DOBROGEA CRESTINA, DOBROGEA MARTIRA (VII)

CAPIDAVA

Urcând de la Păcuiul lui Soare pe Dunăre ajungi la Capidava, unul dintre cele mai cunoscute şantiere arheologice din România, dat fiind statutul consacrat de şantier-şcoală. Port şi acum amintiri de neşters din cei trei ani de practică pe care i-am desfăşurat acolo sub îndrumarea doamnei Zaharia Covacef (căreia îi voi purta un respect profund toată viaţa) şi a profesorului Radu Florescu.
Mi-ar fi plăcut să vorbesc despre biserica cetăţii bizantine, dar aceasta nu a fost încă descoperită. Cu siguranţă a existat. O aşezare urbană întărită în care au fost cercetate peste 250 de locuinţe de-a lungul a patru faze de evoluţie a avut indiscutabil şi o biserică. Oricum cercetările din aşezarea medieval-timpurie sunt departe de a fi finalizate deşi primul volum al monografiei Capidava este dedicat acesteia.
Se cunosc însă mult mai multe despre bazilica din secolele IV-VI şi mulţumită lui Ionuţ Opriş cetatea are unul dintre cele mai complete site-uri de prezentare, pe care vă invit să îl mai deschideţi din când în când.


Opait cu toarta in forma de cruce greceasca descoperit in sectorul III al cetatii de la Capidava (sec. VI d.Hr.). Vezi Ioan I.C. OPRIS, Ceramica romana tarzie si paleobizantina de la Capidava in contextul descoperirilor de la Dunarea de Jos (sec. IV-VI p. Chr.), Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2003, cat.nr. 377.


Ploscuta de pelerin (ampulla) decorata cu o cruce greceasca, cu bratele egale si extremitatile acestora bicuspide (de la lat. cuspis – coada). Mai mici decat precedentele (piesa de la Capidava masoara i. 4,8; l. 3,3; g. 2,5 cm), asemenea piese erau aduse din cele mai importante sanctuare de pelerinaj din Asia Mica si contineau, dupa toate probabilitatile, ulei sfintit (mir). Cu ajutorul unui snur petrecut, aceste eulogii protectoare si aducatoare de noroc (porte-bonheur) puteau fi purtate la gat. Vezi Ioan I.C. OPRIS, 2003, cat.nr. 391.

Capidava crestina in sec. IV-VI p.Chr.

In prima jumatate a secolului al VI-lea d.Hr., numele Capidavei se regaseste in Ghidul de calatorie (Synecdemos) al lui Hierocles (637, 10), lucrare in care cetatea apare mentionata intre cele 15 orase (gr. póleis) ale provinciei.
Desi facand referinta la epoca romano-bizantina, cand a fost si redactat, Synecdemos-ul lui Hierocles este intaia sursa care afirma explicit statutul urban al Capidavei, pana in moment lipsind orice informatie literara sau epigrafica pentru accederea Capidavei la statutul municipal in epoca Principatului.
Mai mult, aici functiona in acea vreme si unul dintre cele tot atatea centre episcopale ale Scythiei, despre a carui existenta aflam gratie informatiei cuprinse intr-un text ulterior (redactat in sec. VIII-IX d.Hr.) – Notitiae Episcopatuum. Existenta unui episcopat in secolul al VI-lea d.Hr. la Capidava va fi contribuit, daca tinem seama de pozitia si rolul Capidavei in zona, la propagarea crestinismului atat in propriul territorium, dar si dincolo de limesul dunarean, in barbaricum.
In cursul sapaturilor arheologice din ultimele decenii, la Capidava au fost descoperite numeroase artefacte cu caracter crestin, intre care se disting mai ales piese din lut ars utilizate in scop liturgic sau decorate cu simboluri crestine, foarte indragite in epoca: un thuribulum (rom. cadelnita), ampullae sau eulogiae (mici recipiente din lut, in care pelerinii aduceau apa sfintita sau mir, la intoarcerea de la cele mai renumite sanctuare crestine ale vremii, cum este sanctuarul Sfantului Mina, de la Karm-Abu-Mina, in Egipt, ori Biserica Sf. Ioan de la Efes). Acestora li se adauga numeroase amfore, platouri si castroane importate din Asia Mica sau din Africa, decorate cu inscriptii si simboluri crestine.
Fotografie din timpul sapaturilor in interiorul bazilicii (vezi catalogul lui Ion Miclea, Dobrogea, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1978).

