Mai e puţin şi se sfârşeşte şi această campanie electorală cu aşa zisele ei surprize. Care surprize! Că s-a unit dreapta cu stânga? Dar, dragii mei, România este, de 70 de ani, ciungă. Are doar o stângă, atât! Şi două măşti. Le schimbă în funcţie de jocul politic. Voi, nu aţi înţeles nici acum? Dacă tai unui om o mână, alta numai creşte. Dacă tai unei societăţi un braţ, va mai creşte unul, dar în generaţiile următoare. Poate, cei care au acum 20 de ani să formeze o dreaptă acestei ţări. Un om de dreapta trebuie născut de dreapta, crescut de dreapta, hrănit cu ideile dreptei. Doar oamenii care au săpate principiile în carnea inimii vor învinge. Aşa cum şi stânga actuală este născută, crescută, educată a fi de stânga. De aceea o dau în bară când simulează politica de dreapta. De aceea, vremea asta e de luptă, acum se croieşte o altă societate. Vedem cum oamenii de afaceri aleargă, negociază, se zbat să îşi impună oamenii care le-ar apăra interesele. Partidele fac cale bătută de la unele la altele să îşi apere fiefurile.

Numai ortodocşii au stat, la fel ca pe vremea turcilor care le interzisese să mai facă misionarism, chitiţi în spatele zidurilor sau cuminţi pe bloguleţe şi au teologhisit. Puţini au dovedit că trăiesc în lume. Majoritatea se vor în sfere înalte. Teologhisesc, cică! La radio Trinitas, nici o veste electorală, a doua zi după alegeri, la ora 16. Trăiesc în altă cetate. Care? Şi mai trag după ei şi tot poporul. Unde?
Fireşte că se pot găsi scuze. In cei 70 de ani scurşi între războiul de independenţă din 1877, când am scăpat de turci, şi 1947 când am intrat în comunism, Biserica ortodoxă nici nu a avut vreme să se dezmeticească, dar niciodată nu e timpul trecut.
Fireşte că implicarea în campanie electorală la genul ,,să-l susţinem pe X sau Y,, nu e de dorit, dar era de aşteptat ca, creştinii să voteze acel candidat care, le garanta oarecum, păstrarea unui climat social necesar păstrării culturii şi tradiţiei ortodoxe. Prezenţa homosexualilor pe străzi, noile programe educative, scoaterea icoanelor din şcoli, promovarea la vârf a unei culturi ateiste, actele care includ date biometrice stocate RFID, vaccinările obligatorii pentru boli noi şi necunoscute, sunt semnale clare că societatea se îndreaptă spre un ateism la fel de periculos ca şi cel comunist care a reuşit performanţa decreştinării pentru aproape două generaţii.
Chiar dacă nu fac politică, ortodocşii, ca nişte creştini păstrători ai dreptei-credinţe, au obligaţia de a se interesa de treburile cetăţii, de a se implica în restaurarea omului, om care trăieşte însă în lume, legat cu mii de sfori de societate şi nu ca o măslină pe o crenguţă de copac. Sfinţii Părinţi din vechime erau atenţi la mersul societăţii. Sunt sute de exemple în acest sens. De la Sf. Ioan Gură de Aur care a preferat exilul decât să tacă în faţa abuzurilor împărătesei Eudoxia, până la sfinţii care au preferat să moară în închisorile comuniste decât să accepte regimul ateist, creştinii s-au dovedit a fi sarea pământului. Chiar şi Părinţii pustnici în momente grave lăsau pustia şi veneau în cetate. Nimic nu putem lucra fără Dumnezeu dar nici Dumnezeu nu poate lucra fără noi. Să nu fim ipocriţi şi să cerem lui Dumnezeu să ne rezolve lucruri pentru care noi personal nu mişcăm un deget.