acest proiect (economişti, parlamentari, miniştri, teologi, profesori universitari americani, italieni, israelieni, australieni, englezi, catolici, protestanţi etc.) ne oferă, după cum bine remarca Ovidiu Hurduzeu în postfaţa volumului, versiunea orizontală, de vecinătate, a globalizării. Ne ies în întâmpinare. Nu ne oferă planuri, ci exemple şi încurajări pentru a regândi pe cont propriu viaţa economică românească. De aceea, e ilegitim să fie respinşi în numele „specificului naţional” de nişte intelectuali publici neoliberali care altminteri nu recunosc existenţa vreunui specific naţional sau o recunosc doar pentru ca să-l măture din calea capitalismului financiar global pe care ne silesc să-l adoptăm ca model.
Această diferenţă îşi are sursa în diferenţa de scală la care gândesc neoliberalii, respectiv distributiştii. Neoliberalii gândesc global, macro. Distributiştii gândesc la scară umană. Pentru primii, miza e financiară. Pentru distributişti, miza e persoana. Astfel, una dintre obiecţiunile aduse cărţii Economia libertăţii a fost că distributismul, spre deosebire de neoliberalism, nu dă naştere la progres. Răspunsul sec dat acestei obiecţiuni a fost că Mondragon e unul din liderii mondiali în producţia de roboţi casnici. Dar se mai poate adăuga şi faptul că, până la apariţia provocării distributismului în spaţiul public românesc, nu am văzut niciun intelectual neoliberal care să afirme că menirea României e de a produce progres global.
Gândim, aşadar, la scale diferite. Unui argument, distributist, care are în vedere România, i se răspunde cu o obiecţiune care are în vedere progresul global. Deşi România e îndemnată să urmeze, să copieze modelele occidentale, adică să fie un occident de mâna a doua, distributismul e respins în numele progresului global. Dar are România datoria de a produce progres global? Are România capacitatea de a produce progres global? Nu ar fi mai potrivit să ne întrebăm, într-o ţară în care nu se produce mai nimic, din care toată lumea pleacă, în care populaţia îmbătrâneşte (doar 4 milioane de tineri sub 18 ani, cf. http://www.copii.ro/content.aspx?id=55) şi în care neoliberalismul a produs, în simbioză cu vechile structuri comuniste, o mentalitate de parazit care „sifonează” „multinaţionalele” şi „căpuşează” statul, dacă distributismul nu e o alternativă realistă? Pentru că România neoliberală nu produce progres, ci doar „sifonari”. Iar România neocomunistă produce „căpuşe”. Dacă România „de dreapta” produce moguli, România „de stânga” produce bubuli. Cine vrea să vadă români trebuie să meargă în România profundă.
O Românie distributistă, a micilor proprietari-producători, ar putea să îşi găsească un loc chiar în economia financiar-globală actuală. În loc să „căpuşăm” şi să „sifonăm” multinaţionalele sau birocraţia de stat care „căpuşează” la rândul lor România, am putea dezvolta o economie a micilor proprietari-producători în care agricultura de subzistenţă să se împletească armonios cu mica industrie, cu industriile de lux sau nepoluante, cu mica industrie alimentară şi a produselor ecologice. Această Românie nu ar avea nevoie să lupte pentru căderea sistemului economic neoliberal global. Şi nici nu ar trebui să producă progres în maniera celor care vor să meargă pe bicicletă uitându-se în permanenţă la pedale. Această Românie ar putea foarte bine să îşi urmărească propriul interes pe pieţele globale.
Dar România neoliberală de acum, şi cea preconizată de intelighenţia neoliberal-neoconservatoare, nu are şi nu va avea niciodată un sistem imunitar capabil să reziste viruşilor pieţei globale. Vrem să facem febră ori de câte ori Beijingul răceşte? Sau Wall Street? Pentru că asta ne propun neoliberalii. Cred că, înainte de a ne pune problema cât progres global poate produce economia românească, trebuie să ne întrebăm realist care sunt posibilităţile economiei româneşti de a înflori la scară modestă, locală şi naţională.
Pentru că, deocamdată, în actualul joc economico-politic global, românii sunt în poziţia de a fi cei care pierd pentru ca alţii să câştige. Ca să dau doar un exemplu, actualul sistem economic neoliberal promovat în România vine, în Occident, la pachet cu un sistem de asigurări sociale social-democrat. Celebrul „stat-dădacă” („welfare-state”) e o realitate în Vest. În România, nu. Sistemul occidental tratează omul ca pe un android. Sistemul românesc tratează omul ca pe un animal. Asta înseamnă că, dacă în corporaţiile occidentale omul e considerat o maşină, atunci beneficiază şi de un service de lux. Când trage pe margine, i se schimbă pneurile şi uleiul în mod profesionist, în timp record. Occidentalul munceşte pentru un sistem pe care se poate (în general) baza. Dar românii sunt siliţi să depindă de un sistem pe care nu se pot bizui.
Sistemul de asigurări de sănătate occidental se prăbuşeşte sub povara datoriilor pentru că „omul maşină” e tratat cu grijă, ca să poată funcţiona mai departe, ca rotiţă a sistemului. În România, oamenii încă se oblojesc singuri. Adică, atunci când e vorba de sistemul de sănătate, încă suntem încurajaţi să fim „mici proprietari-producători”, să ne punem prişniţe şi să apelăm la leacuri băbeşti pentru că „sistemul” nu ne poate ajuta cu nimic: doctorii au emigrat sau nu au cu ce opera. Din acest punct de vedere, nu se poate spune că sistemul de sănătate românesc nu ar încuraja spiritul de independenţă şi liberă-iniţiativă al românilor, care trebuie să se „descurce” singuri. În afară, poate, de familie, nu-ţi poartă nimeni de grijă.
Altminteri însă, suntem puşi, muncind la corporaţie şi plătind taxe, impozite şi bacşişuri la stat, să muncim pentru sistem, să depindem de el. Şi astfel subvenţionăm cu sănătatea noastră profiturile altora. E şi acesta un mod, mai subtil, de a socializa pierderile (de sănătate) şi de a privatiza profiturile. Leacurile băbeşti însă, bune când e vorba să scutim de cheltuieli şi de responsabilitate un sistem corupt, incompetent şi nereprezentativ, sunt descurajate în domeniul politic, moral, educaţional, teologic. „Baba Rada” e bună să ne pună prişniţe, ca să nu aglomerăm camerele de gardă ale spitalelor ruinate neoliberal, dar nu e bună ca să ne mai înveţe ce e bine şi ce e rău, cum să ne educăm copiii, cum să ne rugăm. Acolo vin experţii. Educraţii. Minigarhii intelectuali.
Neoliberalii justifică, printr-un ideal luminos, o realitate mizeră. Sunt, din acest punct de vedere, ca şi comuniştii, pierduţi în răstimp. Şi, ca întotdeauna în cazul acestor ideologii rătăcitoare, ceea ce contează de fapt nu e destinaţia, care e fie idolatră (ca în cazul „pieţei globale” posedând atribute de Dumnezeu a capitalismului), fie apocrifă (ca în cazul comunismului), ci drumul. Pentru că acolo, pe drum, se pierd cele mai multe vieţi, se vând cele mai multe reputaţii şi se fac cele mai mari profituri.
A continua să susţinem actualul sistem neoliberal românesc înseamnă a continua să ne furăm singuri nu doar căciula, ci vieţile. A continua să funcţionăm individual într-o Românie croită pentru mamuţi supranaţionali şi mafii transfrontaliere înseamnă a ne autocondamna la un rol de căpuşă sau de pirat. Ceea ce ne trebuie e o reaşezare a „sistemului”, o readucere a lui la scară umană. În acest fel, „micimea” persoanei nu va mai fi un impediment, ci un avantaj. Un mod de a înflori. Dar cineva, o forţă politică, trebuie să asume sarcina de a redesena harta politico-economică a României la scară umană. Ca să putem vedea detaliile. Cum ar fi, de exemplu, oamenii.

Mircea Platon

Publicat de Gheorghe Fedorovici la 10:02

De câte ori merg în muzeul de la Veliki Preslav, rămân pentru un timp nedefinit în faţa vitrinelor tezaurului de la Preslav (Bulgaria).
Tezaurul cuprinde bijuterii (placuţe de diademă, coliere, cercei, brăţări), podoabe de veşmânt (aplice de aur, nasturi de aur şi argint), monede bizantine. Toate au aparţinut soţiei ţarului Petru al Bulgariei. A fost ascuns într-un bordei dintr-un sat alăturat capitalei Preslav în împrejurările războiului bizantino-rus din anul 971, când capitala Preslav a fost cucerită de bizantini şi Bulgaria transformată în temă. In timp satul s-a şters de pe faţa pământului, bordeiul s-a năruit şi s-a făcut praf şi pulbere şi tezaurul ascuns în cuptor a apărut la suprafaţă după o ploaie zdravănă din primăvara lui 1978, chiar după o mie de ani.
Fireşte că am mai văzut bijuterii la viaţa mea dar acestea întreg orice frumuseţe. Şi nu cantitatea de aur, argint, perle, smaralde, ametiste, emailuri impresionează (deşi un cercel de aur şi perle de 50 g contează) ci mai ales măiestria în care sunt combinate folosindu-se aproape toate tehnicile cunoscute, echilibrul cromatic şi artistic în care sunt realizate, decorurile inspirate din mitologie, păsări fantastice, grifoni. Toate relevă superioritatea artei bizantine, influenţele artei sasanide şi persane. Şi dacă acestea ajungeau în capitalele din periferia imperiului vă închipuiţi ce era la curtea imperială din Constantinopol.