Bazilica din coltul de N al cetatii de la Capidava.

Pana in prezent, la Capidava au putut fi identificate ruinele unei unice bazilici, in coltul de nord al cetatii . Edificiul reprezinta cel mai semnificativ monument pentru viata religioasa a cetatii din cursul primelor secole ale Imperiului crestin (sec. IV-VI d.Hr.). Vazuta din punct de vedere al caracteristicilor sale planimetrice, bazilica apartine in mod clar primei jumatati a secolului al VI-lea d.Hr., marturisind influente ale arhitecturii religioase din spatiul syro-palestinian.
Bazilica a fost amplasata in coltul de N al cetatii, cel mai inalt si totodata cel mai vizibil punct din intreaga cetate. Ea suprapune un edificiu bazilical mai vechi si de mai mici dimensiuni, construit spre sfarsitul secolului al IV-lea. Din ultimul s-au mai pastrat doar urme ale absidei demantelate si distruse de lucrarile de amenajare pentru bazilica din secolul al VI-lea, precum si urme din fundatia zidului sau perimetral de vest.

Mononavata si dotata cu absida semicirculara, constructia din prima jumatate a secolului al VI-lea nu pare sa fi dispus de narthex si nici de atrium, dupa cum nu prezinta vestigii ale vreunei compartimentari interioare in naos. Bazilica a fost orientata ENE (est de iarna?), axa edificiului intersectand diagonal curtina de NV a cetatii.
Intregul edificiu a fost construit dintr-un material de buna calitate, cu blocuri fasonate din calcar, legate cu mortar alb. Grosimea zidurilor perimetrale masoara 1-1.10 m (pe latura de S, respectiv 1.10 m pe laturile de N si V). Latimea edificiului este de 8.40 m (masurata la exterior), iar lungimea sa (masurata pe axul orientat ENE) este de 18.20 m. Naosul, de forma dreptunghiulara, era compus la randul sau dintr-o unica nava, lunga de 12.20 m (masurata intre fata interioara a zidului de V si pana la intersectia cu decrosurile absidei). Absida altarului, spatiul sacru al bazilicii, are latimea la exterior aproape egala cu cea a naosului. Zidurile sale sunt insa cu 0,30 m mai groase decat cele ale ultimului (1.30 m).
Catre NNV, in apropiere de rezalitul absidei, i-a fost adosata alta mica constructie (o anexa absidata lipita de curtina), din care se remarca micul zid usor arcuit de ENE, prezentand spre interior o nisa-absidiola amenajata in grosimea zidului. Aceasta incapere-anexa din stanga altarului ar putea constitui una dintre cele doua anexe specifice liturghiei in Orient (diaconicon si prothesis), fie ar putea -eventual – trimite spre existenta si utilizarea unui baptisterium.
Pentru existenta unui baptisteriu la Capidava pledeaza si recenta descoperire, in apropierea bazilicii, a unui fragment dintr-un mare vas din marmura (cu deschiderea gurii de cca 0.90 m si peretii coborand aproape vertical), ale carui pseudo-anse erau decorate cu motivul crucii cu brate latite si extremitati bicuspide (lat. cuspis, coada) . Si daca piesa citata pare, intr-adevar, sa fi servit drept cuva baptismala, in actualul stadiu al cercetarilor nu se poate preciza locul amplasarii sale initiale.

Cripta cu moaste a bazilicii.

