Cam obosită, răcită, plictisită dar …fericită, am revenit! Slavă Domnului, şi această campanie a fost un succes. Am săpat puţin, doar 112 mp, dintr-o aşezare medieval-timpurie cu două faze, care se întinde pe aproape 10 ha, dar am aflat nu mai puţin de 12 (douăsprezece) complexe arheologice, mai precis, o locuinţă semiadâncită, un cuptor menajer cu două vetre, un segment de palisada, o locuinţă getică (distrusă de locuirea medieval-timpurie ), şase gropi de bucate imense (adevărate silozuri), două gropi menajere şi o … groapă de cult. In fiecare casetă deschisă se aflau între unul şi trei complexe din care unele se intersectau.

In condiţiile în care, în cadrul aşezărilor se află, cu siguranţă, şi multe pete albe, o astfel de densitate de descoperiri pe o suprafaţă atât de mică, e o performanta. Să pici pe astfel de suprafeţe dens utilizate, e un dar.

Ca să nu mai spun că fiecare complex în parte a fost săpat integral aşa că am toate datele stratigrafice, planimetrice, de sedimente şi inventar. Şi fiecare mi-a relevat câte ceva aparte, fie în privinţa etapelor de evoluţie ale aşezării şi a perioadelor de locuire, fie în detalii particulare de complex. Şi cercetările interdisciplinare au avut de câştigat. Cercetările de faună vor fi completate cu datele oferite de cele două schelete întregi descoperite, unul de vacă şi altul de cal.

Carpologilor le-am adus nu mai puţin de… doi saci de mei în stare relativ bună de conservare. Rămâne de văzut ce va rezista impactului cu aerul nostru. Dar descoperirea e epocală. Uneori analizele de floră pentru evul mediu timpuriu se fac d-abia pe amprente vegetale lăsate pe lutul din fragmentele de paiantă. Să vii cu …doi saci de mei de acum o mie de ani, şi de unde…de la nordul Dunării era până acum trei zile o fantasmagonie. Acum e o realitate!

Şi surprizele nu s-au încheiat. In ultimele trei zile de lucru (când crăpam de treabă, desenând câte patru ore pe zi), în ultima casetă, în ultima groapă (care după forma de clopot părea de bucate dar după sediment era total diferită) a apărut un …schelet uman. Ca să îl pot cerceta, au fost săpate trepte de acces, am demontat un martor de casetă, am secţionat groapa transversal pe latura nordică. Chiar şi aşa, spaţiul de lucru din groapă era destul de restrâns, chiar şi pentru mine care sunt subţire. Boltirea bruscă a pereţilor în partea inferioară crea aspectul unei hrube, dar şi pericolul unei surpări. In fine, bătaie de cap.

Acum, prezenţa scheletelor umane în aşezările culturii Dridu nu este o noutate. Cultura a dispărut odată cu apariţia violentă a triburilor pecenege. Insă, Arcibald (alt nume mai breaz nu i-am găsit) nu fusese abandonat aiurea. Era depus exact pe fundul gropii la -2, 30 m, pe burtă, cu capul în jos, o mână pe piept şi o alta pe bazin, cu gambele şi labele piciorelor puţin flectate spre vest, capul la nord. În creştetul capului, la locul de întâlnire al fontanelelor se afla o perforaţie ovală de 10 x 3 cm, semn al unui sfârşit violent, provocat probabil de un pumnal. Tot ce m-a incomodat au fost blugii mei strâmţi cu talie joasă (altceva nu mai găseşti pe piaţă, inadecvaţi de teren şi creaţi de un designer dobitoc !) şi un soi de viermi negri, fusiformi (de care n-am văzut în viaţa mea) prezenţi doar pe fundul gropii. Una peste alta, toate datele converg spre ipoteza unei gropi de cult cu sacrificiu uman. Fireşte că astfel de descoperiri te trimit spre momente de meditaţie. Orice s-ar spune, din groapa lui Arci, privind în sus spre cer, lumea se vedea…divină!

Ma asteapta acum vreo cinci saci de cioburi, cam 30 de desene si doua rapoarte de intocmit.

O seara buna!