Bibliografie
Totju Totev, The Preslav Treasure, Shoumen.1993

Pentru cei 10 000 de vizitatori inregistrati in doar patru luni, un mic dar in semn de multumire. Ca orice om care poarta dreduri, desi nu sunt rasta, ascult muzica reggae.

Cu tot avântul creştinismului însă, la graniţele imperiului trăiau şi chiar încep să se infiltreze populaţii necreştine, sârbii şi croaţii albi menţionaţi de Constantin Porfirogenetul , ruşii lui Sviatoslav, pecenegii. Credinţele acestora sunt diverse. Cronica lui Nestor oferă câteva detalii importante privind credinţele slavilor, dar, ca orice religii politeiste, sunt greu de redat în amploarea lor. Leon Diaconul, relatând războiul bizantino-rus îi menţionează pe ruşi ca practicând sacrificii umane, incineraţia etc . Pecenegii la rândul lor, asemenea populaţiilor nomade, practicau şamanismul, fiind destul de reticenţi faţă de creştinism . Credinţele acestor populaţii nu aveau o manifestare ctitoricească. Nu ştim de temple sau alte obiecte de cult. De altminteri, unul din motivele pentru care cneazul Vladimir a pledat pentru trecerea la creştinism a fost admiraţia faţă de bisericile şi slujbele din capitala Imperiului . Aşa cum împăratul Liciniu înainte de confruntarea cu Constantin s-a rugat zeilor într-o poiană plină cu statuile acestora , probabil că şi aceste populaţii, în principiu sărace, aveau locuri sfinte, fără a ridica monumente. Dacă ar fi ridicat cel puţin statui, acestea s-ar fi păstrat aşa cum s-au păstrat acele ,,Kamena baba” atribuite cumanilor.
Creştinismul are o manifestare concretă şi sistematică. Este vorba de o comunitate de populaţii diferite, aflate pe un spaţiu întins, cu nivele diferite de dezvoltare economico-socială dar care vorbesc acelaşi limbaj religios şi au aceeaşi credinţă. De aceea bagajul de semne şi simboluri care caracterizează creştinismul trebuie privit cu toată seriozitatea. Prezenţa unui semn creştin într-o comunitate din secolele analizate, dovedeşte existenţa acolo a unor creştini, chiar dacă izvoarele literare nu îi menţionează.
Descoperirile arheologice care dovedesc creştinismul sunt în primul rând basilicele din cetăţile bizantine din Dobrogea, după revenirea bizantină. Acestora li se adaugă o serie de obiecte mărunte: cruciuliţe pectorale simple, cruciuliţe relicvar, crucifix, medalioane cu reprezentări religioase, tipare pentru cruciuliţe. Pe lângă acestea se găsesc unele obiecte care pot avea o semnificaţie creştină cum sunt ouăle de lut ars şi turtiţele de lut care, descoperite într-o aşezare creştină, pot fi atribuite, cu oarecare rezerve, creştinismului.
Reprezentarea crucii pe diverse obiecte semnifică un creştinism popular şi manifest. Ne referim la inele de bronz decorate cu semnul crucii, la medalioanele de plumb cu cruce de Malta, la semnul crucii de pe obiecte casnice.
Cruciuliţe pectorale simple, multe din bronz (un material preferat în epocă) dar şi din fier, plumb, aramă, marmură sau piatră s-au descoperit la Capidava , Dinogeţia , Păcuiul lui Soare . Pe o parte din cruciuliţele relicvar descoperite la Capidava, Dinogeţia, Păcuiul lui Soare, Isaccea, Nufărul, Victoria, Beroe, în necropola de la Piatra Frecăţei se află reprezentări religioase, cum ar fi Iisus Cristos Răstignit, Maica Domnului Orantă, etc.Aceeaşi semnificaţie trebuie să fi avut şi medalioanele cu reprezentări religioase descoperite la Dinogeţia (unde este reprezentat se pare Sf. Arh. Mihail), Isaccea, unde este reprezentată Maica Domnului şi la Nufărul, unde pe o bucată de chihlimbar (3 x 2, 2 x 1 cm) este reprezentat cu toate detaliile un sfânt militar . In bordeiul nr. 175 de la Dinogeţia la gâtul unui copilaş de doi ani se afla o cruciuliţă ceea ce înseamnă că nu erau purtate ca podoabe ci cu rol apotropaic.
