Mă aşteptam ca în cartea de memorii din prizonierat a părintelui Dimitrie Bejan, preot militar în cel de la II-lea război mondial să găsesc o mărturie duhovnicească despre ce s-a întâmplat cu armata română ajunsă în prizonierat după dezastrul de la Stalingrad. Am găsit însă o mărturie istorică de primă mână lăsată de un istoric. Părintele absolvise Facultatea de Istorie înaintea Teologiei şi fusese student al lui N. Iorga. Este o carte document. Nimic nu este uitat. Stilul este narativ. Se creează imagini sugestive, peisaje limpezi. Sunt relatate întâmplări definitorii.

Rusia sovietică reiese în toată monstruozitatea sa. Oranki, ctitorie ţaristă, cea mai mare mănăstire din Rusia, mutilată, distrusă, profanată, transformată în lagăr de prizonieri. Sate răzleţe, fantomatice. Oameni muritori de foame. Femei înhămate la jug la arat pentru colhoz în timp ce două tractoare zac ruginite în ploaie şi zăpadă, fără adăpost. Dezordine, mizerie, lehamite. Un întreg popor înrobit.

Pe de altă parte, armata română prizonieră. Condiţii inumane de trai, înfometare, muncă istovitoare. Iarnă siberiană. Morţii aşezaţi în grămezi până la primăvară, când se dezgheaţă pământul. Crucea Roşie internaţională invizibilă.

Drumul de întoarcere acasă, un calvar. Pentru soldaţi a durat doi ani şi jumătate, pentru ofiţeri doar şase luni. Erau opriţi în diverse locuri şi puşi la muncă. Ofiţerii români măturau străzile Moscovei. Practic prizonieratul a fost continuat prin minciuna că nu au trenuri spre România. Acelaşi drum, de pe Volga la Bucureşti l-am străbătut anul trecut în trei zile şi trei nopţi, tot cu trenul. Dar mă întreb, de ce România din 1945, nu a trimis un tren pentru preluarea prizonierilor români?

O carte care ridică multe întrebări, cel puţin pentru istoricii militari. Cum a fost posibil un asemenea dezastru? Poate că a fost prima ieşire a armatei române prea mult spre răsărit. A fost prima confruntare directă cu ruşii la ei acasă. Pare paradoxal dar românii, de-a lungul istoriei, nu s-au aventurat niciodată în confruntări militare cu ruşii. De ce credeţi?

Acum e clar pentru toată lumea că strategia militară germană de a duce un război pe uscat cu ruşii la ei acasă a fost o greşeală imensă. Doar cine nu cunoaşte Rusia poate face o asemenea prostie. Şi nu doar ,,generalul iarnă,, trebuia luat în serios ci şi imensităţile stepei ruseşti, caracterul aspru al locurilor, nenorocita de ideologie comunistă, caracterul rusesc, amprenta asiatică şi multe, multe altele.