BISERICI MARTIR

Ulita mare a satului Chioara si ruinele bisericii dinamitate in anii 80




BISERICI MARTIRI

Intre Tăndărei şi Giurgeni pe o cale de 20 km nu mai există nici un sat, deşi documentele medievale menţionau o zonă intens locuită. Trecând ieri pe acolo mi-am amintit de şapte din satele distruse de inundaţii în 1970. Cum a fost posibil ca o regiune locuită sute de ani să fie acoperită de apele Ialomiţei şi ale braţului Borcea într-o singură noapte? Părerea mea este că atunci s-au văzut rezultatele planului incompetent şi abuziv de îndiguire a zonelor inundabile ale Dunării, adică a Bălţilor Ialomiţei şi Brăilei la care s-au adăugat lucrările industriale de pe râul Ialomiţa. Toate au fost finalizate prin 1968. In 1970 s-a produs dezastrul. De atunci zona nu a mai fost inundată decât rar şi nesemnificativ. Dar, de teamă, deşi casele se aflau in picioare, satele au fost demolate în întregime cu buldozerele. Acum e câmp ras ca în palmă. Doar cimitirele cu cruci vechi de piatră mai amintesc de ele. Am intrat pe drumurile desfundate, ca să văd cimitirele din Brăiliţa şi Chioara. Pierdute în imensitatea câmpului, se încăpăţânau să rămână în picioare. Crucile mari, din calcar cochilifer dobrogean, unele de la începutul secolului al XIX-lea. Altele mai noi.

Lângă ele s-au aflat şi biserici. Trei dintre ele, cele din Chioara, Piua Petrii şi Sf. Vasile au fost dinamitate de comunisti prin anii 80, toate într-o singură zi, la ordinul dement al secretarului de partid pe judet. Fusese in vizita de lucru si il incomodase probabil demnitatea celor trei biserici care se vedeau de departe, pe intinsul campiei, in singuratatea si destinul lor tragic. Si acum oamenii isi amintesc cu groaza acea zi.

Biserica din Chioara era aproape nouă, avea doar 40 de ani şi o temelie solidă. In ciuda cantităţii mari de dinamită, au mai rămas fragmente din ea. Aflate pe fosta strada mare a satului, devenită acum o linie şerpuită pe câmp, ruinele bisericii din Chioara au rămas mărturie. De acolo până la Popina Blagodeasca unde lucrez eu sunt doar vreo doi kilometri. Dacă satul ar mai fi trăit mi-ar fi fost mult mai simplu. Nu aş mai fi străbătut zilnic 10 km de drumuri de tarla, pe diguri, canale şi gropi până la cel mai apropiat sat.

De ce au fost dinamitate bisericile? Pentru că pe lângă ele satul s-ar fi refăcut, aşa cum s-a întâmplat la Hagieni, unde acum e mănăstire.

Foto: Emilia Corbu

Ruinele bisericii Chioara dinamitate in anii 80 si cruci din cimitirele Brailita si Chioara

7 thoughts on “BISERICI MARTIR

  1. chiar ieri 17 aprilie 2010 i-am facut o mare surpriza tatalui meu care e nascut acum 76 ani in chioara mergind acolo a fost profund inpresionat de locurile unde sa nascut si crescut tot odata marcat de nedreptatile ce sau facut atunci multe amintiri am depanat dupa aceasta vizita

  2. Chioara,Bobu si Sf.Vasile erau pe malul drept al Ialomitei iar Brailita pe malul stang.Dupa cate-mi spuneau bunicii si parintii, aveau mai mult de 500 ani vechime.Oasele stramosilor nostri sunt inca sub crucile acestea,nu toate au fost stramutate in 4 zari.Atestarea faptului ca erau foarte populate din vechime aceste zone le vedeti si in revista Ialomitza(scanata pe internet).Eu am fost impartasit de cateva ori in biserica din Chioara poate unii dintre cei care au fost si botezati aici vor citi articolul acesta si vom incerca sa initiem ceva…(anonimul cine esti?)
    Mii de multumiri dnei.Emilia Corbu
    Stefan Toader

  3. Tatal meu a fost nascut in Chioara in 1932
    in 1979 sau 1980 am trecut pe acolo in drum spre mare Biserica era inca acolo, usile deschise. Familia tatalui meau sau mutat la Fetesti dupa inundatia mare care a distrus satul.

  4. o mare parte a celor ce traiesc in Vladeni sunt nascuti la Chioara .Si acum , cu gandul ei sunt tot ,,la noi , la Chioara…''

  5. Buna ziua,

    Doresc sa imi fac lucrarea de licenta pe zona Chioara si specific pe inundatii si delocalizare, mi-ar fi de mare ajutor orice sugestie pe care mi-o puteti oferi in demersul meu.

    Va multumesc anticipat,
    Daniela Dragomir
    daniela.drag@gmail.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.