Unele din exemplare destinate purtării fragmentelor de moaşte sfinte erau din aur, aşa cum dovedeşte exemplarul de la Dinogeţia. O cruce encolpion descoperită la Silistra şi datată în a doua jumătate a secolului X, poartă pe avers imaginea Maicii Domnului Orantă şi pe revers numele proprietarului, Ana monahia . Această inscripţie relevă două observaţii. Una de ordin practic, anume că aceste obiecte puteau fi lucrate şi la comandă întărind astfel ipoteza existenţei atelierelor locale şi o a doua, de ordin spiritual, şi anume prezenţa unei monahii într-o zonă în care sunt menţionate aşezăminte monahale la Dumbrăveni , Basarabi , Niculiţel .
Existenţa unor aşezăminte monahale la periferia Imperiului Bizantin, în Dobrogea, o peninsulă înconjurată de ape, a influenţat şi populaţia din regiune. In secolele IX-X centrele monahale din Asia Mică fuseseră afectate puternic de arabi şi turci. Monahii care scapă se retrag pe continent, unde vor pune bazele centrului monahal de la muntele Athos.
Revenind la cele arătate mai sus, o parte din aceste piese erau produse local aşa cum arată tiparul pentru cruciuliţe descoperit la Dinogeţia, altele probabil erau aduse. Existenţa unei producţii locale dovedeşte însă şi o piaţă de desfacere favorabilă. Insă, aşa cum observăm, cruciuliţe simple sau relicvar s-au descoperit numai în spaţiul dobrogean şi foarte rar în restul Munteniei. Lipsa cruciuliţelor la nordul Dunării nu înseamnă şi absenţa creştinilor în regiune. O descoperire importantă, dar din păcate pierdută, a fost o cruciuliţă din metal în mormântul nr. 1 de la Obârşia-Olt . Aşa cum vom vedea, simbolul crucii apare la nordul Dunării în diferite combinaţii şi pe diferite obiecte.
Semnul crucii cu bare egale sau haste lăţite apare pe inelele din necropolele din Oltenia de la Izvoru şi Obârşia-Olt şi pe medalioanele de plumb cu cruce de Malta de la Dridu şi Păcuiul lui Soare .
Ouăle de lut ars descoperite la Dinogeţia şi în necropola de la Isaccea sunt legate de creştinism. O dovedeşte un alt exemplar, un ou de cretă încondeiat descoperit în bisericuţele de la Basarabi . Insă un exemplar a apărut şi la nord de Dunăre la Brăila în vatra oraşului .
Semnul crucii apare însă şi pe banale greutăţi de lut, utilizate probabil la războiul de ţesut, aşa cum dovedesc piesele descoperite la Căscioarele-Şuviţa-Hotarului şi Vlădeni-Popina Blagodeasca .
Prezenţa necreştinilor la nordul Dunării Mijlocii este atestată de mărturiile literare de care am vorbit mai sus, dar acestea nu fac referire şi la situaţia de la nordul Dunării Inferioare. Mărturii concrete asupra prezenţei sau absenţei lor nu credem că există. Insă, au fost formulate o serie de ipoteze pe baza ritului funerar. Atribuirea necropolelor de inhumaţie şi de incineraţie doar pe baza ritului funerar unele creştinilor şi altele necreştinilor, este însă prea simplistă. Despre acest aspect, al interpretării oarecum unilaterale s-a vorbit şi în alte lucrări. Domnul Ştefan Olteanu a arătat că situaţia coexistenţei elementelor creştine cu cele necreştine este întâlnită pe un spaţiul larg, inclusiv în Europa Occidentală .In teorie creştinismul respinge incineraţia, dar istoria ne arată că în practică situaţia este uneori alta. Aşa se face că într-o urnă de incineraţie din necropola de la Preslav a fost descoperită o cruce encolpion .
Necropolele de inhumaţie pot fi atribuite cu siguranţă creştinilor atunci când în cadrul inventarului lor apar simboluri creştine, în morminte defuncţii se află cu capul la vest şi picioarele la răsărit, când aşezările din apropierea acestora, contemporane cu necropola, aparţin unei populaţii sedentare şi care, de asemenea, au în inventar obiecte creştine.
Necropolele de incineraţie pot fi atribuite slavilor doar în contextul istoric concret al prezenţei lor în zonă. Slavii necreştini menţionaţi de Constantin Porfirogentul la mijlocul secolului X trăiau la Dunărea mijlocie . Nimeni nu pomeneşte extinderea acestora şi la Dunărea de Jos şi în Dobrogea . Existenţa unor enclave slave în secolele anterioare, în secolul VI şi la începutul secolului VII, nu implică existenţa lor pe acelaşi teritoriu două secole mai târziu, având în vedere deplasările de populaţie care au avut loc. Un aspect uitat este acela ca în necropolele slave mormintele sunt duble în marea lor majoritate iar în necropolele de care noi am discutat mormintele sunt simple.

Bibliografie:Emilia Corbu, Sudul Romaniei in Evul Mediu Timpuriu (sec. VIII-XI). Repere Arheologice, Ed. Istros, Braila, 2006, p. 113-116