COPIII NĂSCUŢI ÎN LANŢURI-un posibil raspuns al parintelui Arsenie Boca la educatia sexuala in scoli

COPIII NĂSCUŢI ÎN LANŢURI

Presupunem că un copilandru, la primele anunţări ale instinctului, cade în viciul onaniei. Nu-l află părinţii, face excese, e din ce în ce mai retras, mai tăcut, mai obosit, nu mai învaţă la şcoală; memoria – scoarţa cerebrală a minţii – e atinsă; nu mai e agerită de hormonii ce izvorau din sectorul respectiv, încleştat de viciu. Cu alte cuvinte, mintea se tâmpeşte şi încă repede. Creşterea corpului încetinită, cearcănele vinete pe lângă ochi îl dau de gol – pentru cine ştie să vadă. Imaginaţia nu mai e vioaie, nu-i mai place joaca, parcă e bătrân, serios, şi, mâinile – cu care a greşit – îi tremură. Iarăşi dovadă că nervii sunt într-o primejdie.
Dacă n-are norocul să dea de un sfat, sau măcar de o carte, sporind cu vârsta, sporesc şi urmările viciului, după cum urmează.
Pomeneam că glandele genezice au o dublă funcţiune: una endocrină, vărsând hormonii în sânge, şi alta externă, formând celule genezice. De îndată ce viciul sau desfrânarea de orice fel, şi la orice vârstă – cazul e acelaşi – încleştează pe om, atunci ţesuturile glandelor, masculine sau feminine, sunt peste măsură de mult solicitate şi silite să furnizeze material extern şi, prin urmare, nu mai pot secreta şi hormonii trebuitori în sânge. Se întâmplă adică un dezechilibru în mediul endocrin. Acest dezechilibru se răsfrânge asupra sistemului nervos, în felul că celulele nervoase, nemaiavând agenţii stimulatori cuveniţi, degenerează, mai întâi funcţional, şi insul respectiv începe să fie un fleşcăit; iar dacă desfrânarea continuă, celula nervoasă moare. Desfrânarea omoară milioane de celule nervoase.
Mai trebuie ştiut şi aceasta că toate ţesuturile se refac, afară de celula nervoasă. Omorâtă odată, nu mai învie niciodată.
Presupunem că tânărul-bătrân vrea să fie şi el în rând cu lumea, vrea să se însoare. Nu izbuteşte. Nici pe el nu-1 prea atrage femeia, şi nici fetele nu se simt atrase spre el. Ce e la mijloc ? Viciile instinctului i-au stins vioiciunea, i-au şters farmecul, l-au fleşcăit cu totul, nu mai aprinde dragoste, ci milă. De milă ca de silă nu faci casă.
Doctorii sfătuiesc: femeile sau căsătoria. Fireşte, un viciu nu va ieşi cu alt viciu, – chestiunea rămâne mereu într-un cerc vicios. Dar căsătoria, chiar dacă se face, poartă ponoasele trecutului şi mustrările viitorului.
Astfel bărbatului, de pe urma viciilor de tot felul şi de pe urma dezechilibrării funcţionale totale sau locale a sistemului său nervos, i se întâmplă că pierde frâna nervoasă a ritmului său funcţional şi nu se va potrivi poate niciodată cu ritmul femeii sale – neostenită în astfel de vicii. Osteneala şi scârba ei abia acum începe, căci mereu va rămâne nemulţumită, ceea ce îi va pricinui nevroze, dureri regionale şi gânduri de căutare în altă parte. Nu e ea de vină că-1 va părăsi, ci trecutul bărbatului se răzbună. Bărbatul, aşa cum l-au desfrânat viciile, nu mai corespunde instinctului maternităţii femeii sale, şi aşa trebuie să-şi tragă plata: rămâne fără urmaşi sau şi fără soţie.
Dar să presupunem că, totuşi-totuşi, i se va nimeri ca să aibă şi urmaşi. Aceştia vor purta următoarele poveri părinteşti: o sănătate şubredă, un chip îmbătrânit, diferite neputinţe fără leac, iar de scapă cu zile vor fi nişte chinuiţi ai soartei şi slabi de minte.

Bibliografie> Arsenie Boca, Cararea Imparatiei,cap. Ereditate si spirit, p.247, Deva, 2006.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *