DOBROGEA CRESTINA, DOBROGEA MARTIRA (II)





In timp ce Ministerul Turismului aruncă banii pe spectacole, publicitate şi plimbări cu căruţa, zeci de situri arheologice de o importanţă culturală covârşitoare, zac ştiute doar de specialişti, uneori chiar şi fără drumuri de acces corespunzătoare. Arheologii şi-au făcut datoria. Le-au descoperit, scos la lumină, cercetat, introdus în circuit ştiinţific naţional şi internaţional. Este rândul specialiştilor în turism să le pună în circuit turistic. Dar cine să o facă? De promovarea culturală se ocupă atât cît pot, tot arheologii. Este şi cazul cetăţii Argamum (com. Jurilovca, Tulcea) de al cărui site se ocupă dr. Mihaela Mănucu Adameşteanu, responsabilul ştiinţific al şantierului, unde arheologii de la ICEM Tulcea conduşi de neobositul dr.Florin Topoleanu au cercetat, de-a lungul a 40 de ani, una dintre cele mai longevive cetăţi aflate cândva la Marea Neagră. Aproape trei mii de ani de vietuire, vestigii din mai multe epoci istorice şi culturi arheologice importante (greaca-arhaica, elenistica, romana, romano-bizantina), zeci de studii de specialitate cu privire la ceea ce a fost acolo.
Ne oprim doar la cele patru basilici romano-bizantine, mari , frumoase, păstrate până la nivel de elevaţie. Ridicate din calcar dobrogean, aflate undeva sus pe promontoriu, pe buza abruptă a terasei care coboară direct în lacul mai albastru ca un cer, trebuie să fi fost la vremea lor, impresionante. Biserici vechi de 1500 de ani. Un loc în care şi azi te poţi reculege.

Dam cuvantul doamnei dr. Mihaela Manucu-Adamesteanu
,,Începând din secolul V p. multe dintre produsele ceramice poartã însemne crestine, indiferent de categoria cãreia îi aparţin (amfore, veselã de masã, opaiţe) sau de locul de producţie. Împreunã cu prezenţa celor patru bazilici descoperite în perimetrul argamens (la care ar trebui adãugatã cel puţin încã una, a cãrei existenţã pe insula Bisericuţa a fost documentatã prin cercetãrile din prima jumãtate a secolului XX), simbolurile crestine de pe ceramicã – precum si de pe alte obiecte – confirmã atât locul crestinismului în viaţa locuitorilor de la Argamum, cât si rolul acestui centru de pe limes în viaţa religioasã a Scythiei Minor.

Cã ne aflãm în fata unei puternice comunitãti crestine rezultã si din observarea ritului si ritualului funerar ce caracterizeazã înmormântãrile din necropola romanã târzie, ale cãrei morminte plane suprapun locuirea romanã timpurie de la vest de cetate. În cadrul acesteia se constatã practicarea înhumatiei în gropi simple sau cu nisã, închise cu dale de calcar neregulate. Cu rare exceptii, inventarul mormintelor se reduce la accesorii vestimentare sau de podoabã din materiale comune (fier, bronz, sticlã). Unele dintre obiectele gãsite în morminte prezintã embleme crestine; altele, prin morfologie si tipologie, indicã prezenta stabilã a unei populatii alogene, probabil goti, în prima jumãtate a secolului V p.

Locuirea stabilã a amplasamentului de la Capul Dolojman se încheie definitiv în cursul primei jumãtãti a secolului VII p., în împrejurãri deocamdatã greu precizat dar care, cu sigurantã, nu pot fi strãine de repetatele atacuri avaro-slave asupra limes-ului dunãrean înregistrate în cursul celei de-a doua jumãtãti a secolului VI si în primele decenii ale secolului VII p. Ultimele monede descoperite la Argamum (datând din anii 613 / 614 p.) sunt emisiuni ale împãratului Heraclius, a cãrui domnie a ocupat intervalul dintre anii 610 – 641 p. Monedele descoperite la Argamum nu provin de pe un nivel de distrugere, asa cã se poate bãnui cã viata asezãrii a continuat în forme urbane (marcate arheologic prin identificarea câtorva ziduri si a traseelor unor strãzi în aproape toate sectoarele cercetate) si în perioada imediat urmãtoare, stingându-se treptat, ca urmare a nesigurantei crescânde si a dezordinii create pe teritoriul fostei provincii Scythia Minor de incapacitatea Imperiului de a se opune instalãrii în masã a slavilor în dreapta Dunãrii. De altfel situatia înregistratã la Argamum nu este singularã, continuarea locuirii dupã atacurile de la începutul secolului VII p. (614 – 615) fiind constatatã arheologic si în alte centre de pe litoral (Histria, Tomis) unde existã indicii de vietuire pânã cãtre sfârsitul secolului VII p.,,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *