POVESTE DESPRE VLAHI

POVESTE DESPRE VLAHI

,,Neamul vlahilor este cu totul necredincios şi spurcat,
neavând credinţa dreaptă nici faţă de Dumnezeu,
nici faţă de împărat, nici faţă de rudă sau de prieten,
ci umblă pe toţi să-i înşele şi minte straşnic şi fură mult” .

Grele şi nedrepte vorbe a aruncat Kekaumenos în vântul istoriei acum o mie de ani. Nu ne propunem să facem aici apologia vlahilor şi a bunelor lor maniere deşi o discuţie totuşi ar merita deschisă ci mai degrabă dorim să vedem cum a ajuns un feudal bizantin din Elada să scrie la sf. secolului XI despre vlahi şi mai ales să aflăm cine erau aceştia.
Nu este cazul să povestim cine a fost Kekaumenos. Au făcut-o alţii înaintea noastră. Poate nu credeţi dar şi acum o mie de ani existau oameni, la fel ca unii occidentali de azi, care apreciau popoarele în funcţie de experienţele lor personale. Şi Kekaumenos avea un cuscru….

Niculiţă Delphinas – un protospătar nehotărât
Niculiţă din Larrisa nu avea o dregătorie importantă dar era un om bogat, stapân pe un domeniu mare, cu multe slugi şi oameni care la o adică formau chiar o mică armată. Pe atunci, în Elada, trăiau mulţi vlahi nemulţumiţi de măsurile de creştere a impozitelor aplicate de împăratul Constantin al X Ducas ( 1059-1067). Şi vlahii se pregăteau de răscoală. Aşa că Niculiţă s-a dus la Constantinopol şi i-a şoptit suveranului: ,,Bunule stăpân, o răscoală o să aibă loc în Elada şi, dacă porunceşti, îţi voi înfăţişa cum are să pornească,, . Deşi ne-am fi aşteptat ca bunul împărat să fie interesat de informaţie, totuşi ,,Acela i-a poruncit să tacă”. Şi deşi a mai pierdut o lună prin Oraş, Niculiţă nu a mai reuşit să intre la împărat. Intors acasă a trimis o scrisoare la care nu i s-a răspuns. Văzând dezinteresul împăratului a stat şi a chibzuit bine. Răscoala oricum va izbucni şi vlahii îi vor spulbera agoniseala, ba chiar vor avea de suferit şi fraţii lui. Să se opună răscoalei nu era sigur de sprijinul împăratului. Aşa că Niculiţă a luat o hotărâre mare: să se pună în fruntea răscoalei pentru a o controla.
A luat legătura cu căpeteniile vlahilor şi au început nişte negocieri în stil bizantin. Adică Niculiţă i-a îndemnat la pace arătându-le pericolele unei răscoale în acel moment, vlahii s-au lamentat că sunt dările prea mari. S-au aşezat cu toţii la masă şi după prânz , Niculiţă se afla deja în fruntea vlahilor, care aveau şi ei socoteala lor. Dacă se răscoală, Niculiţă se va opune, dacă îl omoară, nu folosesc nimic. A început răscoala, au cucerit două cetăţi, au început negocierile cu împăratul care de la bun început a zis că e de acord cu toate cererile lor. Drept zălog le-a trimis jurământul lui şi o icoană. Deşi vlahii au cerut să continue răscoala, Niculiţă s-a opus şi luând cu sine pe căpeteniile vlahilor şi larissenilor, adică pe Slovata Carmalakes şi pe Teodor Scribon Petastos, a plecat la Constantinopol pentru a încheia negocierile. Au pierdut patru luni pe acolo, timp în care s-au plimbat prin oraş ca nişte învingători, după care au fost arestaţi şi Niculiţă a fost exilat în provincia Armenikon, în închisoarea ,,de marmoră,,. De acolo începe să scrie cuscrului Kekaumenos şi de aici începe povestea pe care fiul acestui cuscru , o aşterne pe hârtie spre ştiinţă neamului său.

Ce faci când ai un răzvrătit în familie? Cauţi un ţap ispăşitor
In realitate Kekaumenos, un nobil bizantin de veche spiţă, prudent şi conştient că toată siguranţa lor stă într-o relaţie bună cu împăratul, a realizat că ,, aventura,, lui Niculiţă, aruncă o pată asupra întregii familii. Aşa că, a scris o poveste credibilă asupra intenţiilor onorabile ale acestuia. In realitate Niculiţă nu a fost nici primul şi nici ultimul dregător care s-a aliat cu răsculaţii. Zece ani mai târziu vestarhul Nestor se afla în fruntea răscoalei oraşelor paristriene . Prin urmare această formulă de a controla o răscoală şi în acelaşi timp de a păstra relaţiile bune cu împăratul, era o strategie a nobilimii provinciale de a trece prin evenimente cu minimum de pierderi.
Şi nobilul transformat peste noapte în cronicar aruncă întreaga vină asupra vlahilor acuzându-i de cele arătate mai sus. Sunt trei capete de acuzare: necredinţă faţă de împărat, necredinţă faţă de Dumnezeu şi vicii de caracter ( înşelătoria, minciuna şi hoţia).

In tot răul este şi un bine

Pentru ca vorbele lui să nu pară goale a încercat să le argumenteze şi ca orice intelectual care se respectă plonjează în istorie. Ca să arate că vlahii sunt necredincioşi împăratului ce argument credeţi că aduce? Nici mai mult, nici mai puţin, decât originea lor. Ne-am fi aşteptat la o origine tracică. Greşiţi! Kekaumenos afirmă sus şi tare că vlahii se trag din dacii conduşi de Decebal şi răzleţiţi de cucerirea romană în toate părţile:
,,Loviţi cu război de împăratul Traian şi înfrânţi deplin, au fost supuşi de acesta, iar regele lor numit Decebal, a fost ucis şi capul i-a fost înfipt într-o suliţă în mijlocul oraşului romeilor. Căci aceştia sunt aşa numiţii daci zişi şi besi ,,.
Prin urmare vlahii din Balcani se trag tot de la nordul Dunării. Cu alte cuvinte toţi vlahii şi cei de la nordul cât şi de la sudul Dunării, au aceeaşi origine daco-romană. Faptul că la aproape o mie de ani de la epopeea lui Decebal, vlahii îl păstrau în memoria colectivă este un fapt extraordinar. De unde ştia acest bizantin amănunte atât de precise despre istoria vlahilor? Probabil de la bunicul său, Niculiţă cel Bătrân, care a fost numit de împărat conducător peste vlahii din Elada. Acest argument pe care Kekaumenos îl aduce în favoarea necredinţei vlahilor faţă de împărat, mai arate încă un lucru. Că vlahii, fără şcoli sau structuri politice, reuşiseră să îşi transmită timp de o mie de ani istoria.
Originea comună a vlahilor de pe ambele maluri ale Dunării este menţionată şi de un cronicar din sec. XV, Laonic Chalcocondil care spune:
,,cum şi neamul care locuieşte din Dacia până în Pind şi care se întinde în Tesalia. Vlahi se numesc şi unii şi ceilalţi. Şi n-aş putea să explic şi să spun care din aceştia la care au venit,, . Aşadar Kekaumenos ne face un serviciu imens spunându-ne că vlahii de la sudul Dunării se trag tot de la Nordul Dunării, din Dacia.
In realitate însă, vlahii şi-au arătat de mai multe ori credinţa faţă de statul roman atât prin faptul că se înrolau în armata bizantină cât şi prin participarea directă la diverse bătălii. Atunci când latinii au cucerit Constantinopolul în timpul cruciadei a IV din 1204, cel care a apărat imperiul, atât cât a putut, a fost vlahul Ioniţă Caloian, conducătorul vlahilor şi bulgarilor. Aliat cu cumanii, şi împrumutând felul de luptă al turcilor, i-au bătut pe franci şi l-au omorât pe ,,vestitul împărat Baldouin,, . Spune cronica franceză:
,, Şi când a auzit şi a aflat şi a fost informat de faptul că francii au pus stăpânire pe Oraş şi că au încoronat şi împărat, au luat cetăţile, au împărţit ţinuturile întregii Romanii, atunci el a trimis îndată, grabnic, soli în Cumania, după ajutor. Au venit 10000 de oameni, toţi cumani aleşi împreună cu turcomani aleşi, au venit cu toţii călare….A adunat şi poporul din toată ţara stăpânită de el, a adunat oaste mare şi vitează şi a început o luptă crâncenă împotriva francilor,, .
Credinţa faţă de un Imperiu decăzut, împotriva căruia de multe ori se răsculaseră, nu se poate explica decât prin apartenenţa culturală. Vlahii participaseră prin romanitatea lor la cultura bizantină, erau integraţi acesteia şi vedeau în Imperiu o Romania, o continuare legitimă a Imperiului Romanilor.
Ioniţă Caloian este cel care a adus-o cu mare alai pe Sf. Parachiva (aflată acum la Iaşi), de la Epivat la Târnovo unde se afla capitala Ţaratului vlaho-bulgar, unde Sfânta a stat 160 de ani, pentru că orice s-ar spune vlahii erau credincioşi.

Şi alţii spun despre credinţa vlahilor

Tradiţia spune despre biserica Vlaherne, în care se încoronau împăraţii, că fost ridicată de o comunitate de vlahi veniţi de la nordul Dunării.
Primele ştiri despre vlahi le aflăm dintr-un document din secolul VIII, păstrat la Mănăstirea Kutlumus din muntele Athos.
In secolul XI un decret al împăratului Alexios I Comnenul îi alunga pe vlahi din Muntele Athos pe motiv că stricau rânduiala din sfintele mănăstiri. Dacă însă cercetezi cauzele tulburărilor provocate de ei afli de fapt că datorită relaţiilor bune pe care le aveau cu monahii au fost goniţi din Athos şi unii călugări chiar i-au urmat ,,căci părinţii de la Athos nu mai puteau uita binefacerile vlahilor : bucuriile şi întâlnirile, laptele, brânzeturile şi lâna, ospeţele, schimburile de servicii şi afacerile cu ei, adică între vlahi şi monahi, apoi beţiile diavoleşti care au apărut până la urmă. Intrase diavolul în inimile vlahilor deoarece aveau cu dânşii şi femeile lor, îmbrăcate în straie bărbăteşti ca păstorii; păşteau turmele, slujeau mănăstirilor…făceau şi pâine în paraclisele mănăstirilor şi erau, să zic aşa, iobagii şi slujitorii îndrăgiţi ai monahilor,, . Cea mai gravă acuzaţie a fost însă aceea că ,, Vlahii au ca păstori femeile lor.. or era cunoscută restricţia impusă femeilor de a nu intra în Sf. Munte. Aşa că cele 300 de familii de vlahi au fost gonite din Athos. Dar mai spune documentul că ,, numărul vlahilor a putut fi cunoscut, dar al monahilor era cu neputinţă de aflat şi de spus, căci părea o mulţime fără sfârşit ,,. Cum 300 de familii nu puteau hrăni o mulţime fără sfârşit, vedem şi motivul neînţelegerilor dintre monahi. Interesant este că documentul descrie o relaţie frăţească între monahi şi mireni, relaţie pe care o reîntâlnim în tot evul mediu românesc şi chiar şi astăzi.
Această situaţie avea o baza oarecum legală deoarece din alt document, un decret al împăratului Alexios I Comnenul ( 1081-1118) aflăm că Marea Lavră avea vlahi dependenţi de mănăstire, dar care erau liberi în deplasările lor , care nu plăteau dări statului ci plăteau mănăstirii pentru plata anuală a păşunatului .
In secolul XI vlahii aveau o episcopie separată, ceea ce denotă numărul mare şi importanţa lor .

