(foto: Emilia Corbu)

Merg cu placere la Preslav (reg. Schumen, Bulgaria) de cate ori am ocazia. In urma cu 1000 de ani, orasul era o copie mai mica a Constantinopolului. Avea ziduri de incinta impresionante, palate, biserici, o catedrala monumentala, fantani arteziene, bai. Orasul este, indirect, si un episod din crestinarea bulgarilor, pe care l-am mai evocat si cu alta ocazie. Este, in acelasi timp, o dovada a cat de greu se crestineaza un popor. Comunistii ne-au dovedit, din pacate, ca truda a zeci de generatii poate fi risipita doar zdrobind una si rupand lantul.
La sosirea lor în peninsula balcanica, pe la anul 684, bulgarii vechi erau pagâni, nu pentru ca nu ar fi auzit de crestinism, doar bizantinii aveau misiuni în toata Asia si fiii hanilor bulgari îsi desavârseau pregatirea la Constantinopol, ci pentru ca asta era alegerea lor. Istoria lor, de la statutul de clienti sau federati ai Imperiului Bizantin, pâna la acela de tarat, este destul de lunga si presarata cu multe campanii militare atât spre Avaria, cât si spre teritoriile bizantine de la sud de Balcani. S-ar putea spune ca pâna în momentul crestinarii lor, bulgarilor le mergea bine si Tarul Boris a mostenit un tarat mare si o pozitie puternica. De aceea, nu cred ca se poate spune ca decizia crestinarii a fost una politica. Mai degraba, Boris a fost uimit de civilizatia bizantina si de cultura – pe care a legat-o, poate, de crestinism. S-a documentat foarte bine cu privire la noua învatatura atât la bizantini, dar si la latini, dat fiind ca Taratul Bulgar se învecina cu francii pe Dunarea Mijlocie si avea cu ei alianta militara. Boris voia o Biserica autonoma si un patriarh pentru bulgari, ceea ce în acel timp era imposibil, principiul pentarhiei fiind respectat cu strictete. Poate de aceea chiar si dupa ce primise Botezul de la un episcop bizantin, Boris continua corespondenta cu Papa de la Roma, pe care îl întreba de la chestiuni teologice si de organizare bisericeasca, pâna la cele de vestimentatie. Chiar daca întrebarile lui pareau banale, nu trebuie sa uitam ca în vremea aceea formalismul era în floare. De pilda, latinii se împiedicau de tot felul de amanunte. Mai târziu, erau ofensati ca barbatii cumani, chiar si dupa crestinare, continuau sa poarte parul lung împletit în cozi. De aceea, credem noi ca optiunea lui Boris pentru crestinismul rasaritean a fost în deplina cunostinta de cauza si nu influentata de prezenta flotei bizantine, asa cum uneori se sugereaza, iar calugarii greci din Bulgaria s-au bucurat de toata consideratia Tarului.
Botezul bulgarilor a fost spectaculos. Boris a avut ca nas de botez pe împaratul Mihail al III-lea, caruia îi va purta numele. Mai multe familii aristocratice i-au urmat exemplul. Dar nu toate. La putina vreme, clanurile bulgare vechi s-au rasculat împotriva noi religii. Prestigiul lor în societatea bulgara era mare. Doar ei facusera un stat mare si puternic. Poate de aceea reactia lui Boris a fost atât de violenta. Rascoala este înfrînta în sânge. Pedeapsa aplicata rasculatilor este crunta. Au fost decapitate 22 de capetenii aristocratice bulgare cu tot cu copii lor.
Cât timp s-a aflat pe tronul tarii, Boris a luat toate masurile pentru consolidarea noii religii, prin construirea de manastiri si prin cresterea numarului de preoti bulgari, dar si prin acceptarea misionarismului în limba slavona. Si azi se pastreaza ruinele catedralei din Pliska – mai mare decât orice catedrala contemporana din România. Ca dovada a bunei sale credinte, spre batrânete s-a retras la una din manastirile ctitorite, pentru a-si petrece restul vietii în rugaciune. De la Botez trecusera aproape 40 de ani si totul parea sa fi intrat într-un fagas firesc. Însa, zeii nu mor, sunt doar uitati sau ignorati si cine crede ca un popor poate fi crestinat pe linie de stat se înseala. Fiul sau Vladimir readuce pagânismul reînviat de aceeasi aristocratie conservatoare bulgara. Situatia este atât de dramatica încât Boris leapada haina monahala si apare în capitala Pliska, devenita cuibul pagânismului. Reface rândurile crestinismului si Boris se ridica înca o data împotriva propriului popor. Pedeapsa este pe masura. Tarul Vladimir este orbit si prin acest handicap nu va mai putea urca niciodata pe tronul tarilor la care avea dreptul prin nastere. Capitala e mutata de la Pliska la Preslav.
Intreb care tata isi mai pedepseste azi copilul pentru abateri de la credinta? Nu vorbesc de pedeapsa extrema aplicata lui Vladimir, care era si om de stat, ci de inima lui Boris care a zis ca mai bine este fiului sau sa intre in Imparatia Cerurilor orb, decat sa ajunga in iad, intreg.