In cursul campaniei arheologice din anul 1976, conduse de catre dr. Alexandru Simion Stefan , a fost identificata si degajata complet o “cripta” (lat. loculus, gr. enkainion) miniaturala in zona centrala a absidei, sub pavaj, amenajata din tegulae. Ea reproducea la scara redusa planul bazilicii si in mod sigur adapostea moastele unui martir, conform obiceiului raspandit in epoca. Aflata sub nivelul de calcare din interiorul bisericii paleobizantine, cripta e plasata la intersectia axului lung al edificiului cu linia decrosurilor absidei si e prevazuta cu un spatiu de acces in fata, lung de 45 cm, larg de 36 cm si adanc de 46 cm. Peretele de vest al acestui acces, constituit din fata verticala a laturii scurte a unei mari lespezi asezate in axul bazilicii, prezenta o treapta de piatra. Peretii laterali au fost insa construiti din zid de caramida.
Cripta propriu-zisa se prezinta sub forma unei nise, cu o polita acoperita de o bolta in sfert de sfera (adancime maxima 30 cm, inaltime maxima 30 cm), al carei volum a fost menajat intr-un bloc de zidarie de caramida, care face corp comun cu peretii spatiului de acces. Deschiderea criptei era sigilata in timpul functionarii bazilicii printr-o caramida de mari dimensiuni (35 x 45 x 4 cm), prinsa cu mortar de peretii laterali si de podea, intregul spatiul cu treapta fiind umplut cu un lut pur, in care nu s-a gasit nimic. Cripta a fost deschisa inca din antichitate, probabil in momentul dezafectarii bazilicii, prin practicarea unei deschideri in zona cheii de bolta. Pe acolo au fost scoase apoi obiectele sacre depuse, fara a fi deci necesara golirea spatiului de acces si demontarea caramizii sigilate cu mortar. La momentul descoperirii sale de catre Alexandru Simion Stefan, interiorul criptei continea exclusiv pamant de umplutura.

Incetarea functionarii bazilicii paleocrestine de la Capidava.

Pana nu de mult se credea ca incetarea functionarii bazilicii s-ar fi legat de o distrugere severa a cetatii, ocazionata de marea invazie kutrigura din anul 559 d.Hr. Studiul numismatic al putinelor monede descoperite in bazilica in campania 1970, a evidentiat, pe nivelul de calcare antic, alaturi de trei monede ale imparatilor Anastasius (491-518) si Iustin I (518-527) (datate intre anii 512-517; 518-522, 522-527), si un hemifollis emis in 570/571 (?), in vremea domniei lui Iustin al II-lea (565-578 d.Hr.) . Ultima moneda ofera si temeiul stiintific pentru a prelungi cronologia bazilicii de la Capidava cu inca aproape doua decenii, pana in ultimul sfert al veacului al VI-lea p.Chr. Conform acestor noi informatii, bazilica va fi functionat (cel putin) pana in momentul in care cetatea este in intregime afectata de un atac barbar, poate in jurul anilor 576-578 d.Hr., cand se cunosc marile atacuri ale slavilor in provinciile Scythia, Moesia Secunda si Dacia Ripensis.
In interiorul spatiului bazilical au fost sapate cinci bordeie medio-bizantine (nr. 1, 12, 14-15, 162), datand din secolele IX-XI d.Hr. Situatia arheologica respectiva ceea ce inseamna ca in acea vreme vechiul edificiu de cult isi pierduse semnificatia initiala de spatiu sacru, fiind de multa vreme naruit atunci cand taranii-graniceri bizantini (stratiotai) reiau locuirea in cetate. Pana in prezent nu fost descoperite urmele bisericii care va fi functionat in asezarea de bordeie din ultimele faze de locuire ale cetatii. Aceasta ar putea fi totusi identificata in cursul sapaturilor viitoare, dar intr-o dispunere diferita, eventual in zona centrala a asezarii (intr-o pozitie asemanatoare bisericutei din sec. XI-XII d.Hr. descoperite la Dinogetia ?).
Scris de Ionut Opris in www.capidava.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>