Şi lumea bizantină avea multă diplomaţie…

Cât despre viciile de caracter ale vlahilor, Kekaumenos evită câteva amănunte, Chiar în povestea spusă de el, Niculiţă a fost cel care i-a trădat pe vlahi prin faptul că le-a oprit răscoala chiar în momentul de glorie, fără a se profita în nici un fel de izbânzi.
Şi apoi chiar atitudinea împăratului care le promisese satisfacerea revendicărilor şi chiar le trimisese o icoană, ca apoi să se dezică de tot. Niculiţă a trădat, împăratul a minţit, Kekaumenos calomniază. Asta era societatea bizantină, aşa ajunsese Imperiul Romanilor. Asemenea oameni o reprezentau. Nu ştim cât de mincinoşi şi hoţi erau vlahii, dar într-o societate unde chiar împăratul minte, te aştepţi la orice. Căpeteniile răscoalei au fost lăsate patru luni în libertate tocmai pentru ca participanţii la răscoală să se împrăştie şi nu ca să îi vadă lumea ca învingători, cum credeau ei. Să mai spunem cât de perfide erau unele acţiuni ale bizantinilor faţă de popoarele ,,barbare”. Nu este locul aici. Dar trebuie să spunem că Kekaumenos îşi îndemna urmaşii să aibă faţă de vlahi următoarea atitudine ,, prefă-te şi tu că le eşti prieten,,. Ori când un părinte îşi îndeamnă copii la o atitudine duplicitară faţă de alţii, îl îndeamnă la minciună de fapt, ascunsă sub masca diplomaţiei.Şi lumea bizantină avea multă diplomaţie.
Dar nici o absolvire din principiu nu se poate face pentru că noi nu avem scrisă încă, o istorie a mentalităţii româneşti. Nu este exclus ca vlahii, în anumite situaţii, şi nu toţi, să fi minţit sau să fi furat. Nu ştim. Insă cu toţii ştim că în timpul comunismului românii au şi minţit, au şi furat. Dar aceste păcate au fost, oarecum, explicate prin sistemul care te obliga uneori la asemenea lucruri. Şi probabil şi celelalte popoare ex-comuniste au procedat la fel. Noi credem că minciuna şi hoţia unui popor este altceva decât minciuna şi hoţia unui individ, deşi ambele au la bază acelaşi impuls: supravieţuirea. Asemenea fapte nu pot fi scuzabile dar pot fi explicate. Prin urmare bănuim anumite deficienţe ale sistemului bizantin, dealtfel destul de funcţional, care să-i fi împiedicat pe vlahi să îşi dezvolte economia lor tradiţională bazată pe tranhumanţă, însă destul de organizată. Astfel atunci când vlahii se răsculau în Elada, nevestele lor erau plecate cu turmele în Munţii Balcani, departe de o eventuală represiune împotriva familiilor răsculaţilor.

In loc de concluzii

Multe s-ar mai putea spune despre vlahi, dar ne rezumăm doar la a sublinia faptul că în secolul XI documentele îi menţionează pe vlahii de la sudul Dunării ca pe un popor deja format, cu o istorie şi obiceiuri pe care le păstrează de secole în cadrul unui imperiu multi-etnic. Un popor ortodox bine integrat culturii bizantine.
Este interesant faptul că larissenii, ceilalţi participanţi la răscoală, nu sunt nominalizaţi etnic. Să fi fost greci? Nu ştim. Dar această distincţie denotă faptul că vlahii se considerau diferiţi de ceilalţi şi erau priviţi ca tare, iar comportamentul lor dovedeşte o conştiinţă etnică.
Trebuie să mai menţionăm că aproape nici un popor trăitor în imperiul sau în afara lui nu a scăpat de limba veninoasă a cronicarilor bizantini , dar aceste aprecieri trebuie analizate mereu în context.

Abrevieri
FHDR = Fontes Historiae Daco-Romanae

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>