IARNĂ ÎN BĂRĂGAN


In iarna copilăriei mele stăteam zile întregi în casă lângă cuptor, mâncam mere coapte, nuci sau dovleac copt şi citeam. Mai târziu am înţeles de ce nu aveam voie să ies afară. Mă lua vântul. Aşa fac şi acum, doar seara. Ziua, cultura contemporană mă trimite la muncă. Dau slavă Domnului că dimineaţa vântul mă împinge din spate.
Imi plac iernile din Bărăgan. Sunt aspre şi geroase. La -20 de grade simţi cum ţi se taie faţa şi ajungi să-ţi doreşti căldurile de + 42 grade rămase doar cu câteva luni în urmă.
Azi au fost doar -7 grade de dimineaţă şi viforul s-a liniştit. Din păcate, vântul puternic a devenit o problemă serioasă de când comuniştii, fără a ţine seama de specificul locului, au sistematizat prosteşte toate satele şi târgurile. Din vechime până prin anii 1950, aşezările aveau străzi înguste şi şerpuite care rupeau puterea crivăţului în iarnă şi a furtunilor de vară. Aşezarea se arăta ca un cuib întărit de dispunerea oarecum neglijentă a locuinţelor. Pe vremea parintilor mei, zapezile erau asa de mari, incat se sapau tunele pe sub zapada.
Dar de când străzile au fost tăiate drept şi lărgite nejustificat de mult a devenit o adevărată aventură să te deplasezi pe viscol. Practic, ajungi purtat de vânt şi dacă nu te ţii zdravăn de garduri, rişti să fii aruncat în şosea. Iar drumurile din câmp, care în mod normal ar trebui protejate de parapeţi, ajung impracticabile.
Şi ca să fie o iarnă romantică, cad şi reţelele de electricitate, îngheaţă sau se întrerupe apa. Aşa că stai la lumânare şi scoţi apă din fântână, cum am făcut acum două seri. Slavă Domnului că am fântână! Stai lângă soba care duduie şi mai nou, vorbeşti la telefon.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *